Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 607/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ nr. 607/2009

Ședința publică de la 24 noiembrie 2009

Completul este constituit din:

PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel

GREFIER: - -

Pe rol, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect anulare prevederilor cuprinse în partea 167 ind. 1 paragraf (9), teza I din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, modificat prin HG 1618/2008.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanți avocat în substituirea avocatului titular.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxa judiciară de timbru și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 20 noiembrie 2009, s-a înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinarea Guvernului.

Reprezentanta reclamanților declară că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar exsită suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în fond.

Reprezentanta reclamanților, solicită admiterea acțiunii și anularea prevederilor cuprinse în partea 167 indice 1, paragraf 9, teza 1 din Normele Metodologice din data de 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, așa cum a fost modificat de HG 1618/2008. Arată că se impune anularea acestor prevederi, întrucât prin introducerea conjuncției "poate " și " dacă" se tinde la transformarea unei obligații legale într-o opțiune, fiind încălcate și disp. art. 4 alin.3 din Legea nr. 24/2000.

CURTEA:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 august 2009, reclamanții și soțul, n contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, au solicitat instanței anularea prevederilor cuprinse în partea 1671paragraf (9), teza I din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, așa cum acest text a fost modificat de nr.HG 1.618/2008.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 15 decembrie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, act normativ în cuprinsul căruia articolul 140 (2 ) prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea cotei reduse de de 5 %, respectiv imobilul livrat să fie o locuință, cu terenul aferent; locuința să aibă o suprafață utilă maximă de 120.; valoarea locuinței, incluzând terenul aferent, să nu depășească 380.000 lei (exclusiv taxa pe valoarea adăugată); să fie achiziționată de o persoană necăsătorită care nu a deținut și nu deține în proprietate nici o locuință achiziționată cu cota de 5% (punctul 1 din cadrul art. 140 (21) lit. c) sau de o familie în cadrul căreia soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de de 5% (punctul 1 din cadrul art. 140 (21) litera c); în momentul vânzării locuința să poată fi locuită ca atare; terenul pe care este construita locuinta nu depaseste suprafata de 250 mp. inclusiv amprenta la sol a locuintei, în cazul caselor de locuit individuale, iar în cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent locuinței să nu depășească suprafața de 250 mp. inclusiv amprenta la sol aferentă acesteia.

Așadar, au relevat reclamanții, în condițiie în care toate aceste condiții sunt îndeplinite în mod cumulativ, cota redusă de de 5% este aplicabilă în mod obligatoriu, aplicabilitatea acesteia nefiind o opțiune a contribuabilului ce colectează taxa.

Totodată, au arătat reclamanții, spre deosebire de această reglementare clară și fermă, dispozițiile atacate din Normele Metodologice au o altă abordare. Astfel, potrivit paragrafului (9) teza I din partea 1671din aceste norme, "vânzătorul poate aplica cota de de 5% dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (21 ) lit. c, punctele 1 și 2 din Codul Fiscal "

Din analiza acestui text normativ, reclamanții au apreciat că există două neconformități cu textul legal din Codul fiscal a cărui aplicare o reglementează. Pe de o parte, textul normativ atacat conditionează aplicabilitatea cotei reduse de de prezentarea declaratiei pe propria răspundere din care să rezulte faptul că sunt îndeplinite condițiile legale, dar această condiție - a prezentării declarației pe propria răspundere - nu se regăsește printre condițiile impuse de Codul fiscal în vedere aplicării cotei reduse de. Condiția prescrisă de Codul fiscal este cea menționată la lit. d), respectiv ca persoana necăsătorită, respectiv familia, după caz, să nu fi dobândit anterior o altă locuință la care să fi beneficiat de cota redusă. Față de această condiție legală, condiția prezentării declarației pe propria răspundere apare ca suplimentară, adăugând în acest fel la legea organică.

În aceste condiții, reclamanții au apreciat că se adăugă la lege, fapt ce atrage nelegalitatea actului normativ atacat, deoarece potrivit art. 4 (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ctele normative date în executarea legilor, ordonantelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele si potrivit normelor care le ordonă.

Totodată, reclamanții au apreciat că solicitarea declarației pe propria răspundere n scopul de a dovedi ndeplinirea condiției prescrise de Codul fiscal este legală și justificată, însă modul cum este formulat textul normativ atacat nu conduce la concluzia că această declarație pe propria răspundere este solicitată dobânditorului exclusiv ca probă, ci, dimpotrivă, modul cum acest text este formulat conduce la concluzia că prezentarea declarației este o condiție în sine, neprezentarea acesteia atrăgând neaplicarea cotei reduse de

Prin urmare, reclamanții au considerat că diferența este esențială. Astfel, declarația pe propria răspundere a fost formulată la câteva zile după momentul la care a avut loc transferul de proprietate asupra imobilului, iar la momentul transferului de proprietate, toate condițiile legale pentru aplicarea cotei reduse de erau îndeplinite, însă vânzătorul se prevalează în prezent de neprezentarea declarației la momentul semnării contractului autentic pentru a refuza reclamanților restituirea diferenței, considerând că prezentarea declarației este tardivă.

