Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 3086/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3086
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Instituția Primarului Comunei Cezieni împotriva sentinței numărul 137 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă Instituția Primarului Comunei Cezieni, lipsind intimata reclamantă Instituția Prefectului - Județul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează nedepunerea înscrisurilor solicitate, după care,
Avocat pentru recurenta pârâtă Instituția Primarului Comunei Cezieni depune adresa nr.1154/17.06.2009 eliberată de Primăria comunei Cezieni cu privire la funcția publică deținută de o parte din membri comisiei privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere respectiv, G, C și.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința numărul 137 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului Județului O în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Cezieni și s-a dispus anularea dispoziției 776/07.11.2008.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- Instituția Prefectului județului Oac hemat în judecată Primarul comunei Cezieni, județul O, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr. 776 din 07.11.2008 emisă de acesta.
În motivarea cererii reclamanta arată că prin dispoziția contestată, Primarul comunei Cezieni a acordat un spor de dificultate în procent de 50%, calculat la salariul de încadrare pentru o parte din membrii comisiei privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere, care sunt și salariații primăriei, începând cu data de 1.01.2008 până la finele anului în curs.
Susține reclamanta că actul administrativ contestat a fost adoptat cu încălcarea art. 2 din OUG nr.136/2006 pentru modificarea Legii 263/2006, care stipulează că sporul de dificultate prevăzut la art. I din lege se asigură din bugetele administrației publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective și se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență.
Așadar, perioada limită de acordare era de un an cu începere de la data de 1.01.2007 până la data de 31.12.2007, după această dată limită nemaifiind legală acordarea sporului de dificultate, în condițiile în care până în prezent nu a fost prelungită perioada de acordare printr-un alt act normativ.
Reclamanta a depus la dosar adresa prin care a solicitat revocarea dispoziției contestate, dispoziția nr. 776 din 07.11.2008 și dispoziția de menținere a acesteia nr. 781/24.11.2008.
Pârâtul Primarul comunei Cezieni a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține pârâtul că sporul de dificultate a fost acordat în mod legal, în baza Legii 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, art. II alin.1 și nu în baza OUG nr.136/2006 pentru modificarea Legii 263/2006, ordonanță care adaugă la Legea 263/2006 prevederile privind acordarea acestui spor și aleșilor locali care fac parte din comisia de fond funciar.
Având în vedere că, potrivit art. II alin.1, conducătorul instituției stabilește salariații care beneficiază de acest drept și cuantumul sporului anual, primarul a emis succesiv dispozițiile nr. 1395/2007 si 776 /07.11.2008, cu mențiunea că și în bugetul local pe anul 2008 au fost incluse sumele necesare pentru acordarea acestui spor de dificultate.
Pârâtul a invocat în drept prevederile Legii 263/2006 și a depus la dosar actele normative menționate și actele invocate în cuprinsul întâmpinării.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că acțiunea formulată de Instituția Prefectului județul O este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 776/07.11.2008 emisă de Primarul comunei Cezieni județul O, s-a aprobat un spor lunar de dificultate în procent de 50% din salariul de încadrare pentru o parte a membrilor comisiei privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care sunt salariații primăriei, începând cu data de 1 ianuarie 2008 până la finele anului, în baza prevederilor art. II din Legea 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății.
Potrivit art I pct 4 privind art V alin. 2 din Legea 263/27.06.2006 privind aprobarea OUG 209/2005, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea Legii 10/2001 și a OUG 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 2 ani, stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului făcându-se anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind restituirea, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
De asemenea, art II alin 1 din același act normativ dispune că salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art 12 din Legea 18/1991 beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a legii.
În fine, art II din OUG 136/22.12.2006 pentru completarea Legii 263/2006 privind aprobarea OUG 209/2005, dispune că sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele administrației publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective și se acordă pe o perioadă de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Prin acest ultim text de lege s-au acordat drepturile respective și persoanelor alese ( în cauză fiind vorba despre primar și viceprimar).
În cauză se constată că prin dispoziția contestată s- acordat sporul lunar de dificultate în procent de 50% unor membrii ai Comisiei Locale Cezieni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere, rezultând că sunt aplicabile dispozițiile art. II din legea 263/2006 și art. II din OUG 136/2006, ambele texte de lege stabilind acordarea sporului pentru o perioadă de 1 an de la data intrării în vigoare a actelor normative respective.
Cum acordarea respectivelor sporuri se referă la anul 2008, se constată că au fost încălcate dispozițiile legale anterior menționate, în sensul că respectivele sporuri au fost stabilite pentru o perioadă ce excede celei de 1 an stabilite.
