Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 606/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 606/2008
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - ÎN VEDEREA - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, SC SA, SC SA, SC SRL, SC T SA, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 18.02.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții SC SA, SC SA, SC SRL, SC T SA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 1233, certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza nr.HG 834/1991 pe seama SC T SA, precum și a certificatului de atestare seria - nr. 1355 emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației în 29.04.1996 în favoarea SC.
În motivarea cererii introductive, reclamanta a relevat că actele administrative atacate sunt nelegale întrucât constituirea dreptului de proprietate al pârâtelor asupra terenurilor în litigiu s-a realizat cu nerespectarea prevederilor nr.HG 834/1991.
Curtea de APEL CLUJa fost investită urmare a pronunțării sentinței civile nr. 4875/2007, în dosar nr- al Judecătoriei Turda, prin care aceasta a admis excepția necompetenței sale materiale, dispunând declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantă privind anularea actelor administrative cu caracter individual emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Curtea de APEL CLUJ fiind investită să soluționeze pricina pe temeiul prevederilor art. 1, art. 2, art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, a clarificat temeiul juridic al cauzei deduse judecății în ședința publică din 16 aprilie 2008, pronunțându-se asupra competenței sale materiale printr-o încheiere interlocutorie.
Curtea a reținut că nu a fost sesizată urmare a pronunțării unei încheieri fundamentate pe incidența prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Fiind astfel stabilit cadrul procesual, a analizat excepția de ordine publică privind admisibilitatea procedurii, excepție invocată de pârâte prin întâmpinare, și prin care acestea au relevat că cererea reclamantei nu poate fi primită întrucât aceasta nu a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Această excepție a fost analizată de către C în ședința publică din 18 iunie 2008 ( 67).
Curtea a statuat că excepția inadmisibilității este nefondată, întrucât odată intrate în circuitul civil, autoritatea administrativă emitentă nu mai putea revoca actele administrative revocate, context în care nu exista un interes legitim și actual al reclamantei pentru inițierea procedurii prealabile [1].
Pârâtele au invocat excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ, întemeindu-și această excepție de ordine publică pe aceea că demersul judiciar a fost exercitat după împlinirea termenului de un an de la care reclamanta a luat cunoștință de existența acestor acte administrative individuale, al căror caracter vătămător îl invocă.
În susținerea excepției de tardivitate pârâta SC SA a evocat următoarele apărări:
A contestat susținerea reclamantei conform căreia a luat cunoștință de faptul că terenul de 3000 mp pentru care solicită anularea certificatului de atestare de proprietate se afla în patrimoniul SC SA doar în anul 2006, când i-a fost comunicată de către Consiliul Local adresa nr. 5466/22.03.2006.
Pârâta a relevat că reclamanta cunoștea el puțin din anul 2003 suprafața totală reală aflată în patrimoniul SC SA, adică aceea de 12.827 mp. Acest fapt derivă fără dubiu din aceea că reclamanta însăși a depus la dosarul civil nr. 2807/2003, la Tribunalul Cluj, copiain extensoa cărții funciare din care a fost dezmembrat terenul, unde este menționată în mod expres suprafața totală de teren dezmembrată - 12.728 mp, și cartea funciară în care a fost întabulat terenul. S-a mai arătat că în sentința civilă nr. 731/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, menținută în totalitate și prin decizia civilă nr. 46/2004 pronunțată în recurs de Curtea de APEL CLUJ în dosar 7585/2003 s-a reținut că ". acest corp funciar a fost dezmembrat, o parte din parcele înscriindu-se în favoarea, ". Or, dreptul de proprietate al SC SA asupra întregului teren de 12.728 mp, (așadar inclusiv cei 3.000 mp), a fost întabulat în CF încă din 1998, devenind opozabil inclusiv reclamantei, așa cum rezultă din dispozițiile art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996.
Pârâtele SC SRL, SC SA au relevat că reclamanta a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat la momentul în care a formulat notificarea nr. 87/2004, în temeiul Legii nr. 10/2001. În sprijinul acestei apărări a fost invocată o procedură judiciară penală ce a fost purtată de pârâtă în contradictoriu cu SC SA T și care a făcut obiectul dosarului penal nr. 2860/P/2004, plângere în care reclamanta a invocat faptul că prin privatizarea SC SA Taf ost prejudiciată, nemaiputând beneficia de retrocedarea în natură a imobilului revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pârâta SC SA a susținut că la apariția Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 119/2002 depusa la executor Judecătoresc prin care a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului teren, în suprafață totală de 2,53 ha situat în com. -, jud. C, înscris în CF 860 - de, cu nr. top. 672 si 673/1 (suprafața de 1.12 ha în natura, iar 1,41 ha prin echivalent), soluționată prin decizia nr. 318/9 noiembrie 2005 emisa de B, în sensul respingerii cererii de restituire în natura a imobilului teren în suprafață de 1,12 ha, pe motiv ca notificarea nu se încadrează în prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, ci în prevederile art. 29 din lege, imobilul revendicat fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, indicându-se și care sunt acele societății, astfel ca s-a decis acordarea de măsurii reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de 2,53 ha.
Totodată a relevat că decizia nr. 318/2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu a fost contestată în termen de către reclamantă, aceasta neatacând actul de privatizare al SC SA în termenul defipt de Legea nr. 10/2001.
S-a susținut că dreptul de proprietate al SC SA a fost făcut public prin întabulare încă din anul 1997, reclamanta depunând la dosar copiain extensoa cății funciare eliberate în anul 1988, în această foaie figurând inclusiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
În al doilea rând s-a arătat că din cuprinsul deciziei nr. 318/9 noiembrie 2005 emisa de B rezultă cu certitudine că i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că terenul este evidențiat în patrimoniul SC SA si al celorlalte parate, astfel încât nu poate fi reținută susținerea că a aflat numai în anul 2006 de existența certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și de faptul că prin emiterea acestor acte administrative cu caracter individual ar fi fost vătămată în dreptul său de a obține retrocedarea în natură a terenurilor în litigiu.
Analizând această excepție Curtea reține că actele administrative cu caracter individual a căror anulare s-a solicitat în prezenta procedură, au fost emise anterior adoptării Legii nr. 554/2004.
Așa cum s-a arătat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 334 din 31 ianuarie 2002 - Baza de date), intrarea în circuitul civil a actelor administrative prin nașterea de raporturi juridice în alte ramuri de drept, este relevantă în privința anulării și revocării lor de către organele administrative emitente sau de cele superioare acestora, iar nu pentru exercitarea controlului legalității de către instanța de contencios administrativ.
Din această perspectivă, Curtea reține că certificatele de atestare a dreptului de proprietate, a căror anulare parțială s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual de autoritate emise de un organ al administrației publice centrale în scopul de a produce efecte juridice proprii, iar natura lor juridică se păstrează și după ce acestea au intrat în circuitul civil.
Curtea a apreciat că invocarea pe calea unei acțiuni directe a caracterului nelegal al unui act administrativ emis anterior datei de 06.01.2005 într-un proces pornit anterior Legii nr. 554/2004 sau chiar sub imperiul Legii nr. 554/2004 nu contravine principiului neretroactivității. Legea nr. 554/2004 care permite analizarea legalității unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare nu retroactivează ci se aplică litigiilor începând cu data intrării ei în vigoare.
Curtea constată că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în discuție, întrucât termenul de sesizare de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 a început să curgă de la data când reclamanta a luat cunoștință că certificatele de atestare a dreptului de proprietate al pârâtelor, devenite opozabileerga omnesprin efectul întabulării în cartea funciară, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, o vatămă în dreptul de a beneficia de retrocedarea în natură a imobilelor revendicate în baza Legii nr. 10/2001, dată care este mult anterioară momentului când i-a fost comunicată adresa nr. 5466/22.03.2006.
Această concluzie se desprinde din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de către pârâte, înscrisuri care confirmă apărările evocate de acestea în întâmpinare ( 81-106,. 111-135,. 45-66).