În argumentarea poziției lor, reclamanții au mai arătat că atâta timp cât în accepțiunea Codului Fiscal aplicarea cotei reduse de este în mod automat obligatorie în cazul în care sunt îndeplinite condițiile legale, vânzătorul nu poate refuza îndeplinirea formalităților necesare în vederea recuperării de către reclamați a diferenței de bani (formalități ce ar consta în stornarea facturii emise cu 19% și emiterea unei noi facturi pentru preț, cu aplicarea cotei TVA de 5%, precum și semnarea unui act adițional la contractul de vânzare-cumpărare, prin care să se modifice în mod corespunzător prețul imobilului).

Pe de altă parte, reclamanții au apreciat că textul normativ atacat tinde să transforme obligația legală a contribuabilului colector de taxă pe valoarea adăugată de a aplica cota redusă ntr-o opțiune a acestuia, în contradicție cu formularea imperativă, neopțională din Codul fiscal care dispune fără echivoc că această cotă redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare.

Și din acest punct de vedere, reclamanții au apreciat că textul normativ atacat apare ca fiind nelegal, tinzând să modifice dispozițiile corespunzătoare din legea organică în a cărei executare a fost emis, fiind încălcate și sub acest aspect dispozițiile art. 4 (3) din Legea nr. 24/2000.

În continuarea motivării recursului, reclamanții au relevat că interesul formulării prezentei cereri este acela că au solicitat de la un contribuabil diferența de taxă pe valoarea adăugată de la 19% la 5%, dar acesta se apără invocând prevederile textului atacat, motivând că nu poate aplica o cotă de de 5% motivat de faptul că la data la care reclamanții au semnat contractul autentic de vânzare-cumpărare nu au prezentat declarația autentică la care face referire textul normativ atacat. În aceste condiții, reclamanții fiind în imposibilitate de a-și recupera diferența de taxă, cu toate că, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru aplicarea cotei reduse de, au dreptul să beneficieze de politica socială pentru dobândirea unei singure locuințe cu cota redusă de

În final, reclamanții au arătat că deși au expediat pârâtului o copie a procedurii prealabile, până în prezent acesta nu a răspuns solicitării lor.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului fiscal, Normelor Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG44/2004 și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Prin întâmpinare formulată, pârâtul Guvernul României a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții și, având ca obiect anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, respectiv dispozițiile alin.(9) punct 23 Norme metodologice.

Astfel, față de aprecierea reclamanților că acest paragraf reglementează o condiție nouă față de dispozițiile Codului fiscal, adăugând în acest fel Ia legea organică, pârâtul arată că potrivit prevederilor art. 140 alin.(2) lit. c) din Codul fiscal, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

De asemenea, pentru aplicarea modificărilor aduse Codului fiscal prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 200/2008 cu privire la regimul taxei aplicabil în cazul achiziționării de locuințe de către persoanele fizice, au fost elaborate norme metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 865/22.12.2008.

Totodată, în aplicarea prevederilor art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vânzarea de locuințe, pârâtul relevă că sunt incidente și prevederile pct. 23 alin. (9) din norme, iar din interpretarea acestora rezultă, fără echivoc, că această declarație pe proprie răspundere reprezintă instrumentul juridic care atestă îndeplinirea, de către cumpărător, a condițiilor stabilite de dispozițiile art. 140 alin. (2), lit. c), pct. 1 și 2 din Codul fiscal, respectiv în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deținut și să nu dețină nici o locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5 % și în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nici o locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%.

Față de aceste dispoziții legale, pârâtul arată că declarația pe propria răspundere este cerută ca probă, în scopul de a dovedi îndeplinirea condițiilor solicitate de lege și nu reprezintă o condiție nouă, introdusă prin actul administrativ contestat.

În ceea ce privește modul de aplicarea a cotei reduse de, respectiv interpretarea eronată a prevederilor pct. 23 alin.(9) din norme, pârâtul a subliniat faptul că prevederea vizează îndeplinirea condițiilor stabilite la art. 140 alin. (2) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal de către cumpărător, pentru aplicarea cotei reduse de 5 %, nefiind vorba, în niciun caz, despre posibilitatea vânzătorului de a opta pentru aplicarea cotei reduse de

Referitor la momentul prezentării declarației pe propria răspundere, respectiv cota de aplicabilă unei livrări de bunuri sau prestări de servicii, pârâtul apreciază că este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134 alin. (2) din Codul fiscal, pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei, conform alin. (3) al art. 140 din Codul fiscal, având în vedere și că faptul generator în cazul livrării de bunuri imobile intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Prin urmare, în cazul în speță, pârâtul consideră că faptul generator a intervenit la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 19.12.2008, fapt pentru care în mod legal vânzătorul a facturat operațiunea respectivă prin aplicare cotei de în valoare de 19%, având în vedere că la data transferului dreptului de proprietate cumpărătorul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru aplicarea cotei reduse de

Concluzionând, pârâtul a opinat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea aplicării unei cote reduse de, în anumite condiții, pentru locuințele livrate în cadrul politicii sociale, pentru o categorie de cumpărători, care însă trebuie să îndeplinească condițiile impuse de Codul fiscal și să facă dovada îndeplinirii lor, printr-o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, iar în absența acestei declarații, vânzătorul nu poate aplica decât cota standard de, de 19%, fără a putea proba condițiile prevăzute de Codul fiscal.

