Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1273/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1273/2009
Ședința publică din data de 06 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții I, și împotriva sentinței civile nr. 4274 din 03.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL COMUNEI L și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI L având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4274 din 3 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții I, toți cu domiciliul procesual la sediul Primăriei Comunei L nr. 1027 împotriva pârâților PRIMARUL COMUNEI L și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI L, având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Salariații civili din administrația locală beneficiază de indemnizația de dispozitiv prevăzută de Legea 138/1999 numai dacă se încadrează în funcții specifice prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit art. 1 din legea 138/1999 dispozițiile legii se aplică personalului militar și civil din cadrul Apărării Naționale, Serviciului de Informații Externe, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Printr-un ordin al ministrului, care este un act administrativ dat în executarea unei legi, nu se poate extinde sfera de aplicare a legii. Ordinul 496/2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Explicația dată de reclamanți, că acest ordin are reglementări din domeniul apărării și siguranței naționale și de aceea nu a fost publicat nu este plauzibil. Legea care stabilește retribuția a fost publicată în Of. ceea ce înseamnă că și ordinul dat în aplicarea acesteia trebuia publicat.
Publicarea sau nu în Of. a Ordinului 496/2003 este mai puțin relevantă față de argumentul. că legea 138/1999 nu se aplică reclamanților.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs reclamanții susținând în esență că sunt funcționari publici, drepturile solicitate au fost stabilite prin lege, nu pot fi restrânse iar acordarea numai pentru unele categorii de funcționari crează discriminare.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurenții în contradictoriu cu Consiliul local al Comunei L și Primarul Comunei L au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază pentru perioada 01.01.2004 - 31.10.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății, obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a sporurilor în conformitate cu Decretul nr.92/1976.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 angajatorul Primăria prin primar refuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile promovate se observă că recurenții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta I se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999 art.31 lit.c și
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului I reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu negă faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă de recurenți că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât recurenții nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a da o soiluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții I, împotriva sentinței civile nr. 4274 din 03.12.2008,pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red./
2 ex./8.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
