Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 870/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 870/2009
Ședința publică de la 05 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul, împotriva Deciziei civile nr. 211/2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâta PRIMARIA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 03.02.2009 s-a depus la dosar, de către contestator dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, în sumă de 10 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
La data de 10.02.2009 s-a depus la dosar, de către același contestator motivele contestației în anulare, însoțite de o serie de acte în probațiune.
Curtea învederează contestatorului faptul că recursul care face obiectul contestației în anulare a fost respins ca inadmisibil, motiv pentru care pune în discuția acestuia excepția inadmisibilității contestației în anulare și de asemenea de a preciza care este temeiul juridic al contestației în anulare.
Contestatorul solicită instanței să se comunice motivele pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, având în vedere faptul că are o pensie de 396 lei și raportat la faptul că, deși deține trei titluri de proprietate cu titlu de moștenire nu poate folosi terenul, neavând schițele la dispoziție. Arată că deține trei hotărâri judecătorești, prin care părțile au fost obligate să îi predea folosința terenului - Sentința civilă nr. 467/2008, Sentința civilă nr. 1227/2005 și Decizia civilă nr. 522/2006.
Curtea, după deliberare, urmează a uni cu fondul excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată și, nemaifiind alte cereri de solicitat declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, precizând că va depune la dosar, până la terminarea dezbaterilor o notă de cheltuieli în care să precizeze cuantumul cheltuielilor de judecată și modul de stabilire a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin contestația în anulare înregistrată în 27 ianuarie 2009 contestatorul, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 211 din 22 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ.
În scriptul intitulat "Motive" ( 7), contestatorul a exprimat considerente cu privire la fondul cauzei, respectiv la litigiul de natură contravențională pe care l-a avut cu intimata Primăria, în calitate de agent constatator.
În nici unul dintre scriptele depuse și nici în instanță, contestatorul nu a înțeles să indice temeiul juridic al contestației în anulare.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele.
Prin decizia civilă nr. 211 din 22 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJs -a respins ca inadmisibil recursul declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 975 din 26 septembrie 2008 Tribunalului Cluj.
În esență, soluția de respingere a recursului pronunțată de Curtea de APEL CLUJa fost motivată de faptul că recurentul a formulat recurs împotriva unei alte decizii pronunțată tot în soluționarea căii de atac a recursului.
Contestația în anulare poate fi formulată pentru motivele arătate de dispozițiile art. 317 și 318.pr.civ, unde se arată urm.:" art. 317-
(1) Hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:*)
1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;
2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.
(2) Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
Art. 318
(1) Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
(2)."
Deși i s-a solicitat, reclamantul nu a precizat care este motivul de contestație în anulare pe care-și întemeiază cererea.
În cuprinsul contestației în anulare contestatorul a expus starea de fapt și nemulțumirile sale referitoare la modul de soluționare de către instanțele de judecată a cererilor sale.
Contestația în anulare nu permite analizarea din nou a fondului cauzei decât numai atunci când vreunul dintre motivele concrete ale contestației în anulare este găsit admisibil de către instanță.
Instanța nu poate proceda la analiza deciziei față de care s-a formulat contestația în anulare din prisma tuturor motivele de contestație în anulare, menționate anterior, deoarece ar încălca principiul disponibilității, substituindu-se părții. În privința contestației în anulare nu exisată o dispoziție similară cu cea existentă în materia recursului, respectiv art. 304 pr.civ. instanța investită cu o contestație în anulare neputând să analizeze din oficu, și alte motive ce anulare, decât cele invocate de către parte.
În consecință, se va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 211 din 22 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./10.03.2009.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Claudia Idriceanu