Având în vedere aceste considerente urmează a se admite cererea și a se dispune anularea dispoziției 776/07.11.2008, neavând relevanță faptul că respectiva comisie a fost implicată în lucrări de aplicare a legilor fondului funciar ori faptul că s-a urmărit realizarea unei egalități de tratament între personalul comisiilor locale și cel al comisiilor din cadrul Instituției Prefectului, ori ale altor autorități ale administrației publice.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, în termen și motivat, criticând - o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a arătat că, instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale, sporul de dificultate fiind acordat în mod legal, în baza Legii 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, art. II alin.1 și nu în baza OUG nr.136/2006 pentru modificarea Legii 263/2006, ordonanță care adaugă la Legea 263/2006 prevederile privind acordarea acestui spor și aleșilor locali care fac parte din comisia de fond funciar.
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, se reține că termenul de un an reținut de către instanța de fond și prevăzut de art. II din OUG 136/2006 se aplică doar persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite și cărora sporul de dificultate le-a fost acordat prin art. I al acestui act normativ ce a introdus art. III în cuprinsul Legii nr. 263/2006.
Prin urmare este întemeiată concluzia la care ajunge instanța de fond, însă numai cu privire la persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite pentru care sporul de dificultate analizat s-a acordat doar pentru anul 2007.
În același sens cu referire la primarul și viceprimarul localității se rețin ca incidente și dispozițiile art. 35 din 393/2002 privind statutul aleșilor locali și art. 57 alin.5 din 215/2001 ce prohibesc expres acordarea altor sporuri prevăzute de lege acestora, în afara celor care au o reglementare expresă și derogatorie pentru aleșii locali.
Interpretarea dată cu privire la aleșii locali nu poate fi extinsă și la salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar a căror situație este reglementată prin art. II alin. 1 din Legea 263/2006.
Potrivit art. II alin. 1 din Legea 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Prin urmare, așa cum rezultă din interpretarea art. II alin. 1 teza a II-a din Legea 263/2006 ce face referire la o acordare anuală a sporului în litigiu, aceasta nu este limitată la termenul de un an de la data intrării în vigoare a Legii 263/2006, singurele condiții pentru acordarea sporului în litigiu fiind aceea ca salariații care beneficiază de acest drept să fie stabiliți anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare iar acordarea să se facă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Analizându-se coroborat dispozițiile art. II alin. 1 din Legea 263/2006 se constată că dispozițiile art. II alin. 1 din Legea 263/2006 nu prevăd expres un termen pentru care se acordă sporul de dificultate salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar singura diferențiere dintre teza I a art. II alin. 1 din Legea 263/2006 și teza II a aceleiași dispoziții legale fiind aceea că în primul an de la intrarea în vigoare a legii sporul se acordă prin efectul legii (opae legis) iar pentru anii ulteriori stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului se face de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Aceeași concluzie rezultă și din analiza comparativă a art. II alin. 1 din Legea 263/2006 cu art. III din Legea 263/2006, introdus prin OUG 136/2006 avându-se în vedere termenele prevăzute de acestea.
Din acest punct de vedere dacă s-ar ajunge la că sporul de dificultate s-ar acorda salariaților numai până la 06.07.2007 (un an de la intrarea în vigoare a acestei legi), iar pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite până la finele anului 2007 potrivit art. II din OUG 136/2006 a cărui sferă de aplicare a fost delimitată mai sus, consecință ce în mod cert nu a fost urmărită de legiuitor la edictarea dispozițiilor legale analizate, cu atât mai mult cu cât în materia sporurilor acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite există norme mult mai restrictive instituite prin art. 35 din 393/2002 privind statutul aleșilor locali și art. 57 alin. 5 din 215/2001.
De altfel, și în această materie întâi a fost reglementat sporul de dificultate pentru salariați prin art. II alin. 1 din Legea 263/2006 și numai ulterior, pe cale de excepție s-a acordat acest spor și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite însă numai limitat la termenul de un an prevăzut de art. II din OUG 136/2006.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 - 4 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de pârâtă și se va modifica sentința recurată, în sensul că, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și se va anula în parte dispoziția nr. 776/07.11.2008a Primarului Comunei Cezieni, cu privire la acordarea sporului lunar de dificultate pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Instituția Primarului Comunei Cezieni împotriva sentinței numărul 137 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă Instituția Prefectului - Județul
Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Anulează în parte dispoziția nr. 776/07.11.2008 a Primarului Comunei Cezieni, cu privire la acordarea sporului lunar de dificultate pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică respectiv primarul și viceprimarul
HGDecizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Jud. Fond T
2ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie