Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 132/2010
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 153/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimații și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 5 octombrie 2009 intimata DGFP B-N a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 153/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, admis excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N.
S-a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității ridicate de pârâta Administrația Finanțelor Publice
A-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și în consecință:
A fost obligată pârâta, Administrația Finanțelor Publice municipiului B, să restituie reclamantei suma de 3.672 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, nedatorată, cu dobânda legală de la data achitării taxei respectiv 21.02.2008 și până la restituirea efectivă.
S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și a fost bligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 789,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat(5-6), taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice B ca parte căzută în pretenții în baza art. 274. pr. civ. a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 789, 30 lei reprezentând onorat avocațial și taxă de timbru conform actelor doveditoare existente la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta.
În motivarea recursului pârâta arată că reclamanta a formulat o cerere, prin care a solicitat obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice a mun. B la restituirea taxei de prima înmatriculare in valoare de 3.672 lei, achitata cu chitanța nr. nr.- din 21.02.2008, plus dobânda legala aferenta sumei achitate din 21.02.2008 si pana la data plății efective.
Prin sentința civila atacata instanța de fond a admis acțiunea in contencios administrativ fiscala formulata de împotriva paratei B si a dispus obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice a municipiului B la restituirea in favoarea reclamantei a sumei de 3.672 lei cu dobânda legală aferenta calculata de la data de 21.02.2008 si pana la data restituirii efective a sumei.
Considerăm că soluția instanței de fond este neîntemeiată pentru motivele de mai jos.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării în vigoare mai multe modificări și completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat și completat, dispozițiile intrând în vigoarea Începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționată au fost introduse art. 2141- 2143, unde se reglementează o obligație fiscală de plată, denumită "taxă specială", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul și exigibilitatea ei.
Arată instanței de judecată că potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și În situația celor rulate.
Taxa specială se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în tară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată În România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeana și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
De precizat că în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodata instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul ca înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. În acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal. Pentru punerea în aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului
La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arată că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite În normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă".
Procedura de restituire este reglementată în art. 6 din Normele metodologice, unde se arată că atunci când taxa specială achitată în perioada mai sus menționată este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
Față de dispozițiile lega le de mai sus, rezultă că legiuitorul a hotărât restituirea doar în parte a taxei speciale achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, reclamantul fiind îndreptățit să primească doar o parte din taxa specială achitată, respectiv diferența de taxă, în situația în care în urma calcului făcut potrivit Normelor metodologice rezultă această diferență, și nu întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială.
Prin urmare apreciem că dispozițiile cuprinse în art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care solicităm instanței de judecată să ne admiteți recursul și în consecință să respingeți, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta.
De asemenea cât privește petitul reclamantei de a se restitui odată cu taxa de prima înmatriculare și dobânzile legale calculate de la data plății până la data restituirii efective a taxei solicitate, învederam onoratei instanțe faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală (art.112 înainte de republicare), iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de catre dispozițiile nr.1899/2004.
Conform Cap.1.pct.2 și urm. din nr.1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Ori la data solicitării de către reclamanta a acordării dobânzilor aferente taxei de primă înmatriculare achitată, nu numai că cererea este prematură dar este și inadmisibilă, datorită faptului că la această solicitare reclamantul nu are o procedură prealabilă de solicitare a dobânzilor așa cum se prevede de nr.1899/2004, ci această solicitare este făcută direct în fața instanței de contencios, în contradicție cu prevederile legale în materie.
Concluzionează prin a arăta că taxa specială de prima înmatriculare percepută de la reclamanta s-a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare nu se impune restituirea ei.
În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct. 9, art. 3041din Codul d e proc. civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 octombrie 2009 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a solicitat admiterea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice B, pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței atacate în sensul menținerii hotărârii atacate sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și respingerea acțiunii formulate de către reclamanta-intimata ca fiind neîntemeiată.
Legal citat ( 20) reclamantul intimat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2.pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în continuare, Tratat), versiunea consolidată în urma Tratatului d l Lisabona din anul 2007 (ex-art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica sa judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 110 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală n măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 153/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red./Dact.SM.
5 ex./05.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