În raport de cele de mai sus, pârâtul apreciază că Hotărârea Guvernului nr. 1618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 este legală, fiind elaborată în concordanță cu prevederile art. 108 din Constituția României, republicată și a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiect avizat de către Ministerul Justiției și Libertăților, precum și de Consiliul Legislativ, motiv pentru care solicită instanței respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Analizand actele si lucrarile dosarului, textele invocate, atat cele din Codul Fiscal cat si din Normele Metodologice, argumentele bine conturate si expuse intr-o maniera logica ale reclamantilor, instanta apreciaza cererea de chemare in judecata ca fiind doar partial intemeiata.

Astfel, nu poate fi acceptata ideea reclamantilor conform careia instituirea obligativitatii prezentarii unei declaratii pe proprie raspundere din care sa rezulte faptul ca sunt indeplinite conditiile legale reprezinta o adaugare la lege. Normele metodologice invocate de catre reclamanti, in concret art. 167 indice 1 paragraful 9 teza 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal aprobate prin HG 44/2004, asa cum acest text a fost modificat de HG 1618/2008, prevad ca:,pentru locuințele prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5%dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. În vederea aplicării cotei reduse de TVA de 5% pentru locuințele prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, suprafața utilă a locuinței, exclusiv anexele gospodărești, și, după caz, a terenului pe care este construită trebuie să fie înscrise în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii,

In opinia instantei declaratia pe proprie raspundere nu reprezinta o noua conditie adaugata celor reglementate prin norma legala pentru a carei aplicare au fost adoptate Normele Metodologice ci reprezinta mijlocul de proba prin care persoana interesata are posibilitatea sa dovedeasca indeplinirea conditiilor legale edictate in vederea aplicarii cotei reduse de de 5%. Altfel spus, pentru aplicarea cotei reduse de TVA, peroana interesata trebuie sa faca dovada indeplinirii conditiilor legale la data incheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, iar in lipsa unei dispozitii a legii in acest sens, Normele Metodologice expliciteaza care este mijlocul de proba aflat la indemana cumparatorului pentru a justifica aplicarea tratamentului fiscal preferential. Se impune o precizare in acest context, faptul ca este vorba despre un contract de vanzare-cumparare in forma autentica deoarece art. 140 alin. 2 indice 1 lit. c din Codul Fiscal se refera la locuintele si terenul pe care sunt construite.

Mai mult, instanta apreciaza ca modalitatea de probare a indeplinirii conditiilor impusa prin normele metodologice, nu este excesiva ci dimpotriva, este temeinica si oportuna, constituind un mijloc de proba facil in vederea indeplinirii scopului propus, fara a impune cumparatorului demersuri impovaratoare.

Sunt insa pe deplin intemeiate criticile reclamantilor referitoare la faptul ca modul de formulare al textului enuntat tinde sa transforme obligatia legala a contribuabilului colector de taxa pe valoarea adaugata de a aplica cota redusa intr-o optiune a acestuia. In acest sens este relevant termenul,poate, folosit de textul normativ atacat spre deosebire de formularea imperativa folosita de catre legiuitor in Codul Fiscal,cota redusa de 5%se aplicaasupra bazei de impozitare,

Prin terminologia improprie folosita, Normele Metodologice enuntate schimba imtr-o maniera nepermisa textul legal pentru a carui aplicare au fost edictate. Astfel, dintr-o obligatie a vanzatorului de a aplica cota redusa de 5%, actul administrativ confera vanzatorului un drept de optiune in acest sens, fapt care modifica sensul reglementarii intr-o maniera nepermisa.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004 cererea de chemare in judecata va fi admisa in parte si instanta conform dispozitivului prezentei sentinte va anula în parte prevederile cuprinse în art. 167 indice 1 paragraful 9, teza 1 din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004 așa cum a fost modificat prin HG1618/2008 în sensul eliminării termenului "poate" din textul enunțat care lasă la latitudinea vânzătorului posibilitatea aplicării în cuantum redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanții și, ambii domiciliați în C-N,-,. 1, jud. C și cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocati " și Asociatii" din C-N,-,. 7, jud. C, împotriva pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul În B, nr. 1 sector 1 și în consecință:

Anulează partial prevederile cuprinse în partea 167 indice 1 paragraful 9, teza 1 din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004 așa cum a fost modificat prin HG1618/2008 în sensul eliminării termenului "poate" din textul enunțat care lasă la latitudinea vânzătorului posibilitatea aplicării în cuantum redus de 5%.

Menține în rest prevederile Normelor Metodologice enunțate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - - -

Red./6.01.2010

Dact./7 ex.

Președinte:Andrei Axente Irinel
Judecători:Andrei Axente Irinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 607/2009. Curtea de Apel Cluj