Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 1274/2009

Ședința publică din data de 06 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare,după rejudecare, recursul declarat de reclamatul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 4314 din 09.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale - 303/2004.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 23 martie 2009 s-a depus la dosar un înscris din partea recurentului la care a anexat dovezile ce atestă achitarea taxei de timbru și timbru judiciar pentru recursul promovat în cauză (5-7).

În data de 02 aprilie 2009 s-a depus la dosar întâmpinarea din partea intimatului prin care solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar,și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 4314, pronunțată la data de 9 decembrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI și s-a dispus anularea dispoziției nr. 166/25.02.2008 emisă de Primarul orașului, județul

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că eclamantul are calitatea de consilier local în cadrul autorității deliberative a orașului și în această calitate a solicitat, în baza art. 41 din Legea nr. 303/2004 finanțarea și decontarea cheltuielilor privind cursurile postuniversitare din cadrul Universității " " B M, pentru anul școlar 2006 - 2007, când a absolvit cursurile de masterat, în domeniul Management educațional și administrație.

Această solicitare a fost aprobată în cadrul ședinței consiliului local din data de 28.09.2008, reclamantului achitându-i-se suma de 1.200 lei, însă, ulterior, în perioada 01.02.2008 - 31.03.2008, Primăria a fost supusă unui control efectuat de către Direcția de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi M, inspectorii pronunțându-se asupra nelegalității cheltuielilor efectuate, dispunându-se luare tuturor măsurilor legale pentru rambursarea sumelor în discuție.

Ca urmare, pârâtul a emis dispoziția de recuperare nr. 166/2008, pentru suma de 1.311 lei, din care 1.200 lei contravaloarea studiilor de masterat și 111 lei, foloase necuvenite.

s-a reținut, de asemenea, că întrucât reclamantul are calitatea de consilier local, acesta beneficiind de drepturile conferite de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 393/2004, dispoziția de recuperare nr. 166/2008 este nelegală, motiv pentru care a fost anulată potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI - solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate și menținerea dispoziției nr. 166/2008.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că, în ședința din data de 28 septembrie 2006 Consiliul Local a aprobat cererea făcută de către consilierii, și prin care au solicitat suportarea din bugetul local a cheltuielilor privind efectuarea unor studii postuniversitare.

Această aprobare a fost dată în baza art.41 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. În urma acestei ședințe și a procesului verbal întocmit s-a plătit din bugetul local contravaloarea taxei de școlarizare pentru cursurile post universitare.

În luna februarie și martie Primăria - a fost supusă controlului de către Direcția de Control Financiar Ulterior din cadrul Curții de Conturi

În timpul controlului, în data de 29 februarie 2008 s-a emis un Raport de Control Interimar prin care s-au imputat sumele plătite pentru efectuarea acestor cursuri de către cei trei consilieri locali.

Temeiul emiterii acestei dispoziții a fost recuperarea sumei plătită reprezentând taxa de școlarizare pentru cursurile post universitare urmate de către dl și în care s-au adăugat foloasele necuvenite.

Intimatul prin întâmpinarea depusă la data de 2 aprilie 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI - prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 392/2004, aleșii locali beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de instituții specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului local sau județean.

Prin aleșii locali, în înțelesul Legii nr. 393/2004, se înțelege consilierii locali și consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului B, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene.

În speță, însă, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, reclamantul este consilier local astfel că ipoteza normei legale instituită prin art.41 din Legea nr.392/2004 este întrunită, susținerile contrare ale recurentului fiind nefondate.

În consecință, Curtea va aprecia recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI - ca fiind nefundat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.20 din Legea nr.554/2004 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 4314 din 09.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G - - - - - - -

Red./

2 ex./29.04.2009

Jud.fond.-

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Cluj