Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1486/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1486
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 409 pronunțată în data de 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se consilier juridic în reprezentarea intereselor recurentului, av. în reprezentarea intereselor intervenienților și av. în reprezentarea intereselor intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 12.06.2008, numiții și au înregistrat cerere de intervenție în interesul recurentului.
Totodată la data de 16.06.2008, intimatul a înregistrat întâmpinare.
Un exemplar din cererea de intervenție și întâmpinare se comunică cu părțile litigante.
În susținerea cererii de intervenție în interesul recurentului, reprezentantul intervenienților solicită admiterea acesteia în principiu deoarece în opinia sa sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a acesteia, deoarece intervenienții sunt semnatarii petiției pentru amenajarea drumului.Între intervenienți și intimat se derulează un proces de modificare a servituții de trecere, ce formează obiectul dosarului nr- pe rol la Judecătoria Vișeu d S u s, care a fost suspendat la termenul de judecată din data de 13.05.2008 tocmai pentru existența prezentului litigiu.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea în principiu cererii de intervenție accesorie.
Instanța, după deliberare admite în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții și și lasă cauza la a treia strigare pentru continuarea dezbaterilor.
La reluarea cauzei, reprezentanta intimatului arată că are de formulat cereri prealabile dezbaterii pe fond a cauzei, în sensul că se impune recalificarea cererii de intervenție accesorie în cerere de intervenție în interes propriu, invocă excepția tardivității formulării acesteia și a inadmisibilității formulării unei cereri de intervenție în interes propriu.În susținere arată că recurentul nu are același drept de proprietate ca și intervenienții, terenul în litigiu fiind bun aparținând domeniului public.Se mai arată că intervenienții își dovedesc dreptul de proprietate privată prin extras de CF, față de recurent care are asupra terenului un drept de proprietate publică, iar instituția cedării nu este o instituție juridică.
Reprezentantul intervenienților față de cererea privind recalificarea cererii de intervenție accesorie în cerere de intervenție în interes propriu, solicită respingerea acesteia deoarece cererea formulată întrunește condițiile de admisibilitate a unei cererii de intervenție accesorie.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea cererii privind recalificarea cererii de intervenție, deoarece pe drumul din litigiu circulă mai multe persoane.
Instanța, după deliberare, respinge cererea de recalificare a cererii de intervenție accesorie în cerere de intervenție în interes propriu, justificat pe împrejurarea că instanța s-a pronunțat în sensul admiterii în principiu acesteia ca și cerere de intervenție accesorie.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate.În susținere arată că în ședința de consiliu a fost votat proiectul privind cuprinderea în domeniul public și nu amânarea acestuia, așa cum în mod eronat s-a pronunțat instanța de fond.Pe de altă parte terenul de 500 mp este drum public de interes local, fiind utilizat de un număr mare de cetățeni, făcând legătura între două zone ale localității.
În ceea ce privește excepția de tardivitate aah otărârii de suspendare aceasta este neîntemeiată deoarece calea de atac promovată a fost exercitată în interiorul termenului de 15 zile.
Cererea de intervenție este justificată, sens în care solicită admiterea acesteia.
Reprezentantul intervenienților solicită amânarea judecării pricinii în vederea depunerii de concluzii scrise.Susține recursul declarat de către recurent, solicită admiterea acestuia, în susținere arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității deoarece s-a făcut o confuzie între dreptul sezinar la acțiune și dreptul subiectiv ori interesul legitim. Actul administrativ atacat, HCL nr.37/2007 fiind un act administrativ individual, nu a produs o vătămare directă și efectivă a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim al intimatului iar nr.HG259 trebuia atacat pe calea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, deși aceasta este întemeiată deoarece așa cum reiese din jurisprudența Curții de Apel, dreptul de a sesiza instanța nu este un drept absolut, la care se poate adresa persoana vătămată printr-un drept recunoscut de lege sau de interesul legitim. Ori în cazul intimatului HCL nr.37/2007 nu instituie absolut nici o obligație în sarcina intimatului, nu afectează drepturile sale, iar punerea în aplicare a dispozițiilor HCL nu presupune afectațiunea dreptului de proprietate asupra terenului intimatului.
În ceea ce privește fondul cauzei solicită instanței să primească aceleași concluzii ca și cele depuse de către recurent prin reprezentant.Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune înscrisuri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea excepției lipsei de interes, relevând instanței că recurentul nu a formulat-o în cursul dezbaterilor fondului cauzei, iar apărătorul intervenienților are acum un plus de apărare. În susținere arată că recurentul are un drept de servitute asupra terenului în litigiu blocată, ulterior fiind creat drumul public.
În ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului împotriva hotărârii de suspendare, solicită admiterea acesteia deoarece termenul privind declararea căii de atac este 5 zile și nu 15 zile.
Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate, relevând în susținere că problema juridică în discuție este cea a regimului juridic al terenului și nu de atestare a drumului, ca fiind public sau privat. Se mai arată că nu există un titlu de trecere al terenului din proprietate privată în proprietate publică, ci doar simple declarații de cedare a unei suprafețe. Solicită cheltuieli de judecată, pentru care depune înscrisuri.
Față de cererea de amânare a pronunțării arată că personal nu o susține.
Curtea, respinge cererea de amânare a pronunțării și în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.409 din 18.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Maramureșa respins excepția invocată de pârât privind prematuritatea introducerii acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei.
S-a dispus anularea în parte a hotărârii nr.37/2007 emisă de pârât cu privire la punctul de pe ordinea de zi "cuprinderea în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei a drumului " pe o lungime de 500 începând de la DC ", suspendarea executării acestei hotărâri până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, acesta fiind obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 2039 lei.
În motivarea sentinței s-a reținut că excepția prematurității introducerii acțiunii este neîntemeiată deoarece reclamantul, persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, se poate adresa instanței de contencios pentru anularea actului administrativ, iar hotărârea contestată constituie un astfel de act.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că la 21.08.2007 un nr. de 8 cetățeni ai comunei au solicitat consiliului local să adopte o hotărâre prin care drumul Sărcii să fie cuprins în domeniul public al comunei. Drept consecință s-a întocmit un proiect de hotărâre care a constituit pct.2 pe ordinea de zi a ședinței din 10.10.2007, ocazie cu care un consilier a făcut propunere de amânare a acestui punct pentru a primi acceptul și al celorlalți. Procedându-se la votarea propunerii, instanța de fond reține că s-a înregistrat 10 voturi pentru și 2 abțineri astfel că, deși cu privire la discutarea acestui punct de pe ordinea de zi s-a hotărât amânarea, totuși se adoptă hotărârea contestată.
În raport de actele care au stat la baza adoptării hotărârii, respectiv nota de fundamentare nr.4072 întocmită la 3.12.2007 ulterior ședinței consiliului local, instanța a reținut că hotărârea a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art.43-46 din Legea nr.512/2001, astfel că s-a dispus anularea hotărârii consiliului.
Cererea de suspendare a fost apreciată ca întemeiată astfel că a fost admisă, iar cererea pentru obligarea la daune morale a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că hotărârea de fond este nelegală și netemeinică, susținând că dintr-o eroare de interpretarea conținutului procesului verbal de ședință instanța de fond a ajuns la concluzia că în fapt s-a hotărât amânarea discutării pct.2 de pe ordinea de zi a ședinței consiliului local din 10.09.2007 la o altă dată. Dintr-o lecturarea atentă a conținutului procesului verbal rezultă contrariul.
Aspectele legate de starea de fapt reținute de către instanță sunt greșite, nota de fundamentare nr.4972 din 3.12.2007 fiind întocmită în vederea adoptării hotărârii de guvern care să ateste domeniul public al comunei. Prin urmare această notă nu a stat la baza adoptării HCL nr.37/2007.
În opinia recurentului, instanța de fond face o interpretare greșită și cu privire la apartenența terenului de 500 mp domeniului public sau privat al comunei, prin ignorarea dispozițiilor art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998.
