Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 465/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.465

Ședința publică din data de 1 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții domiciliat în Târgoviște, str.- -, -. A,. 4,. 12, Județ D și domiciliat în Târgoviște, B- - - I, nr. 46, Județ D împotriva sentinței nr.67 pronunțată la 24 ianuarie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUD. cu sediul în Târgoviște, B- - - I, nr. 64, Județ D INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUD. cu sediul în S,--15, Județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenții-reclamanți, și intimații-pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului D și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură, la dosarul cauzei s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanțelor nr.4049 din 18.02.2008 și respectiv, nr.4050 din 18.02.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei. De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin recursul formulat, recurenții-reclamanți au solicitat și judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 pr.civilă.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și împrejurarea că recurenții au solicitat și judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința nr.67 din 24 ianuarie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată de reclamanții și - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului D și Inspectoratul de Poliție al Județului

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 21 din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii care execută, conduc, coordonează activități cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit, beneficiază de un spor de până la 30 % din salariul de bază, unitățile, categoriile de personal și cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

Prin OG nr.8/2004, pentru modificarea și completarea OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în anexa 1 pct.6 se prevede că sumele necesare acordării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor se asigură prin diminuarea, în anul 2004 cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiții de pericol deosebit, de care beneficiază ofițerii conform art.21 din ordonanță.

Din examinarea acestor reglementări, tribunalul a reținut că doar pentru anul 2004 a fost diminuat cu 10 puncte procentuale sporul pentru condiții deosebite de care beneficiază ofițerii și aceasta pentru asigurarea fondurilor necesare acordării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor.

Cum diminuarea veniturilor s-a efectuat pentru o perioadă determinată, în temeiul unor dispoziții legale - Ordonanța de Guvern nr.8/2004, neatacată și nedeclarată neconstituțională și a dispoziției ministrului de interne - dată în aplicarea ei, dispoziție care la rândul ei nu a fost declarată neconstituțională - reiese că nu a fost îngrădit niciun drept reclamanților, măsura impunându-se pentru acea perioadă.

Ori, a se reține că reclamanții sunt îndreptățiți la primirea unor sume de bani, altele decât cele stabilite prin dispozițiile normative, ar însemna să se nesocotească ordinea de drept și ar constitui premisa unui șir neîntrerupt de revendicări salariale.

Tribunalul nu a reținut nici apărarea reclamanților potrivit căreia această reglementare normativă a diminuării cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiții de pericol deosebit ar fi incriminați față de alte categorii de personal salarizat sau funcționari publici, pentru că asemenea situații se pot analiza doar de organisme abilitate, ele nefiind atributul instanței de judecată care asigură doar înfăptuirea justiției în numele legii.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, în mod eronat instanța de fond a respins cererea formulată de Consiliul Teritorial Dâmbovița al Corpului Național al Polițiștilor, considerând că prin diminuarea cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiții de pericol deosebit de care beneficiază ofițerii în perioada 01.02.2004 - 31.12.2004 prevăzută în anexa 1, pct.6 a OG nr.8/2004 nu a fost îngrădit niciun drept al reclamanților, măsura impunându-se pentru aceea perioadă.

Se arată că la art. 18 din Codul muncii se prevede în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Potrivit art.41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații stabilite prin lege.

Conform art.53 alin.1 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea insurecției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea dreptului la spor pentru condiții de pericol deosebit pentru ofițerii de poliție pe perioada februarie-decembrie 2004 este nejustificată, deoarece nu s-a întemeiat pe nici unul dintre cazurile enumerate în articolul de lege menționat, cu atât mai mult cu cât, pentru celelalte categorii de personal acest spor s-a păstrat.

De asemenea, susțin recurenții că prin diminuarea sporului pentru condiții de pericol deosebit cu 10 % în perioada februarie-decembrie 2004, dreptul ofițerilor de poliție a fost îngrădit, aceștia neputând beneficia în totalitate de un drept subiectiv stabilit în favoarea lor.

Totodată, respectarea unui drept salarial dobândit în virtutea unui act normativ este consfințită și de prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Se mai arată de către recurenți, că nu înțeleg aprecierea instanței în sensul că, întrucât diminuarea veniturilor s-a efectuat pentru o perioadă determinată în baza unei dispoziții nedeclarate neconstituțională, această reținere a drepturilor salariale nu îngrădit în nici un fel "dreptul reclamanților". Mai mult decât atât, instanța de fond a apreciat că, dacă diminuarea unor drepturi salariale făcută cu încălcarea vădită a prevederilor Constituției(art.41,53), în baza unei dispoziții a ministrului de interne este legală și nu sunt îndreptățiți la restituirea unor sume de bani reținute din drepturile lor salariale.

S-a mai susținut că prin această sentință instanța de fond legiferează o discriminare vădită făcută între cadrele de poliție, respectiv între subofițeri cărora nu le-a fost diminuat acest spor și ofițeri pentru care s-a apreciat că se poate diminua sporul discreționar și cu încălcarea vădită a legislației.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind netemeinică, dată cu încălcarea prevederilor legale și admiterea acțiunii formulată de subscrisa Consiliul Teritorial Dâmbovița al Corpului Național al Polițiștilor, respectiv obligarea, D și I la plata drepturilor bănești reprezentând sporul pentru condiții de pericol deosebit de până la 10%, în conformitate cu prevederile OG nr.38/2003 și Ordinului nr.132/2004, pentru perioada 01.02.2004 - 31.12.2004, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății efective, totodată să fie obligată să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății sporului pentru condiții de pericol deosebit.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în sensul că recurenții nu au fost prejudiciați în drepturile și interesele lor legitime, iar plata drepturilor bănești reprezentând sporul pentru condiții de pericol deosebit cu o diminuare cu 10 puncte procentuale a fost făcută în mod legal și consional.

Se poate observa că dreptul polițiștilor care execută misiuni în condiții de pericol deosebit rezidă în plata unui spor de până la 30 % din salariul de bază, conform art. 21 din OG nr.38/2003, iar diminuarea a fost cu 10% pentru perioada februarie-decembrie 2004, în condiții de legalitate.

Prin OG nr.8/2004, s-a modificat și completat OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, iar în anexa 1 pct.6 se prevede că sumele necesare acordării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor se asigură prin diminuarea în anul 2004 cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiții de pericol deosebit, de care beneficiază ofițerii, conform art. 21 din ordonanță.

În cauză, instanța de fond a apreciat în mod just și legal că această diminuare a fost determinată în temeiul unor dispoziții legale, OG nr.8/2004, neatacată și nedeclarată neconstituțională și a dispoziției Ministrului de Interne, dată în baza și aplicarea acesteia, rezultând în mod întemeiat că nu a fost îngrădit nici un drept reclamanților, măsura impunându-se din rațiuni financiare și bugetare la momentul respectiv.

Datorită faptului că sentința este legală și temeinică, în raport cu art. 304 pct.9 pr.civilă și având în vedere și dispozițiile art.3041pr.civilă, urmează a se constata netemeinicia recursului care va fi respins, în baza art. 312 alin.1 pr.civilă.

Văzând că cererea a fost legal timbrată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții domiciliat în Târgoviște, str.- -, -. A,. 4,. 12, Județ D și domiciliat în Târgoviște, B- - - I, nr. 46, Județ împotriva sentinței nr.67 pronunțată la 24 ianuarie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUD. cu sediul în Târgoviște, B- - - I, nr. 64, Județ D INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUD. cu sediul în S,--15, Județ I, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored

2ex./ 09. 04.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

, -

Operator de date cu caracter personal-Nr. Notificare 3120

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 465/2008. Curtea de Apel Ploiesti