Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1834/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1834/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, chematul în garanție DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 657 din 4.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188 /1999) prima de concediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de către S este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din nr.OG 32/1995.
Recursul declarat de către pârâtul Instituția Prefectului județului S este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. iar la data de 4 august 2008 s-a înregistrat la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă recursului.
Curtea, față de obiectul cauzei, înscrisurile depuse la dosar, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și o reține spre pronunțare prin prisma actelor existente la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 657/4.04.2008 a Tribunalului Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și, consecință, au fost obligați pârâții să plătească acestuia primele de concediu aferente anilor 2004-2006, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, de la data scadenței până la data efectuării plății.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, acesta fiind obligat la plata sumei, în limitele competențelor sale legale.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzut de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pe perioada 2004 - 2006 prin legile succesive ale bugetului de stat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, respectiv anii 2004 - 2006, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, și nu înlăturat.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Două au fost considerentele dezvoltate în memoriul de recurs, iar primul se referă la faptul că reclamantul a dobândit calitatea de funcționar public doar începând cu data de 1.05.2005, anterior fiind încadrat ca personal contractual.
De asemenea, recurentul a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, întrucât reclamantul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță, ca urmare a suspendării aplicării prev. art. 37 din OG nr. 38/2003.
In aceste condiții, nu există o bază legală pentru plata sumelor cuprinse în dispozitivul primei instanțe, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate împotriva prevederilor din legile bugetare anuale prin care s-a suspendat acordarea acestor drepturi.
Recurs a depus și chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP S, solicitându-se modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, fiind invocate prev. art. 4 și art. 15 din Legea nr. 500/2002, precum și cele ale art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din HG nr. 386/2007.
S-a subliniat faptul că procedura prev. de art. 60-63.pr.civ. este incompatibilă cu specificul prezentului litigiu, precum și împrejurarea că ministerul nu poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind parțial fondat, din următoarele considerente.
Instanța reține că reclamantul a solicitat acordarea primei de concediu doar pentru perioada în care a dobândit calitatea de funcționar public cu statut special-agent principal, respectiv începând cu data de 1.05.2005, așa cum rezultă din acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr-.
Această împrejurare nu a fost, de altfel, contestată de către recurent, calea de atac formulată întemeindu-se, în primul rând, tocmai pe greșita aplicare a prevederilor legale, în speță, a art. 37 din OG nr. 38/2003.
Din această perspectivă, susținerile din memoriul de recurs sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât prima instanță a obligat pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu aferente perioadei 2004-2006, acordând, astfel, mai mult decât s-a cerut.
În concluzie, reclamantului nu îi sunt aplicabile disp. art. 1 alin.1, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 și cele ale art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, decât începând cu data de 1.05.2005, motiv pentru care, văzând și prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. recursul declarat urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâților la plata către reclamant a primei de concediu aferente perioadei 1.05.2005-31.12.2006, așa cum, de altfel, a fost formulată acțiunea introductivă.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs, în esență, el se întemeiază pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003.
Se apreciază că cele acest drept nu este unul care să intre în categoria drepturilor și libertăților fundamentale, ale căror exercițiu ar putea fi restrâns doar în situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție, iar în condițiile în care măsura suspendării acordării primelor de concediu a fost operantă potrivit textelor legale din legile bugetelor de stat, acordarea drepturilor solicitate de către reclamant pentru perioada mai sus arătată fără temei legal, ajungându-se la încălcarea legii.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță, cu corectivele mai sus enunțate, fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantului, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârât, reclamantul fiind funcționar public al pârâtului Instituția Prefectului jud. S și, în consecință, pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a considerat și că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 37 din OG nr. 38/2003 a fost suspendat pe perioada 2005 - 2006 prin legile succesive ale bugetului de stat, aceasta suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, și nu înlăturat.
Având in vedere ca, cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, respectiv art. 295 alin. 2 și art. 38, ca reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, care sunt imperative și care statuează că: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. "
Curtea apreciază și că nu este relevantă invocarea practicii constante a Curții Constituționale, întrucât textele analizate nu mai sunt în vigoare, iar raționamentul instanței se bazează pe împrejurarea că nu este admisibilă o suspendare perpetuă.
În mod corect a dispus prima instanță și ca sumele acordate să fie actualizate cu rata inflației, deoarece este incident principiul reparării integrale a prejudiciului și disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Ca atare, vor fi menținute restul dispozițiilor instanței de fond.
Analizând recursul declarat de către chematul în garanție, Curtea reține că el este nefondat, întrucât activitatea reclamantului este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 14 și 18 din Legea nr. 500/2002, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Mai mult, prima instanță a aplicat, în mod corect, disp. art. 60 - 63.pr.civ. întrucât nici un text legal nu interzice în mod expres această procedură în cadrul litigiilor având ca obiect acordarea drepturilor ce derivă din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Pe de altă parte, sunt aplicabile disp. art. 4 alin. 1 și 2 art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002, precum și art. 2 și 3 din nr.OG 22/2002, care vin în sprijinul cererii de chemare în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind ținut ca, în limita prerogativelor acordate de aceste acte normative, să creeze condiții pentru încasarea sumelor acordate de prima instanță.
Întrucât sentința pronunțată este opozabilă pârâților și chematului în garanție, fiecare dintre aceste instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în cererea introductivă pentru a da posibilitatea reclamantului să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 657 din 4 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în parte, în sensul obligării pârâților INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE la plata către reclamantul a primelor de vacanță aferente perioadei 1.05.2005- 31.12.2006, actualizate cu rata inflației la data efectuării plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de către MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP, împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