La data de 13 iunie 2008 au formulat cerere de intervenție în interesul recurentului și punând concluzii de admitere a recursului formulat de Consiliul Local.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu în ședința publică din 20.06.2008.
Intimatul prin întâmpinare și oral prin reprezentantă a solicitat admiterea excepției tardivității recursului iar pe fond respingerea recursului.
Curtea analizând recursul declarat reține următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal existent la dosarul de fond, 20, care cuprinde desfășurarea ședinței de consiliu local când s-a adoptat hotărârea contestată, rezultă că în ceea ce privește punctul 2 al ordinii de zi "proiect de hotărâre cu privire la cuprinderea în domeniul public al drumurilor pe o lungime de 500 și drumul spre ort. nr. 3 pe lungime de 70 ",rezultă că s-a propus de către consilierul local G amânarea discutării acestui punct de pe ordinea de zi. n procesul verbal se menționează,în continuare că s-a supus la vot,înregistrându-se 2 voturi pentru și 2 abțineri. Atât timp cât în procesul verbal se menționează că G, cel care face și propunerea de amânare, și încă un consilier se abțin, este evident și în baza unei logici elementare că votul exprimat și menționat anterior viza adoptarea proiectului în sine, iar nu cererea de amânare a discutării proiectului. Prin urmare primul motiv de recurs este fondat.
În opinia Curții, din punctul de vedere al obiectului cauzei și, respectiv, al dispoziției de trecere în domeniul public a unui teren care este sau nu proprietatea publică a comunei sau proprietatea privată a unor persoane fizice, nu prezintă relevanță atât timp cât s-a dovedit că persoanele fizice a căror proprietate este implicată sunt de acord să cedeze o parte din dreptul lor de proprietate asupra unui teren, iar reclamantului - intimat nu îi este afectat nici un drept. Această afirmație este susținută de schița depusă la dosar privind configurația viitorului drum ce urmează a fi trecut în domeniul public( f.5-6 recurs), prin raportare la amplasamentul servituții de trecere recunoscută reclamantului, servitute care nu are nici o tangență cu drumul în discuție, respectiv cu conținutul hotărârii de consiliu local contestată. Chiar și aspectul reținut de instanța de fond referitor la faptul că nu s-a făcut dovada proprietății pentru o porțiune de teren ce va fi inclus în traseul drumului nu poate constitui temei pentru anularea hotărârii la inițiativa intimatului.
În ceea ce privește actele care au stat la baza adoptării hotărârii, rezultă cu evidență că Nota de fundamentare nr. 4072/3.12.2007 nu putea fi avută în vedere de consilieri în adoptarea hotărârii referitoare la domeniul public deoarece a fost redactată ulterior în vederea fundamentării propunerii pentru emiterea hotărârii de guvern. De altfel în cuprinsul acestei note ( 74 dosar fond) se cere consiliului județean să facă propuneri pentru modificarea hotărârii de guvern prin care anterior a fost atestat domeniul public al comunei, făcându-se trimitere inclusiv la hotărârea contestată. Prin urmare,în mod greșit instanța de fond a reținut că hotărârea de consiliu local s-a bazat pe nota de fundamentare ce ar fi fost întocmită ulterior.
În consecință recursul declarat apare ca fondat, urmând a fi admis, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă,cu consecința modificării sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
Având în vedere soluția dată asupra recursului, curtea apreciază ca fiind întemeiată și cererea de intervenție în interesul recurentului formulată de către și, astfel că și aceasta urmează a fi admisă, în baza art.49 alin.3 și 51 Cod pr. civilă.
În temeiul art.274 raportat la art.298 și 316 Cod pr. civilă, Curtea va obliga intimatul să plătească intervenienților 700 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de intervenție în interesul recurentului formulată de și.
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr.409 din 18 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul.
Obligă intimatul să plătească intervenienților și 700 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
plecat în
semnează pentru
VICEPREȘEDINTELE CURȚII DE APEL
GREFIER
Red.
2 ex/7.07.2008
GE/GE
Judecători fond și
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon