Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Chiriac

Grefier șef secție comercială

&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ, formulată de reclamanta - prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții SC" "SA B și MINISTERUL DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa relațiilor solicitate de la pârât. Arată că în cauză s-au acordat deja 2 termene pentru lipsa relațiilor și solicită aplicarea dispozițiilor 13 alin.4 din Legea nr.554/2004, în sensul de a fi amendată conducerea instituției.

Instanța apreciază că revenirea la adresa de la fila 143 este de natură a afecta soluționarea cauzei în termen rezonabil. Pe de altă parte, având în vedere faptul că Ministerul Agriculturii a invocat această excepție, fiind obligația sa de aod ovedi, apreciază că nu se impune a se reveni la această adresă. Consideră astfel, procedura prealabilă efectuată la 6.11.2000 așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 126 ds.

Față de această dată, instanța acordă cuvântul pe excepție și lasă dosarul la ordine.

Reluându-se cauza, la apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamantă iar pentru pârâta SC" "SA B avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Instanța, în funcție de data de 6.11.2000 acordă cuvântul pe excepțiile invocate de respectiv a tardivității și inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile.

Avocat, având în vedere dispozițiile exprese ale Legii contenciosului administrativ, respectiv Lg.29/1990 în vigoare la acea dată, invocă prematuritatea introducerii cererii, în raport de data realizării procedurii prealabile la 6.11.2000 și data formulării cererii de anulare a certificatului, atestată prin încheierea din 28 iunie 2000 pronunțată în dosarul Judecătoriei Bacău nr.8832/1999. Se poate observa că acțiunea a fost introdusă în instanță înainte de data adresării către minister.

Avocat pentru reclamantă solicită respingerea ambelor excepții. Propune întâi analiza excepției tardivității. Cu privire la aceasta, arată că este întemeiată pe dispozițiile legii nr.554/2004 și nu poate fi reținută, întrucât prin normele tranzitorii, se arată că acțiunile aflate pe rol la momentul intrării în vigoare a Legii 554/2004 continuă să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței. Cum acțiunea a fost generată de Legea nr.29/1990, în mod corect nu pot fi reținute dispozițiile Lg.554/2004.

Cu privire la dispozițiile art.5 din Legea nr.29/1990, procedura prealabilă necesară, ca o normă de excepție, trebuie aplicată strict. În situația dedusă judecății există o particularitate. Dosarul aflat pe rolul judecătoriei are ca obiect revendicare. Cu ocazia efectuării expertizei s- descoperit existența acestui certificat de atestare. Este momentul la care reclamanta își completează acțiunea, iar potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, cauzele incidente urmează a fi soluționate de aceeași instanță. Cererea nu a fost făcută direct instanței de contencios și pe cale de consecință nu-i pot fi aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ. Anularea certificatului de atestare a fost solicitată de reclamant ca un subsidiar.

Față de această situație, nu poate fi reținută excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Pe de altă parte, arată că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a găsit cererea reclamantei, dar să mai și răspundă. Calitatea de contencios administrativ a litigiului s-a stabilit de către instanța de recurs abia în 2008, până atunci litigiul fiind soluționat ca și capăt principal revendicare iar subsidiar anulare certificat.

În concluzie, solicită respingerea ambelor excepții, având în vedere și faptul că tardivitatea impunea contestarea actului în termen de 6 luni, fără a se comunica de când curge acest termen, dispozițiile art.5 din Legea nr.29/1990 neputând fi asimilate cu comunicarea, comunicare care nu înseamnă luarea la cunoștință.

Solicitând cuvântul în replică, avocat, precizează că ordinea este de soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile și apoi se trece la soluționarea celorlalte excepții. Solicită a se avea în vedere că pârâtul arată că nu s-a realizat procedura prealabilă iar reclamanta nu a dovedit în mod indubitabil acest aspect, nefăcându-se dovada conținutului cererii înaintată la 6.11.2000.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra excepției inadmisibilității reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la nr.8832/1999 reclamantul a chemat în judecată SC" " SA revendicând o suprafață de 2119 mp teren și un imobil. La termenul din 28 iunie 2000 (fila 79 dosar 8832/1999 al Judecătoriei Bacău ) față de împrejurarea că pârâta a înțeles să-și facă apărări fundamentate pe certificatul de proprietate Seria M 07 nr.0640 din 10.01.1994, reclamantul a solicitat și a completat acțiunea în sensul constatării nulității parțiale a certificatului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 2168/2000 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bacău - Secția civilă, avându-se în vedere criteriu valoric al obiectului acțiunii. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 8598/2000 (sentința 167/2002) a fost de admitere a acțiunii așa cum a fost completată, constatându-se și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Sentința a fost menținută prin respingerea căilor de atac ordinare (apel și recurs). Decizia pronunțată în recurs a făcut însă obiectul căilor extraordinare de atac iar prin decizia 1261/13.11.2007 s-a admis contestația în anulare. Rejudecând recursul prin decizia nr.236 din 12 martie 2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- s-a admis recursul în sensul respingerii cererii de revendicare pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a disjuns capătul de cerere privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reținându-se competența de a soluționa în primă instanță acest capăt de cerere în favoarea Secției de contencios administrativ a Curții de APEL BACĂU. Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată sub nr.709/-.

În apărările formulate în înțelesul art.118 Cod procedură civilă, emitentul actului contestat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, argumentată pe dispozițiile art.7 Legea nr.554/2004 și excepția tardivității față de dispozițiile art.11 Legea nr.554/2004.

Pârâta SC" "SA a susținut excepția inadmisibilității însă din altă perspectivă decât emitentul actului.

Astfel, Ministerul Agriculturii a susținut nerealizarea procedurii prealabile în timp ce, achiesând și la această apărare, invocă faptul că în cauza pendinte au incidență dispozițiile art.5 Legea 29/1990 iar procedura prealabilă a fost realizată după sesizarea instanței.

În combaterea excepțiilor formulate, reclamanta prin apărător, a înțeles să se folosească de înscrisuri, depunând astfel o cerere adresată emitentului actului și o recipisă ce face dovada expedierii unui înscris către Ministerul Agriculturii la data de 6.11.2000 (filele 124 - 126).

Față de împrejurarea că cererea de la fila 124 nu conține data înregistrării, instanța a solicitat Ministerului Agriculturii care de altfel a invocat excepția inadmisibilității prin prisma nerealizării procedurii prealabile să comunice dacă cererea a fost înregistrată și modalitatea ei de soluționare. Deși s-au acordat mai multe termene, emitentul certificatului nu a transmis instanței relațiile solicitate împrejurare față de care instanța pentru a nu aduce atingere dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil (garantat de art.6 CEDO) prin revenirea în sensul comunicării relațiilor solicitate, a reținut ca dată a realizării procedurii data invocată de reclamant, respectiv6.11.2000.

În raport de această dată, instanța urmează a analiza excepțiile inadmisibilității

Se impune, față de concluziile părților și precizarea că în ordinea de soluționare a excepțiilor, în baza art.137 Cod procedură civilă, această instanță apreciază că primează excepția inadmisibilității având în vedere natura plângerii prealabile care este reglementată de lege ca o condiție de admisibilitate a acțiunii ce trebuie îndeplinită înainte de sesizarea instanței.

Sub un prim aspect, instanța reține că certificatul de proprietate are caracterul unui act administrativ de autoritate, fiind cenzurabil în contencios administrativ, rezultând așadar obligația realizării procedurii prealabile.

În cauză, atât cererea în anularea certificatului cât și plângerea prealabilă au fost realizate sub imperiul Legii 29/1990, găsindu-și astfel incidența dispozițiile art.5 legea nr.29/1990, text potrivit căruiaînaintede a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamantul trebuie să se adreseze autorității emitente. Neîndeplinirea procedurii prealabile este o excepție peremptorie care atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă chiar dacă reclamantul s-a adresat inițial unei instanțe necompetente iar instanța de contencios a fost învestită printr-o sentință de declinare a competenței sau în urma casării unei hotărâri.

Ținând cont de hotărârea CEDO pronunțată în cauza Beian contra României, prin care s-a reținut necesitatea existenței unei practici unitare la nivelul instanței și de rolul ÎCCJ de a unifica practica judiciară, această instanță reține că prin decizia 5613 din 23.11.2005 J, respingând recursul declarat împotriva sentinței civile nr.743 din 20.04.2005 a Curții de Apel București, a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în condițiile art.5 Legea 29/1990, în situația în care instanța de contencios a fost învestită printr-o sentință de declinare a competenței, iar prin decizia 995 din 14.03.2002 a reținut că în situația în care reclamantul se adresează ministerului, emitent al unui certificat de proprietate asupra terenului, după ce se adresase mai întâi instanței de judecată, acțiunea este inadmisibilă. Situația de fapt din cauza pendinte este similară situației reținute de în această ultimă decizie, având în vedere că cererea în constatarea nulității actului administrativ a fost formulată îniunie 2000iar plângerea prealabilă a fost realizată înnoiembrie 2000, după 4 luni de la sesizarea instanței.

De altfel, sintagma "înainte de a se adresa instanței" înserată în art.5 Legea 29/1990 nu lasă loc interpretării, realizarea procedurii prealabile fiind o condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ.

Împrejurarea că o cerere a fost inițial înregistrată în cadrul unui proces civil pe rolul unei instanțe de drept comun nu modifică natura raportului juridic dedus judecății și nici normele de procedură aplicabile.

Este adevărat că scopul procedurii prealabile este ca autoritatea emitentă să revoce actul însă spre deosebire de alte proceduri (spre exemplu procedura concilierii directe în materie comercială) unde se pot invoca apărări ce vizează vătămarea produsă prin nerealizarea în termenele și condițiile prevăzute de lege, dispozițiile privind realizarea procedurii prealabile în termenele și condițiile prevăzute de art.5 Legea 29/1990 ( care se regăsesc în art.7 Legea 554/2004) au caracter imperativ atâta vreme cât este o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Supusă atenției instanței constituționale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 (7) a fost respinsă, reținându-se caracterul obligatoriu și faptul că nu încalcă nici dispoziție constituțională, fiecare stat având dreptul să instituie prin lege o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional.

Pentru cele ce preced, reținând că procedura prealabilă a fost realizată după sesizarea instanței și nu înainte cum prevedea art.5 Legea 29/1990, ținând cont și de practica constantă a ÎCCJ exprimată prin deciziile publicate în culegerea de practică judiciară "Procedura prealabilă în contenciosul administrativ" - Ed. - 2006, instanța va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității și în consecință respinge ca inadmisibilă acțiunea în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, formulată de reclamanta - prin mandatar, domiciliat în B str.-,.4,.B,.5,.24, județul B, în contradictoriu cu pârâții SC" "SA B,-, județul B și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B,-, Sector 3.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare,

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.

Tehnored. 22.01.2009

Ex.5

Președinte:Violeta Chiriac
Judecători:Violeta Chiriac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bacau