Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1171/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.09.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1171

Ședința publică din 5 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr.359/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL A și pârâta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, subnr-, reclamanta - SRL Aac hemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice a municipiului A și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale nr.47329/ad/17.04.2008 emis de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 2998 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.

În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism din Germania second-hand marca Merceds Benz, an fabricație 2006, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 2998 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 214¹și 214³Cod fiscal. Consideră taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.

Prin această taxă, afirmă reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.

Reclamantul a arătat că în data de 06.03.2008 a depus o cerere la Administrația Finanțelor Publice A solicitând restituirea taxei achitate, cu dobânda legală aferentă, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr.47329/ad/17.04.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală.

În data de 18.04.2008 reclamantul a depus contestație la Administrația Finanțelor Publice A împotriva actului prin care s-a respins cererea de restituire a taxei, aceasta fiind respinsă prin adresa nr. 72657/ad/05.05.2008.

Se susține de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.h din Legea 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive cu motivarea că actele administrative nu au fost emise de Administrația Finanțelor Publice, iar reclamanta a achitat taxa în baza dispozițiilor legale în vigoare, că această taxă nu a fost stabilită prin decizie de impunere. Pentru aceste motive pârâta consideră că restituirea taxei auto ar fi trebuit solicitată de la statul român care a fundamentat implementarea taxei speciale.

Pârâta a formulat și cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244(1) Cod procedură civilă până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul

Cererea de suspendare a fost respinsă, instanța constatând că în cauză nu a fost necesară declanșarea procedurii de infringement prev. de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru Tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.

Prin sentința civilă nr.359/08.07.2008, Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL A, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipiului A, a anulat adresele nr.47329/ad/17.04.2008 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 2998 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă, până la plata efectivă, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva Administrației Naționale de Administrare Fiscală și a obligat-o pârâta să plătească reclamantei suma de 7000 lei reprezentând onorar de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice Aad eclarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, prima instanță a reținut că argumentele esențiale pentru admiterea acțiunii următoarele:

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României "Ca urmare aderării, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Pentru a combate motivarea instanței, pârâta arată că, în situația în care un contribuabil solicită organului fiscal, în conformitate cu dispozițiile pct-1 din Ordonanța nr.418/2007 privind procedura de calcul a taxei speciale, să i se calculeze cuantumul taxei speciale, documentul emis prin care i se calculează acest cuantum al taxei, este tot un răspuns de informare, emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal.

Primul aspect se refera la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natura legala si condiționarea înmatriculării de dovada plații acesteia, echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plata_care nu are suport material, ci doar o baza legala.

Or, în condițiile in care nu exista un "suport material, adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.

Cele doua adrese emise de parata nu întrunesc elementele unui act administrativ, fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art. 41 din cod procedura fiscala, potrivit cu care "n înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ " reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se refera la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a Il-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită art. 2 pct. 1 lit.f trebuie Interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."

A doua excepție de ordine publica pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, având în vedere că,

Raportul juridic de drept administrativ se leagă in mod valabil intre autoritatea publică emitentă a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act. In speță, nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestata a fost instituită de statul R, și nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuala pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit HG nr. 495/2007.

De asemenea, prima instanță a încălcat limitele generale de competentă ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă)

Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. ". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității" unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.

Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă, această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.

În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare si completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

De altfel partea finală a art. 148 alin 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare",tratat care instituie obligația statului român deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

În ce privește fondul cauzei, consideră că hotărârea instanței este netemeinica si nelegala, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt cea condus la reașezarea acestei metodologii.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizăm următoarele:

Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, a considerat că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În acest context trebuie menționat si faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.

De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

Față de cele menționate mai sus, învederam instanței de recurs faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2 din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din j Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât 1 obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/auto vehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face cerere potrivit OUG nr.50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se mai arată că nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 sunt conforme cu criteriile europene.

Totodată, în aceeași se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României, va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr.50/2008.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Aa M unicipiului, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.

În motivarea recursului, recurenta critică prima instanță pentru nelegalitate sentinței menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, solicitând să se aibă în vedere următoarele argumente:

S-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, sub un dublu aspect.

Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plata a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o baza legală.

Or, în condițiile în care nu exista un "suport material", adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.

Adresele emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art. 41 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cu care "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

Revenind la natura adreselor emise de subscrisa, subliniem că aceste adrese pot fi cel mult asimilate ca documente (înscrisuri) emise în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestor adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art. 43 alin 3 din Codul d e Procedură Fiscală.

Spre exemplificare și pentru a combate motivarea instanței referitoare la "calculațiile privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public", arătăm că, și în situația în care un contribuabil solicită organului fiscal, în conformitate cu dispozițiile pct. 1 din Ordonanța nr. 418/2007 privind procedura de calcul a taxei speciale, să i se calculeze cuantumul taxei speciale, documentul emis prin care i se calculează acest cuantum al taxei, este tot un răspuns de informare, emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art. 43 alin 3 din Codul d e Procedură Fiscală. )

Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ " reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se referă la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a Il-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinita. Art. 2 pct. 1 lit. f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."

In sinteză, dacă nu există act administrativ în speță, sau daca petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.

A doua excepție de ordine publica pe care o invocam este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, a cărei admitere o solicită, ținând cont de următoarele argumente.

Raportul juridic de drept administrativ se leagă in mod valabil intre autoritatea publica emitenta a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act. In speță, nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speța putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (Codul Fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul In materie fiscală, adică de taxe, impozite si alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R este reprezentat în instanță de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, potrivit HG nr. 495/2007.

Instanța a reținut că "obligația de plata a taxei are o baza legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecată în nume propriu.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.

Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.

Instanța nu a avut in vedere faptul ca Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa speciala, pentru a putea fi parte in proces.

Instanța a considerat ca încălcarea art. 90 din Tratat a fost demonstrata prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxă potrivit legislației în vigoare.( cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțata in dosarul -).

Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă)

Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României,"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. ".Astfel, nicio lege în vigoare NU permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.

Așa cum am arătat și prin întâmpinarea depusă, această atribuție revine Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.

In acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare si completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

De altfel partea finală a art. 148 alin 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează"cu respectarea prevederilor actului de aderare ",tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

II. In ce privește fondul cauzei,admițând că la data pronunțării,OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare,hotărârea instanței este netemeinica și nelegală, astfel:

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Față de prevederile constituționale ale art. 148 se precizează următoarele:

Totodată, precizăm faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

In concluzie, instanța de fond a aplicat greșit legea. (art. 304 pct. 9 cod procedura civila)

Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene se precizează consideră faptul că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Față de cele menționate mai sus, consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad ca fiind încălcate prin prevederile Codului Fiscal nu sunt incidente în speța prezentată, întrucât legislația noastră prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.

Totodată, față de cele reținute de Tribunalul Arad, cum că am fi în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, apreciem că argumentele instanței nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.

In acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizăm că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizăm de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.

Față de cele menționate mai sus, arată că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2) din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Tot pe fondul cauzei, solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.

Pârâta recurentă consideră că acțiunea reclamantului ca fiind parțial fără obiect.

Astfel, începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008"Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "

Conform Normelor Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17

"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule

6. (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.

(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.

(4)La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.

(5)In cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul pe baza declarației proprii, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, precum și a Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare.

(6) Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

(7) După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării sumei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.

(8) în situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după

efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. In acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale - P - cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.

(9) In cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/

(10)Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.

(11)Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.

(12)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.

(13)Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.

(14) După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.

(15)După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.

(16)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de la bugetul de stat.

(17)Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4). "

Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative,iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008.

Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicităm reținerea cauzei pentru judecare si în consecință respingerea ei.

Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr. 50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a OUG 50/2008Jn scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. - "

Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii deinfringement,tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214¹. fiscal.

In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:

"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!) indicând fără dubiu, legalitate și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.

Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă deReprezentanța Permanentă a României pe lângă UEde la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.

Totodată, în aceiași se menționează faptul că procedura deinfrigementîmpotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aai nvocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, sub două aspecte.

1 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei:

Pe de o parte, recurenta a invocat că actele contestate nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că prezentul litigiu nu este unul de contencios administrativ, dat fiind faptul că actele contestate nu sunt acte administrative.

Curtea constată, din modul de formulare a acestei excepții, că aceasta are la bază opinia conform căreia actele contestate în justiție de reclamantă nu sunt acte administrative.

Recurenta a susținut că, în condițiile în care actul administrativ atacat nu are "suport material", ci doar o bază legală, acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă și că actele prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat cererea reclamantei de restituire a taxei constituie o simplă corespondență emisă în regim de asistență contribuabili, fără să producă efecte juridice.

Curtea observă, în această privință, că prin actele respective Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar espins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de reclamantă.

Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 214¹Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.

De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantei de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Referirile la faptul că nu există un suport material al actului în cauză au în vedere numai una din semnificațiile noțiunii de act administrativ, respectiv semnificația de "înscris" probator, constatator al manifestării de voință a emitentului actului.

Or, actul administrativ nu are numai semnificația de înscris constatator al unei manifestări de voință, ci - în primul rând - de manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic administrativ.

În acest context, autoritățile fiscale invocă tocmai lipsa unui înscris, a unui formular care să ateste manifestarea de voință a acestei autorități - aspect care este consecința refuzului acestor autorități de a emite un astfel de înscris.

Curtea constată însă existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantei.

Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emiseîn regim de putere publicășiîn vederea executării în concret a legii- deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă.

Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamantă prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamanta ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.

Din acest punct de vedere, Curtea reține că actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.

Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."

Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.

Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor suspuse controlului judecătoresc.

În raport cu această concluzie, Curtea reține că prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată nici sub acest aspect.

2 Analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea observă că aceasta a fost invocată pe considerentul că taxa contestată a fost instituită de Statul Român, iar nu de către pârâtă.

Astfel, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas usținut că însăși instanța de fond a reținut existența unei baze legale pentru calculul taxei de primă înmatriculare, iar emitentul acestei baze legale este Statul Român, iar nu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Curtea observă că, într-adevăr, taxa de primă înmatriculare contestată de reclamantă este stabilită de Statul Român prin art. 214¹Codul fiscal.

Pe de altă parte, este necontestat faptul că taxa respectivă a fost plătită de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, această instituție având, astfel, competența legală de a încasa și calcula această taxă.

De asemenea, Curtea constată că reclamanta a solicitat nu numai restituirea taxei plătite, ci și anularea actului prin care pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă.

În aceste condiții, Curtea reține că pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și acte administrative prin care a refuzat restituirea taxei respective, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență.

În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu este întemeiată, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

3 Analizarea excepției privind necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar:

Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, recurenta a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.

În privința acestei excepții, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

4 Examinarea fondului litigiului:

Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a susținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că " taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România".

Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.

Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 214¹din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 214¹din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.

Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 214¹din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.

Cu toate acestea, taxa stabilită de 214¹din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.

Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.

În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.

Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:

"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).

46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).

47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).

52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.

55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.

56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.

57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:

- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;

-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 214¹din Codul fiscal român.

Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 214¹din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 214¹din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.

În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".

În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.

În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.

În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.

De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și Nmeth, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.

Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.

Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.În acelașisens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..

Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.

Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

În al doilea rând, taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 214¹din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 214¹din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

5 Acordarea cheltuielilor de judecată:

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 700 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 359/8.07.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Obligă recurenta la plata sumei de 700 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

red. -9.12.2008

tehnored. -11.12.2008; 2 ex.

prima instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru

#Judecator Razvan Patru

Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1171/2008. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1171/2008. Curtea de Apel Timisoara