Reclamanta cunoștea el puțin din anul 2003 suprafața totală reală aflată în patrimoniul SC SA, adică aceea de 12.827 mp. Acest fapt derivă fără dubiu din faptul că reclamanta însăși a depus la dosarul civil nr. 2807/2003, la Tribunalul Cluj, copiain extensoa cărții funciare din care a fost dezmembrat terenul, unde este menționată în mod expres suprafața totală de teren dezmembrată - 12.728 mp, și cartea funciară în care a fost întabulat terenul. În sentința civilă nr. 731/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj în acest dosar, menținută în totalitate și prin decizia civilă nr. 46/2004 pronunțată în recurs de Curtea de APEL CLUJ în dosar 7585/2003 s-a reținut că ". acest corp funciar a fost dezmembrat, o parte din parcele înscriindu-se în favoarea, ". Or, dreptul de proprietate al SC SA asupra întregului teren de 12.728 mp, (așadar inclusiv cei 3.000 mp), a fost întabulat în CF încă din 1998, devenind opozabil inclusiv reclamantei, așa cum rezultă din dispozițiile art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996.
Reclamanta a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC SA T, la momentul în care a formulat notificarea nr. 87/2004, în temeiul Legii nr. 10/2001. Ea a purtat o procedură judiciară penală ce a fost purtată de pârâtă în contradictoriu cu SC SA T și care a făcut obiectul dosarului penal nr. 2860/P/2004, plângere în care reclamanta a invocat faptul că prin privatizarea SC SA Taf ost prejudiciată, nemaiputând beneficia de retrocedarea în natură a imobilului revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 119/2002, depusă la Executor Judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului teren, în suprafață totală de 2,53 ha situat în com. -, jud. C, înscris în CF 860 - de, cu nr. top. 672 și 673/1 (suprafața de 1.12 ha în natura, iar 1,41 ha prin echivalent), soluționată prin decizia nr. 318/9 noiembrie 2005 emisă de B, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 1,12 ha, pe motiv că notificarea nu se încadrează în prevederile art. 21 din Legea nr. 10/200 1, republicată, ci în prevederile art. 29 din lege, imobilul revendicat fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, indicându-se și care sunt acele societății, astfel ca s-a decis acordarea de măsurii reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de 2,53 ha.
Decizia nr. 318/2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu a fost contestată în termen de către reclamantă, aceasta neatacând actul de privatizare al SC SA în termenul defipt de Legea nr. 10/2001.
Dreptul de proprietate al SC SA a fost făcut public prin întabulare încă din anul 1997, reclamanta depunând la dosar copiain extensoa cății funciare eliberate în anul 1988, în această foaie figurând inclusiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
in cuprinsul deciziei nr. 318/9 noiembrie 2005 emisă de B rezultă cu certitudine că i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul ca terenul este evidențiat în patrimoniul SC SA și al celorlalte pârâte, astfel încât nu poate fi reținută susținerea că a aflat numai în anul 2006 de existenta certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și de faptul că prin emiterea acestor acte administrative cu caracter individual ar fi fost vătămată în dreptul său de a obține retrocedarea în natură a terenurilor în litigiu.
S-ar putea obiecta că prin această soluție reclamanta ar fi îndepărtată de la justiție, fiind imposibilă cenzurarea pe fond a unui act administrativ despre care pretinde că îi vatămă drepturile.
Curtea reține că dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii.
dreptului de acces la o instanță se circumscriu reglementării condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin prevederea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție etc.
Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenele de exercitare a acțiunii în contencios administrativ care deși a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005 consacră și preia dispoziția normativă conținută de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 care a cunoscut o aplicare de mai bine de 14 ani și a dezvoltat o jurisprudență constantă în materie sub acest aspect.
Prin urmare, reclamanta puteau să prevadă în mod rezonabil că dacă nu acționa în termenul de un an de la data la care a luat cunoștință de actul pretins vătămător, i se va respinge acțiunea ca tardiv introdusă, reținându-se depășirea termenului legal.
În mod constant Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni și interesul său de a se adresa justiției era actual, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentă a excepției de nelegalitate.
Curtea consideră de asemenea că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancțiune nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri reglementată ulterior, mai generoasă din perspectiva termenului în cadrul căruia se poate pune în discuție dreptul alegat, privită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 ca și o chestiune prejudicială, ce este subsumată duratei procedurii judiciare în care se dispută fondul litigiului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, întemeiat pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca tardivă.
Cererea formulată de pârâți privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă potrivit dispozițiilor art. 274.pr.civ. întrucât aceștia nu au făcut dovada cheltuielilor ce le-au fost ocazionate prin inițierea și derularea prezentei proceduri judiciare.
În raport de stabilirea unei eventuale culpe procesuale a reclamantei în ceea ce privește procedura judiciară înregistrată sub nr-, se va tranșa și soarta cheltuielilor judiciare făcute de pârâte în acea pricină.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca tardivă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - domiciliată în -, jud. C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B, sect. 3,-, SC SA cu sediul în,-, jud. C, SC SA cu sediul în,-, jud. C, SC SRL cu sediul în,-, jud. C, SC T SA cu sediul în T,-, jud. C
Respinge cererea privind obligare reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.SS/dact.
8 ex./17.10.2008
[1] În ceea ce privește obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, față de considerentele de fapt ale speței recursul administrativ nu trebuia exercitat.
Recursul administrativ este cererea adresată unei autorități administrative prin care particularul solicită luarea unor măsuri administrative cu privire la actul vătămător: anularea, modificarea sau emiterea unui act atunci când acest lucru a fost refuzat de administrație. Fundamentul juridic al recursului administrativ se găsește în dreptul de petiționare al cetățenilor și în principiul de drept administrativ al revocării actelor administrative. În cazul recursului administrativ ne aflăm în prezența unui litigiu în care se contestă o decizie explicită sau implicită a organului administrativ. Finalitatea recursului administrativ fie că este grațios sau ierarhic o constituie revocarea ori anularea actului administrativ vătămător. Instituirea procedurii prealabile administrative are un dublu scop: din punct de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau a celui ierarhic să-și repare ele însele eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității.
Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai că a vătămat un particular, dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă, simplă și rapidă. Se naște întrebarea următoare: până când organele administrației de stat sau ierarhic superioare au ocazia de a restabili ordinea de drept încălcată, până când aceste organe pot fi puse în situația de a-și repara ele însele eventualele erori săvârșite. În opinia noastră răspunsul se regăsește în dispozițiile art. 1 din Legea 554/2004. Art.1 alin. 6 din acest act normativ reglementează parțial pentru prima dată în dreptul nostru problematica revocării actului administrativ considerată în doctrină și jurisprudență un principiu de bază al dreptului administrativ. Astfel, irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice reiese direct din textul legal care arată că autoritatea publică emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Principiul irevocabilității actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii este un principiu de aplicabilitate generală instituit în vederea realizării unei stabilități a raporturilor juridice.
Prin consacrarea acestui principiu se limitează așadar posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor ce le-a emis, putându-le revoca fie pentru ilegalitate, fie pentru inoportunitate, numai până în momentul în care actele administrative și-au produs efectele prin executare sau prin intrarea lor în circuitul altor raporturi juridice. Revocare are caracter retroactiv și este corespondentul anulării, doar că aparține chiar autorității care a emis actul. Din considerentele de fapt ale speței s-a reținut că actul administrativ contestat prin prezenta procedură a intrat în circuitul civil.
Textul art. 1 alin. 6 face inutilă procedura prealabilă administrativă instituită prin art. 7 alin. 1, menită tocmai a determina revocarea actului administrativ de către organul emitent. Astfel, dacă actul intră în circuitul civil, revocarea nu mai este posibilă de către organul emitent, acesta fiind obligat să sesizeze instanța de judecată pentru anularea actului ilegal.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo
