Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 504/R-
Ședința publică din 08 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de SC SRL, cu sediul în Comuna Podari sat,-, județul D, împotriva Deciziei nr. 564/R-C din 07.10.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă în dosarul nr- și împotriva sentinței nr. 1625/12.03.2008, pronunțată de Judecătoria Pitești - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimataCOMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - SECȚIA DRUMURI NAȚIONALE PITEȘTI SA, cu sediul în Pitești,- bis, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier - juridic pentru revizuientă în baza delegației de la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 07 mai 2009 din partea revizuientei, dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și adresa( notificare) cu nr. de înregistrare 1173/06.05.2009.
Reprezentantul revizuientei, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formular în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii.
Consilier - juridic OG, având cuvântul pentru revizuientă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 14.10.2008, revizuienta SC SRL Podari - județul Das olicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA - Secția Drumuri Naționale Pitești, revizuirea deciziei nr.564/RC/7.10.2008 a Tribunalului Argeș, în raport de dispozițiile art.322 pct.7 Cod proc.civ.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în cauză, există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de grade diferite, prin aceea că, sentința civilă nr.1625/12.03.2008 a Judecătoriei Pitești - definitivă și irevocabilă prin nerecurare - a admis plângerea împotriva procesului-verbal nr.-/1.11.2005, iar decizia nr.564/7.10.2008 a Tribunalului Argeș de admitere a recursului, a modificat în tot sentința, în sensul că a respins plângerea, împotriva aceluiași proces-verbal.
Ca atare, ultima hotărâre judecătorească este nelegală, urmând a fi revizuită.
Tribunalul Argeș - Secția civilă - prin decizia civilă nr.2191/R/16.12.2008 - a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, cu motivarea că "potrivit art.323 Cod proc.civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. În cazul art.322 pct.7 Cod proc.civ. potrivit căruia cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. În cazul art.322 pct.7 Cod proc.civ. totuși, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele ce au pronunțat hotărârile potrivnice.
Deși revizuienta solicită numai revizuirea deciziei civile nr.564/RC/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, prin care a fost admis recursul împotriva sentinței civile nr.2988/21.05.2008 pronunțată de Judecătoria Pitești acesta se apreciază prin prisma pronunțării sentinței civile nr.1625/12.03.2008, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr-, irevocabilă, prin care s-a admis plângerea împotriva procesului verbal nr.-/1.11.2005.
Ca atare, fiind vorba de două hotărâri potrivnice, una pronunțată de Judecătoria Pitești, iar cealaltă pronunțată de Tribunalul Argeș, cererea de revizuire se va soluționa de Curtea de APEL PITEȘTI, în favoarea căreia s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, ca urmare a admiterii excepției invocate din oficiu.
Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr-, unde s-au atașat înscrisuri (5-8).
Examinând cererea de revizuire prin prisma probatoriului administrat și în raport de dispozițiile legale în vigoare, curtea reține că aceasta este nefondată, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, potrivit art.322 pct.7 Cod proc.civ. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se poate formula cerere de revizuire, ce se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele ce au pronunțat hotărârile respective.
În cauză, împotriva aceluiași proces-verbal de contravenție nr.-/1.11.2005 emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Secția Drumuri Naționale Pitești, s-au formulat plângeri ce au constituit obiectul a două dosare, respectiv nr- și nr- pe rolul Judecătoriei Pitești.
Cauza cu nr-, a fost soluționată prin sentința nr.1625/12.03.2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, în sensul că a fost admisă plângerea în parte și înlocuită sancțiunea amenzii cu avertisment, menținându-se dispozițiile procesului-verbal, iar cea de-a doua cu nr-, a fost soluționată prin sentința civilă nr.2988/21.05.2008, în sensul că a fost anulat procesul-verbal și exonerată petenta de plata amenzii. Această sentință a fost recurată, iar Tribunalul Argeș - prin decizia nr.564/RC/7.10.2008, a admis recursul, a modificat sentința, în sensul că a respins plângerea.
Revizuienta consideră această decizie potrivnică primei hotărâri, respectiv sentinței nr.1625/12.03.2008, susținând că tribunalul trebuia fie să respingă recursul ca inadmisibil, fie să pună în discuție excepția autorității de lucru judecat și să respingă recursul, având în vedere că, deja, există o sentință irevocabilă (nr.1625/12.03.2008).
Curtea apreciază că decizia tribunalului este corectă și nu vine în contradicție cu prima hotărâre prin care a fost admisă plângerea și anulat în parte procesul-verbal, prin înlocuirea amenzii cu avertisment.
Atâta vreme cât asupra aceluiași proces-verbal s-a făcut o judecată în fond - irevocabilă, ca urmare a plângerii revizuientei, era firesc ca tribunalul să respingă cea de-a doua plângere declarată împotriva aceluiași proces-verbal, o altă analiză nemaiputându-se face.
Față de cele expuse, curtea, în temeiul art.322 pct.7 Cod pr.civilă, urmează să respingă revizuirea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC SRL, cu sediul în Comuna Podari sat,-, județul D, împotriva Deciziei nr. 564/R-C din 07.10.2006, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă în dosarul nr- și împotriva sentinței nr. 1625/12.03.2008, pronunțată de Judecătoria Pitești - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimataCOMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - SECȚIA DRUMURI NAȚIONALE PITEȘTI SA, cu sediul în Pitești,- bis, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
13.05.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru