Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1440/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1440
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, împotriva sentinței civile nr.733/06.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat PREFECTUL JUDEȚULUI A, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 20.01.2009sub nr-, reclamantul Prefectul Județului Aac hemat în judecată pârâtul Consiliul Local al comunei Dieci, solicitând anularea Hotărârii nr.51/31 07 2008 adoptată de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.51 din 31.07.2008 comunicată Instituției Prefectului Județului A Consiliul Local al comunei Dieci a aprobat contractul de asociațiune în participațiune dintre "AGRICOLA " și comuna Dieci.
Apreciază reprezentantul că hotărârea este nelegală deoarece astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de asociere în participațiune care face parte integrantă din hotărârea atacată, obiectul contractului prevăzut la art.2.3 îl reprezintă realizarea tuturor activităților necesare pentru "Lucrarea de închidere a carierei de piatră din localitatea Dieci", extracția de materiale prin modalități și cu mijloace adecvate tipului de material care se produce și cantității necesare stabilite, comercializarea materialului extras pe piață.
Reclamantul a susținut că raportat la natura pur comercială a obiectului contractului de asociere în participațiune, în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la asocierea consiliilor locale prevăzute în mod expres de dispozițiile art.7 lit. a) din Legea nr.215/2001 care prevede că "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.2 lit. e), consiliul local:
a) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
În considerarea prevederilor legale antemenționate, reclamantul a subliniat că obiectul contractului de asociere în participațiune, încheiat de către Comuna Dieci, nu justifică înțelesul dat de către legiuitor acelor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local și că potrivit textului legal antemenționat, singura rațiune legală care permite consiliilor locale să aprobe participarea la o asociere cu o persoană juridică este aceea de a realiza o acțiune, lucrare, serviciu sau proiect de interes public local.
Reclamantul a arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de asociere în participațiune, Comuna Dieci nu face decât să pună la dispoziția celeilalte părți contractante un teren aferent zăcământului ales pentru exploatare, în vederea comercializării materialului extras, pe piață.
Mai mult, procedând la aprobarea contractului de asociere în participațiune care prevede aducerea ca aport în contractul de asociere în participațiune a unui teren, Consiliul Local al comunei Dieci, eludează prevederile legale care reglementează modul de administrare a bunurilor care fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.
În susținerea acțiunii reclamantul a invocat prevederile art.125 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora: "Consiliile locale sau consiliile județene pot contracta prin licitație efectuarea de lucrări și servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local respectiv, județean".
Mai a învederat că, potrivit art.123 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001: "Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii. Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii".
Având în vedere dispozițiile legale enunțate, reclamantul a apreciat că hotărârea este nelegală și sub aspectul prevederilor art.4.1 lit. c) din contractul de asociere în participațiune potrivit cărora "în funcție de necesitățile care vor fi stabilite ulterior, primăria se obligă să pună la dispoziția "AGRICOLA ", suprafețele suplimentare desfășurării activităților auxiliare și accesul la utilitățile necesare desfășurării activității".
În condițiile în care asocierea în participațiune nu este fundamentată pe realizarea unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, Consiliul Local al comunei Dieci nu face decât sa dispună cu privire la un bun pe care îl administrează, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.
Raportat la clauzele contractuale arătate, reclamantul a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normele Codului comercial cu privire la aportul fiecărei părți la constituirea asocierii în participațiune, aportul primăriei constând în suprafața de teren aferentă zăcământului fără a preciza în mod concret întinderea acesteia. Mai mult, părțile au stabilit că acest aport să poată fi suplimentat fără a preciza în mod concret cuantumul aportului ce urmează să fie adus ulterior de către primărie și fără a se modifica în mod corespunzător beneficiul ce i-ar reveni primăriei.
Mai susține că o altă cauză de nelegalitate a hotărârii atacate, raportat la dispozițiile Codului comercial în materia asocierilor în participațiune, rezultă din cuprinsul contractului anexat, cu privire la participarea la beneficiile și pierderile rezultate în urma asocierii întrucât, după cum rezultă din cuprinsul art.6.1 lit. a) din contract, "Primăria Dieci va avea ca și compensație o cantitate de material care va fi stabilită ulterior printr-un act adițional la acest contract, în timp ce "AGRICOLA " va avea la dispoziție beneficiile obținute din vânzarea materialelor".
Raportat la acest aspect, reclamantul a arătat că beneficiul Primăriei Dieci nu este precizat nefiind stabilit în mod expres în timp ce cealaltă parte semnatară a contractului va avea la dispoziție beneficiile obținute din vânzarea materialelor.
Pentru considerentele arătate, reclamantul a apreciat că sunt eludate dispozițiile Codului comercial care la art.251 prevede că "asocierea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți o participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului comerț.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamant.
În motivarea întâmpinării a arătat că hotărârea atacată a fost adoptată în virtutea atribuțiilor consiliului local dar reclamantul interpretează excesiv prevederile art.37 pct.7 lit. a) din Legea nr.215/2001 considerând că obiectul contractului de asociere în participațiune are doar un scop comercial și nu ar justifica înțelesul dat de legiuitor în sensul că acesta a fost încheiat pentru efectuarea de acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Prin sentința civilă nr.733/06.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Județului A împotriva pârâtului Consiliul Local al comunei Dieci și în consecință, a anulat Hotărârea nr.51/31 07 2008 adoptată de pârât, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Analizând legalitatea Hotărârii nr.51 din 31.07.2008 adoptată de pârât instanța a constatat că hotărârea a fost adoptată în baza art.36 pct.7 lit. a) din Legea nr.215/2001 și a aprobat contractul de asociațiune în participațiune pentru lucrarea de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci.
Părțile contractante sunt "AGRICOLA " Dieci și Comuna Dieci, iar obiectul contractului îl reprezintă realizarea tuturor activităților necesare pentru lucrarea de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci, respectiv, extracția de materiale minerale rezultate în urma acestor lucrări, precum și comercializarea pe piață a materialului extras.
La capitolul IV din contract - aportul părților, Comuna Dieci în calitate de asociat secundar denumită Primăria, are obligația de a contribui cu terenul aferent zăcământului ales pentru exploatare, de a elibera autorizațiile necesare pentru tranzitul căilor de acces și în funcție de necesitățile care vor fi stabilite ulterior, de a pune la dispoziția celeilalte părți contractante, suprafețe de teren suplimentare necesare desfășurării activităților auxiliare și accesul la utilitățile necesare acestor activități.
-agent economic, are stabilite ca obligații furnizarea utilajelor necesare pentru deschiderea carierei și pentru realizarea activității de extracție, obținerea licenței pentru excavare și a oricăror alte avize, asigurarea personalului necesar desfășurării activității prevăzute în contract.
La cap. VI din contract - repartizarea beneficiilor sau pierderilor, se prevede că primăria va avea ca și compensație o cantitate de materiale care va fi stabilită ulterior printr-un act adițional iar asociatul - agent economic, va avea la dispoziție beneficiile obținute din vânzarea materialelor.
Din modul cum sunt redactate clauzele contractului de asociere în participațiune, respectiv, obligațiile părților și repartizarea beneficiilor sau pierderilor rezultă cu certitudine că prin încheierea acestui contract nu s-a urmărit realizarea lucrării de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci, raportat la faptul că la cap. IV pct.4.2 alin.1 din contract, asociatul-agent economic are obligația furnizării tuturor utilajelor necesare pentru deschiderea carierei și pentru realizarea activității de extracție în conformitate cu necesitățile sale iar la cap. VI pct.6.1 lit. b), acest asociat are la dispoziție și în compensație beneficiile obținute din vânzarea materialelor.
Potrivit art.36 pct.7 lit. a) din Legea nr.215/2001, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, ori prin nestabilirea în concret a drepturilor, obligațiilor și beneficiilor rezultate din încheierea contractului de asociere în participațiune, nu se poate reține că această asociere s-a făcut pentru realizarea unor acțiuni sau lucrări de interes public local.
Această asociere are un vădit scop comercial care avantajează asociatul - agent economic prin punerea la dispoziție a unor suprafețe de teren nedeterminate și a unor drepturi de exploatare a materialelor din cariera de piatră pe o perioadă de 4 ani când de fapt, afirmativ, pârâta urmărea realizarea lucrării de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci.
hotărârea nr.51/31 07 2008 prin care se aprobă contractul de asociere în participațiune, pârâta a încălcat dispozițiile art.125 din Legea nr.215/2001 coroborat cu art.123 din aceeași lege, astfel că instanța a constatat că hotărârea atacată este nelegală și în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Județului A împotriva pârâtului Consiliul Local al comunei Dieci și în consecință, a anulat Hotărârea nr.51/31 07 2008 adoptată de pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Comunei Dieci considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea înțelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, s-a reținut în mod eronat faptul că, prin încheierea contractului de asociere în participațiune dintre Consiliul Local al Comunei Dieci și "AGRICOLA ", obiectul contractului îl reprezintă realizarea tuturor activităților necesare pentru lucrarea de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci, respectiv, extracția de materiale minerale rezultate în urma acestor lucrări, precum și comercializarea pe piață a materialului extras.
Se mai arată că în mod eronat s-a interpretat "comercializarea materialului extras pe piață" întrucât beneficiul este realizarea închiderii carierei iar un surplus de material trebuie valorificat acesta fiind scopul reamenajării unui teren actualmente în degradare. Din întregul contract s-a reținut doar aspectul comercial refuzându-se a se vedea realizarea proiectului de mediu fără vreun aport guvernamental sau sprijin financiar de la Consiliul Local Dieci.
Menționează că întreaga activitate nu suportă finanțare de la bugetul local, singura obligativitate a Consiliului Local Dieci fiind punerea la dispoziție a terenului degradat în vederea realizării unui spațiu cu respectarea tuturor normelor de închidere a minelor și carierelor precum și a celor de mediu aflate în vigoare.
Prin urmare, încheierea contractului de asociere în participațiune încheiat între Consiliul Local Dieci și "AGRICOLA " Dieci are ca scop închiderea definitivă a carierei și dezvoltarea urbanistică a localității.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului d e procedură civilă, legii nr.215/2001, republicată și Codul comercial.
Reclamantul - intimat, Prefectul Județului A, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamantului Prefectul Județului A de anulare a hotărârii nr. 51/31.07.2008 a Consiliului Local al Comunei Dieci, hotărâre prin care s-a aprobat contractul de asociere în participațiune dintre comuna Dieci, din județul A, și Agricola, contract care are ca obiect lucrarea de închidere definitivă a carierei de piatră din localitatea Dieci.
Reclamantul Prefectul Județului A invocă nerespectarea dispozițiilor art. 123 alin. 1 și 2 din Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, fiind modificată după republicare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008; prin Legea nr. 35/2008, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2008 și prin Legea nr. 131/2008.
Conform art. 123 alin. 1 și 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001:
(1)Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii.
(2) Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii".
Instanța de fond a admis acțiunea, apreciind că, în condițiile în care încheierea contractului de asociere în participațiune s-a făcut prin atribuire directă iar nu prin licitație publică, au fost încălcate dispozițiile art. 125, raportat la art.123 alin. 1 și 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.
În examinarea recursului, Curtea constată că, potrivit contractului de asociere în participațiune aprobat prin hotărârea nr. 51/31.07.2008 a Consiliului Local al Comunei Dieci, societatea Agricola a dobândit, între altele, dreptul de a extrage materialele minerale rezultate în urma lucrărilor de închidere definitive a carierei de piatră și de a comercializa aceste materiale, pe cheltuiala sa.
Curtea subliniază că este vorba despre exploatarea unei cariere de piatră situată pe domeniul public al comunei Dieci, aflată în proprietatea acestei unități administrativ-teritoriale. Astfel, fiind în discuție exploatarea conținutului unei cariere de piatră, sunt incidente dispozițiile art. 136 alin. 3 din Constituția României, potrivit cărora "bogățiile de interes public alesubsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică,fac obiectul exclusiv al proprietății publice".
Or, conform art. 136 alin. 4 din Constituția României, "bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, elepot fi dateîn administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot ficoncesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică".
În raport cu aceste reglementări, precum și cu dispozițiile art. 123 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, instanța reține că exploatarea carierei de piatră nu era posibilă de către un terț decât în baza unui contract de concesiune, contract care este reglementat în prezent prin Ordonanță de Urgență nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Astfel, conform art. 3 lit. g și h) Ordonanță de Urgență nr. 34/2006, prin contract deconcesiune de lucrări publicese înțelege"contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de lucrări, cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite",iar princontract de concesiune de serviciise înțelege "contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite".
În raport cu aceste definiții legale și cu reglementările menționate anterior, Curtea reține, indiferent de denumirea contractului aprobat hotărârea nr. 51/31.07.2008 a Consiliului Local al Comunei Dieci, acesta are natura juridică a unei concesiuni de lucrări, în condițiile în care terțul dobândește dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor, adică exploatarea carierei de piatră.
Curtea consideră, ca și instanța de fond, ca fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora "vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii".
Or, în speță este necontestat că nu a fost organizată o astfel de licitație pentru atribuirea contractului de asociere în participațiune către Agricola
Această încălcare a art. 123 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 nu poate fi justificată de faptul că art. 36 alin. 7 lit. a) din Legea 215/2001 dă dreptul Consiliului Local să hotărască "asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local."
Curtea precizează că art. 36 alin. 7 lit. a) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 permite Consiliului Local să hotărască "în condițiile legiiasocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local." Așadar, asocierea este permisă numai cu respectarea legislației în vigoare, iar nu în orice condiții.
De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că activitatea de exploatare nu este finanțată de către unitatea administrativ-teritorială, ci de către terțul Agricola Aceste aspecte vizează cauzele contractului astfel încheiat, iar nu modul său de atribuire.
Or, ceea ce impune art. 123 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 este atribuirea unor asemenea contracte prin organizarea unei licitații publice, iar nu prin atribuire directă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Dieci împotriva sentinței civile nr. 733/6.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Dieci împotriva sentinței civile nr.733/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
RED:/04.01.2010
TEHNORED:/04.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan