Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.467

Ședința publică din data de 1 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI -JUD. prin reprezentanți legali, cu sediul în Târgoviște,-, Județ D împotriva sentinței nr.119 pronunțată la 7 februarie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COM. cu sediul în D, Județ D și intervenientul G cu. ales la. av. cu sediul în Târgoviște,--4,. 1, Județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-reclamantă Instituția Prefectului Județului D, intimatul-pârât Consiliul Local al comunei D și intimatul-intervenient

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, recurenta-reclamantă a solicitat prin recursul formulat și judecarea în lipsă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de împrejurarea că recurenta-reclamantă Instituția Prefectului Județului Das olicitat și judecarea în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr.3888/120/28.06.2007, Instituția Prefectului Județului Das olicitat anularea Hotărârii nr.127/08.06.2007 adoptată de Consiliul Local al comunei D și obligarea acestuia să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local al numitului G și să declare vacant locul de consilier.

În motivarea cererii reclamanta a precizat că prin adresa nr.41/28.04.2007 PNL - Filiala Das esizat Consiliul Local D asupra faptului că domnul G - consilier local, ales pe listele PNL la alegerile din anul 2004, și-a pierdut calitatea de membru PNL și, pe cale de consecință, mandatul său de consilier local a încetat de drept potrivit art.9 alin.2 lit.1din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali.

A mai arătat reclamanta că, potrivit art.9 alin.3 și art.12 din Legea nr.393/2004, consiliul local urma ca, în prima ședință ordinară, să adopte o hotărâre prin care să ia act de situația apărută și să declare vacant locul de consilier, însă, în ședința ordinară a Consiliului Local D din 11 mai 2007 s-a pus în discuție situația apărută, însă, din cauza situației conflictuale, nu s-a putut adopta actul administrativ.

S-a mai arătat că, și ulterior acestei date, în ședința din 08.06.2007, consiliul local a persistat în refuzul de a constata încetarea de drept a mandatului, adoptând actul administrativ a cărui anulare o solicită prin cererea de față.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.26 din Legea nr.340/2004 privind Instituția Prefectului și art.3 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

La data de 14.09.2007, s-a formulat cerere de intervenție în interesul Consiliului Local D, de către intervenientul G, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.9 alin.2, lit.1din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali raportat la prevederile art.53 din Constituție.

Instanța a pus în discuția părților această excepție la data de 18.10.2007 și în baza art.29 alin.4 din Legea 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională.

Aceasta a pronunțat decizia nr.1167/11.12.2007 prin care a respins excepția.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat la 07.02.2008, sentința nr.119 prin care a respins acțiunea, reținând în considerente că a încetat motivul care obliga consiliul local să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local al numitului G, acesta redobândind calitatea de membru al PNL și deci și pe aceea de consilier local, cererea reclamantului rămânând fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța a reținut în mod eronat situația de fapt, respectiv că redobândirea calității de membru PNL a numitului G are ca efect și redobândirea calității de consilier local.

Recurenta consideră că reluarea calității de membru PNL nu duce automat și la reluarea calității de consilier local și, prin urmare, greșit instanța a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula eventualele apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum urmează:

Critica formulată de recurentă vizând greșita redobândire a calității de consilier local a numitului G nu are suport legal, întrucât dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului acestuia, și nu are legătură cu calitatea de consilier local.

Însăși Curtea Constituțională a menționat în decizia 1167/11.12.2007 că dispozițiile art.9 alin.2 lit.1din Legea 393/2004 are ca finalitate prevenirea migrației politice a aleșilor locali de la un partid politic la altul, asigurarea stabilității în cadrul administrației publice locale, care să exprime configurația politică, conform voinței electoratului.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că reluarea calității de membru PNL conduce și la redobândirea calității de consilier local, acțiunea rămânând fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUD. prin reprezentanți legali, cu sediul în Târgoviște,-, Județ împotriva sentinței nr.119 pronunțată la 7 februarie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI cu sediul în D, Județ D și intervenientul G cu domiciliul ales la. av. cu sediul în Târgoviște,--4,. 1, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor

- - G - - -

Grefier,

- -

Red.AG/CC

2 ex/10.04.2008

f- - Tribunalul Dâmbovița

, -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Ploiesti