Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 130/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR.130/2010
Ședința public de la 21 Ianuarie 2010
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECTOR:- -
JUDECTOR:---
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de ctre reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 2515/10.07.2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Maramure ș, privind și pe intimatul PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal fcut în ședința public se constat lipsa prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz faptul c recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul c s-a solicitat judecarea cauzei în lips, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, dup deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declar închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civil nr. 2515/10.07.2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Maramure ș, s-a espins cererea formulat de reclamantul - G în contradictoriu cu Administrația Prezidențial cu sediul în B, în numele Președintelui României.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c rin p. petiția cu nr. 030/1 din 30.03.2009, reclamantul a solicitat pârâtei Administrația Prezidențial în numele Președintelui României, s-i rspund la urmtoarele întrebri:
1.) - de ce pân în prezent, la 2 (dou) luni de la sentința, hotrârea CEDO (27.01.2009 anexat în extras) prin care "România a fost condamnat pentru c a înclcat dreptul la un mediu sntos, protejat care este garantat ca parte a dreptului la viața privat și de familie", nu a luat msura()în funcția ce o deține, de punere în aplicare pe întreg teritoriul României - inclusiv în B M, a prevederilor sentinței care are caracter obligatoriu - definitiv - irevocabil, pentru Statul - Autoritțile române? Care sunt motivele (motivul)?,
2.) - de ce susține, apr, acționeaz (punând în pericol viața și sntatea a sute de mii de români - maramureșeni, moți și nu numai) și în prezent pentru punerea în funcțiune a SRL B M și al Montana (care funcționeaz exact la fel ca și tehnologie cu fosta SC - SA, bazat pe cianur în circuit închis și mediu deschis în localitți) când exist o sentinț definitiv și irevocabil dat împotriva României, tocmai într-un caz precedent, când folosirea cianurii, a adus grave prejudicii mediului și sntții oamenilor? Ale cui interese le apr, protejeaz? În nici un caz ale cetțenilor, locuitorilor din zon. Al românilor? Nu.
3.) - pentru ce motive susține cu vehemenț funcționarea SC SA (care prelucreaz numai materie prim din strintate, pentru strintate, nou rmânându-ne numai produsele toxice, otrvitoare) În continuare în B M, în condițiile în care rezultatele plumbemiei (anexat în extras) fcute la bimreni indic valori cu mult peste limita de siguranț admis de ctre (de circa 2,3,5 - 10 ori mai mari)?.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. "b" din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitțile sau rezult din activitțile unei autoritți sau instituții publice, indiferent de scopul ori de forma sau de modul de exprimare a informației, ori, întrebrile adresate de reclamant exced activitții desfșurate de pârât și atribuțiilor constituționale ale acesteia.
Cu toate acestea, prin adresa nr. /8250 din 145.04.2008, pârâta Administrația Prezidențial în numele Președintelui României a comunicat reclamantului, alturi de alte rspunsuri ce exced obiectului litigiului pendinte, faptul c aplicarea unei hotrâri CEDO nu este prerogativa Președintelui României iar celelalte întrebri se bazeaz numai pe supozițiile petiționarului, neavând legtur cu realitatea (fil. 12, 13).
Împrejurarea c reclamantul este nemulțumit de rspunsul primit, nu-l îndreptțește pe acesta s formuleze plângere în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Din perspectiva normelor legale imperative enunțate mai sus, cererea reclamantului este neîntemietat, iar caracterul de accesorialitate a petitului privind daunele morale, raportat la cererea principal, face de prisos analizarea acestuia pe fond.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse anterior și ținând cont de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, cererea a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii formulate.
În motivarea recursului, a artat recurentul c, deși a solicitat pârâtului s îi comunice informații de interes public care ține de activitatea sa, în condițiile în care Președintele României ar trebui s vegheze la respectarea Constituției, în mod nelegal s-a refuzat emiterea unui rspuns în termenul legal de 10 zile.
Examinând recursul formulat, Curtea constat urmtoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitțile sau rezult din activitțile unei autoritți publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din același act normativ, autoritțile și instituțiile publice au obligația s rspund în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, dup caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitrii, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrrilor de documentare și de urgența solicitrii.
Raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, Curtea constat c reclamantul a solicitat Președintelui României, s i se comunice unele informații privind punerea în executare a hotrârii pronunțate de Curtea European a Drepturilor Omului din 27.01.2009, prin care România a fost condamnat pentru înclcarea dreptului la un mediu sntos, precum și unele aspecte privind protejarea, în opinia reclamantului, de ctre autoritțile statului, a unor societți care prezint risc pentru mediu.
Președintele României a rspuns reclamantului c nu deține competențe în punerea în executare a unei hotrâri CEDO, iar cu privire la susținerea acelor societți care ar polua mediul, c afirmațiile reclamantului nu sunt reale.
Într-adevr, Președintele României nu deține competențe cu privire la punerea în executare a hotrârilor pronunțate de ctre Curtea European a Drepturilor Omului. Cum la data solicitrii pârâtul nu deținea atribuția pentru a comunica informațiile solicitate de reclamant, acesta nu poate invoca refuzul nejustificat de soluționare a cererii așa cum este acesta prevzut în art.2 alin.1 lit.i din Legea 554/2004 pentru c doar în ipoteza în care pârâtul ar fi avut atribuțiile legate de verificarea aspectelor sesizate de reclamant prin cererea de comunicare a informațiilor ar fi putut rspunde în mod pozitiv la cererea sa.
În ceea ce privește acuzațiile reclamantului cu referire la susținerea de ctre autoritțile statului a anumitor societți cu factor de risc pentru mediu, Curtea constat c acestea nu reprezint cereri de informații de interes public, în sensul dispozițiilor Legii nr. 544/2001, care s poat primi un rspuns potrivit dispozițiilor legale menționate
Așa fiind, în mod întemeiat instanța de fond a respins ca nefondat solicitarea reclamantului astfel c instanța de recurs în conformitate cu prevederile art.312 proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 2515/10.07.2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Maramure ș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red./Dact.
4 ex/01.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș