Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 404/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVIL NR.404
Ședința public din 18.03.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului T, împotriva sentinței civile nr.821/21.10.2008, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act emis de autoritți publice locale.
La apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint în reprezentarea reclamantului intimat lips avocat -, iar în reprezentarea pârâtului recurent se prezint consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constat finalizat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent Primarul Municipiului T, consilier juridic solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul respingerea acțiunii reclamantului.
Reprezentanta reclamantului-intimat, doamna avocat - solicit respingerea recursului și menținerea hotrârii de fond ca temeinic și legal, cu cheltuieli de judecat în cuantum de 5950 lei. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de faț constat:
Prin sentința civil nr.821/21.10.2008 Tribunalul Timi șaa dmis acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului T și a anulat dispoziția nr.258/29.01.2008 emis de ctre Primarul Municipiului T, prin care a fost sancționat disciplinar cu mustrare scris, potrivit prevederilor art.77 alin.2 lit. și alin.3 lit.a din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, tribunalul a reținut urmtoarele:
Prin dispoziția nr. 258/29.01.2008 Primarul Mun. Tad ispus sancționarea reclamantului disciplinar cu mustrare scris pentru comportament necorespunztor manifestat la data de 30.07.2007 dup terminarea audientei de la domnul primar la care a participat.
Tribunalul a constatat c la data de 01.08.2007 domnul expert a înregistrat la Primria Mun. Tos esizare prin care a solicitat luarea msurilor ce se impun faț de funcționarul public, ca urmare a comportamentului necorespunztor al acestuia manifestat la data de 30.07.2007 dup terminarea audienței care s-a desfșurat în biroul Primarului, la care a participat domnul expert.
În acord cu prevederile 79 din Legea nr. 188/1999 s-a constituit comisia de disciplin care a convocat prțile implicate la data de 23.08.2007, inclusiv persoanele propuse în calitate martor.
Comisia de disciplin a întocmit referatul privind sesizarea înregistrat de domnul. La data de 27.08.2007 Comisia de disciplina a întocmit raportul privind sesizarea mai sus menționat.
Potrivit dispozițiilor art.78 alin 3 din Legea nr.188/1999 sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât dup cercetarea prealabil a faptei svârșite și dup audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnat în scris, sub sancțiunea nulitții. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se imput se consemneaz într-un proces-verbal.
Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de ctre reprezentanta paratului, tribunalul a constatat c audierea reclamantului, funcționar public nu a fost consemnat în scris. Legiuitorul prevede in mod expres sancțiunea nerespectrii acestei proceduri, și anume nulitatea procedurii de aplicare a sancțiunii.
Totodat tribunalul a constatat c în raportul întocmit comisia de disciplina nu a descris suficient de cuprinztor fapta reținut în sarcina reclamantului, instanța fiind astfel în imposibilitate de a stabili cu certitudine vinovția reclamantului in svârșirea abaterii reținuta prin acest raport.
Faț de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și a anulat dispoziția nr. 258/29.01.2008 emis de ctre Primarul Mun.
Împotriva acestei hotrâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul artând în esenț faptul c sancționarea reclamantului a fost legal și pe deplin justificat, atâta timp cât însuși acesta a recunoscut în timpul cercetrii administrative, c se face vinovat în privința folosirii apelativului "expert incompetent", atitudine ce poate aduce atingere prestigiului autoritții publice în care își desfșoar activitatea.
De asemenea, a artat recurentul, audierea reclamantului s-a fcut cu respectarea HG nr.1210/2003, consemnat în scris și semnat de ctre domnul, iar în ceea ce privește susținerea c nu a fost descris suficient de cuprinztor fapta comis în raportul comisiei de disciplin, rezult clar c reclamantul se face vinovat de adresarea de expresii jignitoare la adresa unui petent, expunerea faptei fiind prezentat pe scurt, nefiind necesar o descriere amnunțit.
Recursul este nefondat.
Ceea ce este în discuție, în raport de soluția primei instanțe, este chestiunea referitoare la consemnarea în scris a audierii funcționarului public în procedura cercetrii în fața comisiei de disciplin, tribunalul admițând acțiunea pe considerentul c audierea reclamantului nu a fost consemnat în scris.
În aceast problem, Curtea reține c, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezult c domnul a fost audiat în cadrul acelei proceduri. Or, potrivit art.78 alin.3 din Legea nr.188/1999 nerespectarea exigenței amintite se sancționeaz cu nulitatea procedurii de aplicare a sancțiunii. Înscrisul intitulat "întâmpinare" pe care l-a depus reclamantul la comisia de disciplin din cadrul Primriei municipiului T (filele 50-54 din dosarul de fond) nu satisface cerința audierii, așa cum este prevzut în textul legal mai suscitat, operațiune care presupune ascultarea punctului de vedere al celui cercetat administrativ de ctre comisia de disciplin, comisia trebuind s procedeze în mod efectiv la discutarea cu cel în cauz despre abaterea svârșit, despre aprrile formulate, ceea ce presupune un contact direct și nemijlocit al comisiei cu persoana creia i se imput abaterea disciplinar, conținutul acelei examinri orale trebuind consemnat în procesul verbal întocmit de ctre comisie.
În raport de cele de mai sus, recursul pârâtului apare ca nefondat, susținerile referitoare la fondul cauzei fiind irelevante în condițiile în care prima instanț a soluționat cauza pe excepție, motiv pentru care Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedur civil, va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 821/21.10.2008 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-.
Vzând c s-au cerut cheltuieli de judecat, Curtea va obliga pârâtul, conform art.274 Cod procedur civil, s-i plteasc reclamantului suma de 5950 lei cheltuieli de judecat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului T împotriva sentinței civile nr.821/21.10.2008 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-.
Oblig pârâtul Primarul municipiului T s-i plteasc reclamantului suma de 5950 lei cheltuieli de judecat în recurs.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public din 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-22.04.2009
Tehored. -22-04.2009/2 ex.
Prima Instanț: Tribunalul Timi
Judector:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru