Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1211/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1211/CA/2008

Ședința public de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.1031/CAF/25.06.2008 pronunțat de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint consilier juridic pentru reclamanta recurent și avocat asistat de Primarul Orașului.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c s-a înregistrat la dosar precizare din partea reclamantei recurente, prin care se solicit admiterea excepției lipsei calitții de reprezentant a pârâtului intimat. Se comunic cu avocata pârâtului intimat un exemplar din precizare.

Instanța faț de actele de la dosar, constat c avocat are calitatea de reprezentant a pârâtului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acord cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicit admiterea recursului, modificarea hotrârii atacate, în sensul admiterii cererii de anulare și a excepției de nelegalitate a Hotrârilor nr.70/2007 și nr.29/2008 adoptate de Consiliul Local.

Avocata pârâtului intimat solicit respingerea recursului și menținerea hotrârii instanței de fond ca fiind legal și temeinic pentru motivele artate în întâmpinare și expuse oral.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de faț:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrat la Tribunalul Alba sub dosar nr- și precizat, reclamanta Bas olicitat ca în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL s se dispun anularea Hotrârilor nr.29/2006 și 70/2007 ale pârâtului și s se constate nelegalitatea acestor hotrâri pe calea excepției de nelegalitate. S-a solicitat totodat anularea Încheierii nr.15029/3.07.2007 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliar și suspendarea executrii celor dou hotrâri pân la soluționarea irevocabil a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta arat c prin cele dou hotrâri s-au trecut nelegal din domeniul privat al Orașului în domeniul public al acestuia bunuri ce aparțineau patrimoniului debitoarei falite "", înclcându-se dispozițiile nr.HG632/1999, nr.HG1846/2004 și Legii nr.213/1998.

Cererea de suspendare a fost respins prin Încheierea nr.699/CAF/2008 din 14.04.2008.

Prin sentința nr.1031/CAF/2008 Tribunalul Albaa respins excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la Hotrârile nr.70/2007 și 29/2006 ale Consiliului Local.

A respins ca inadmisibil acțiunea în contencios administrativ a reclamantei pentru anularea nr.29/2006 și nr.70/2007.

A declinat competența de soluționare a captului de cerere privind anularea încheierii de întabulare în favoarea Judec toriei Alba Iulia.

Pentru a pronunța aceast soluție, instanța a artat c excepția de nelegalitate nu poate constitui obiectul principal al acțiunii în anularea actului administrativ. Aceasta este un mijloc de aprare, ce se poate derula numai în cadrul altui proces.

În ce privește acțiunea în anularea nr.29/2006 și 70/2007 s-a apreciat c este inadmisibil pentru c reclamanta nu a realizat procedura plângerii prealabile impus de art.7 din Legea nr.554/2004 anterior sesizrii instanței, actele atacate fiind acte administrative unilaterale individuale.

Împotriva hotrârii a declarat recurs reclamanta B solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii excepțiilor de nelegalitate și a cererii de anulare.

În motivarea recursului se invoc prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civil și art.304/1 Cod pr.civil, reclamanta susținând c în mod greșit actele atacate au fost calificate ca acte administrative individuale, ele fiind acte administrative normative și conform art.7 alin.5 din Legea nr.554/2004, plângerea prealabil poate fi realizat oricând, deci și în cursul procesului.

Mai mult, actele atacate nu sunt acte administrative ci acte cu caracter preparator și acțiunea ar fi trebuit a fi respins ca inadmisibil.

În ce privește excepția de nelegalitate, se susține c aceasta era admisibil, întrucât s-a solicitat anularea a dou hotrâri, iar instanța nu a pus în discuția prților inadmisibilitatea excepției.

Recurentul a invocat și excepția lipsei calitții de reprezentant a Primarului pentru pârâtul Consiliul Local în întâmpinare, pârâtul Consiliul Local solicit respingerea excepției conform art.21 din Legea nr.215/2001 și a recursului, întrucât instanța a aplicat corect prevederile legale, a calificat corect natura actelor atacate.

Asupra excepției instanța reține:

Potrivit art.49 alin.1 - 3 din Legea nr.215/2001 unitțile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, în justiție fiind reprezentate de primar sau de președintele consiliului județean. Primarul poate împuternici o persoan cu studii juridice de lung durat din cadrul aparatului de specialitate al primarului, sau un avocat care s reprezinte interesele unitții administrativ teritoriale, precum și ale autoritților administrației publice locale respective, în justiție.

Conform art.21 autoritțile administrației publice sunt consiliile locale ca autoritți deliberative și primarii ca autoritți executive.

Din actele depuse în instanț rezult c prin nr.128/2005, Consiliul Local al Orașului și-a dat acordul în vederea încheierii contractului de asistenț juridic, astfel c avocata ce are delegație semnat de Primar, reprezint Consiliul Local al Orașului.

Se va respinge excepția lipsei calitții de reprezentant al avocatului angajat de Primar pentru pârâtul Consiliul Local ca nefondat.

Analizând hotrârea atacat prin prisma criticilor reclamantei, se constat c acestea sunt nefondate pentru urmtoarele considerente:

Prin Hotrârea nr.29/2006 a Consiliul Local s-a dispus preluarea din domeniul privat al Statului în domeniul public al orașului a unor bunuri imobile - cldiri, iar prin Hotrârea nr.70/2007 s-a dispus trecerea din domeniul privat al orașului în domeniul public al aceleiași persoane juridice a terenului înscris în CF 3434.

Ambele hotrâri sunt acte administrative unilaterale individuale, stabilind drepturi sau obligații determinate pentru subiectul cruia i se adreseaz.

Astfel, prin actele atacate se schimb regimul juridic al unor bunuri, în sensul c acestea se transfer din patrimoniul unui proprietar determinat în patrimoniul orașului, respectiv din domeniul privat în cel public al aceleiași persoane juridice.

În consecinț, condiția de sesizare a instanței impus de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 trebuie îndeplinit sub forma plângerii prealabile.

Reclamanta nu s-a adresat cu plângere emitentului actului, prealabil sesizrii instanței, astfel c în mod corect prima instanț a respins acțiunea în anularea celor dou hotrâri ca inadmisibil conform art.109 Cod pr.civil și art.7 alin.1 din Legea nr.544/2004, nefiind incident motivul de recurs prevzut de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civil.

În ce privește respingerea excepțiilor de nelegalitate invocate de reclamant prin acțiune, instanța apreciaz c și art.4 din Legea nr.554/2004 a fost corect interpretat și aplicat de prima instanț.

Instanța a analizat corect condițiile în care excepția de nelegalitate poate fi invocat prin prisma cerințelor legale. Art.4 din Legea nr.554/2004 impune ca excepția s fie invocat într-un litigiu de fond cu privire la un act administrativ de a crui legalitate depinde soluționarea acelui litigiu.

Ori reclamanta a invocat excepția de nelegalitate nu într-un proces de fond, unde se analizeaz un drept constituit în baza celor dou hotrâri sau asupra cruia hotrârile Consiliului Local s aib incidenț ci tocmai în acțiunea în anularea hotrârilor, fiind superflu cercetarea legalitții actelor pe cale acțiunii directe și în același timp pe cea a excepției de nelegalitate.

Nu se poate spune c Hotrârile nr.29/2006 și 70/2007 ale Consiliului Local s-au fundamentat pe ele însele.

Dar chiar dac s-ar admite c în acțiunea în anularea Hotrârii nr.70/2007 se invoc excepția de nelegalitate a Hotrârii nr.29/2006, excepția este de asemenea irelevant, cât timp instanța de fond nu este legal sesizat cu acțiunea în anularea actului administrativ și nu se poate face o judecat pe fondul cauzei.

În concluzie, apreciind c instanța de fond a calificat corect natura juridic a actelor atacate, a aplicat corect prevederile art.7 alin.1, cât și ale art.4 din Legea nr.554/2004, instanța considerând c nu sunt prezente motivele de recurs invocate de reclamant potrivit art.304 pct.7, 9 și art.304/1 Cod pr.civil, va resping recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod pr.civil.

Ca parte czut în pretenții, reclamanta recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de judecat ocazionate pârâtului în recurs conform art.274 Cod pr.civil, în sum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial justificat cu ordinul de plat și factura depuse la filele 38, 39 ale dosarului.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.1031/CAF/25.06.2008 pronunțat de Tribunalul Alba - Secția

(continuarea deciziei civile nr.1211/11.11.2008)

*

Comercial și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.

Oblig reclamanta recurent s plteasc pârâtului Consiliul Local al Orașului suma de 800 lei cheltuieli de judecat în recurs.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 11 2008.

PREȘEDINTE: Marieta Florea

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact.

2 ex./17.11.2008

Jud.fond -

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1211/2008. Curtea de Apel Alba Iulia