Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1833/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1833
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 53 din data de 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 pct.2, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al județului O, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat să-i comunice următoarele documente: a - Ordinul șefului Inspectoratului Județean emis pentru aplicarea 2174/1969 privind noul sistem de salarizare a cadrelor MAI prin care s-a dispus acordarea gradațiilor începând cu 1.12.1969 și b - Ordinele nr. 124/1968, nr.132/1969, nr. 100/1970, nr. 0109/1972, nr. 0121/1973, nr. 0220/1975 și nr.0193/1978 emise de Seful Inspectoratului privind încadrarea reclamantului pe funcții și acordarea drepturilor salariale și alte ordine existente în dosarul acestuia de cadre, cu obligarea intimatului la plata sumei de 1.000 lei daune materiale și morale și 100 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a adresat mai multe petiții șefului prin care a solicitat să dispună verificarea modului de acordare a gradațiilor pe timpul cât a fost cadru militar întrucât din august 2004, prin întocmirea fișei conform HG 691/2004, este lezat în drepturile sale de pensie, și, totodată să-i comunice documentele legale prin care în perioada 1968-1980 i-au fost acordate gradațiile, însă răspunsurile primite s-au referit la gradația a -V- a, gradație legal acordată, fără a face verificări în evidența unității, ultima petiție fiind înregistrată la 19.12.2007.
Prin sentința nr. 297/16.04.2008, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului, iar recursul său promovat împotriva acesteia a fost admis, prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 1654/27.08.2008, cu motivarea că nu s-a verificat dacă documentele solicitate de reclamant nu mai sunt clasificate ca informații secrete de stat, avându-se în vedere faptul că dispozițiile art. 12 alin. 2 din HG 585/2002 stabilesc termenul de clasificare a informațiilor ca secrete de stat la 30 de ani, iar raportat la care acest act, termenul a expirat.
După rejudecare, prin sentința nr.53 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Olta admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului O să comunice reclamantului copie de pe Decretul nr. 163 din 29 decembrie 1975, nr. 2174 din 24 noiembrie 1969 și Ordinele Șefului Inspectoratului Județean O al Ministerului d e Interne nr.132 din data de 01.12.1969, nr.100 din data de 01.12.1970, nr.0109 din data de 01.11.1972, nr.0124 din data de 01.12.1972, nr.0121 din data de 01.09.1973, nr.0220 din data de 01.12.1975, nr. 0191 din data de 30.12.1978 și nr.0193 din data de 31.12.1978.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor materiale și morale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul solicitat, în vederea stabilirii și recalculării drepturilor de pensie, relații privind veniturile obținute corespunzător funcției și gradului deținute în perioada cât a desfășurat activitate în calitate de cadru militar, fiind emise adeverința nr. 43948/6.12.2007 de către IPJ D pentru perioada 1960-1968 și adeverința nr.28260 din 22.11.2007 a IPJ O, pentru perioada 1969-1979, contestate de acesta sub aspectul stabilirii nivelului salariului de încadrare, care,în raport de Ordinele solicitate și dispozițiile legale incidente, ar fi trebuit să aibă un alt cuantum, care să fie avut în vedere la stabilirea pensiei sale.
Cu adresa nr. 7921/19.12.2008, intimata Oac omunicat instanței copia Decretului 163/1975, Ordinul șefului Inspectoratului Județean O 0193/31.12.1978 și extras de pe registrul de evidență a Ordinelor pe perioada 1969-1978 care îl privesc pe reclamant și faptul că nu s-a solicitat o prelungire a termenelor prevăzute de art. 12 alin. 3 din HG nr. 585/13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Raportat la temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv art. 22 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, s-a reținut că, potrivit art. 2 lit. din actul normativ menționat, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
A apreciat tribunalul că documentele solicitate de reclamant, în copie, nu se mai încadrează în categoria documentelor clasificate clasa,Secret de, nivelul, și nu s-a cerut instituțiilor abilitate prelungirea termenului de secretizare a lor, nemaifiind exceptate de la accesul persoanelor interesate la conținutul lor.
Cât privește capătul de cerere privind plata daunelor materiale în sumă de 2085 lei și a daunelor morale în sumă de 1000 lei, tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată, pe motiv că acestea ar putea fi acordate de pârâtă doar în situația în care, după prezentarea actelor pe care aceasta i le va comunica, rezultă în mod cert faptul că i s-ar cuveni drepturile de pensie ce pretinde că nu i-au fost acordate din vina pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând că în mod neîntemeiat a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și materiale în sumă de 3000 lei, în condițiile în care pârâta a refuzat timp de peste 3 ani să-i comunice ordinele prin care i-au fost acordate gradațiile, cu motivarea falsă că sunt clasificate ca secrete.
De asemenea, aceeași instanță a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată efectuate în proces, conform cererii depuse la dosar.
Intimatul pârât IPJ Oad epus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit în mod cert că urmare a necomunicării actelor solicitate nu i-au fost acordate drepturile de pensie cerute.
A precizat intimatul că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat doar suma de 1000 lei, cu titlu de daune materiale și morale și 100 lei cheltuieli de judecată, și nu plata daunelor materiale în sumă de 2085 lei și a daunelor morale în sumă de 1000 lei despre care face referire în recursul declarat.
Examinând sentința, sub aspectul criticilor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă vizează refuzul pârâtei IPJ O de a comunica reclamantului, potrivit dispozițiilor Legii 544/2001, ordinele prin care i s-au acordat gradații în perioada 1968 - 1980, în vederea stabilirii drepturilor de pensie.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a adresat instituției pârâte la data de 30 octombrie 2007, contestând adeverințele privitoare la calculul sporului de vechime, în raport de gradațiile pe care le-a avut în perioada 1968- 1980 (fila 14 dosar-).
Urmare a acestei cereri, reclamantului i-a fost emise de către pârât adeverințele nr.43948 din 06.12.2007 și respectiv nr. 28260/22.11.2007, referitoare la sporul de vechime de care a beneficiat în perioadele 1960 - 1979.
Nemulțumit de calculul acestui spor, reclamantul s-a adresat din nou instituției pârâte, solicitând să-i comunice ordinele prin care i s-au acordat gradații în perioada 1968 - 1980, la data de 19 decembrie 2007, iar prin adresa nr.9/7959/22.01.2008, i se aduce la cunoștință că o parte din înscrisurile solicitate fac parte din categoria documentelor clasificate, nefiind destinate interesului public, iar celelalte două acte normative referitoare la drepturile salariale ale personalului MAI au caracter secret și nu au fost publicate în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu se găsesc în arhiva unității.
Ulterior, după rejudecarea cauzei, la termenul din 23 ianuarie 2008, pârâtul a comunicat tribunalului în xerocopie Decretul nr.163/1975, precum și registrul de evidență al ordinelor de personal pe perioada 1969 - 1978.
Susținerea recurentului reclamant că prin necomunicarea documentelor solicitate a fost prejudiciat material și moral, cu suma de 1000 lei, nu poate fi primită, întrucât acesta nu arată în concret care este cuantumul daunelor materiale din suma cerută și nu face dovezi în acest sens, aspecte pe care de asemenea nu le dovedește nici în cazul prejudiciului moral.
Din dosar nu rezultă că, în afara celor mai sus arătate, reclamantul s-ar fi adresat instituției pârâte cu alte cereri pe perioada celor 3 ani pe care o invocă, în vederea comunicării documentelor și așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond nu s-a făcut dovada certă că i s-ar cuveni drepturi de pensie mai mari, în baza acestor documente.
De altfel, atât prin acțiunea introductivă, cât și ulterior, prin cererea depusă la termenul din 28.11.2008, reclamantul a cerut despăgubiri materiale și morale în sumă de 1000 lei, și nu de 3000 lei, așa cum invocă prin motivele de recurs, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în sumă de 100 lei, la dosar nu s-au depus acte doveditoare cu privire la efectuarea acestor cheltuieli.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că motivele invocate sunt nefondate, astfel că în temeiul art.312 Cod pr.civilă se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 53 din data de 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/13.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu