Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 282/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.282

Ședința publică din data de 17 FEBRUARIE 2010

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta SOCIETATEA AGRICOLA, cu sediul în comuna, sat, jud. P, împotriva sentinței nr. 534/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE, cu sediul în B,-, GUVERNUL ROMANIEI prin PRIMUL MINISTRU, cu sediul în B, nr.1 și STATUL R prin MINISTERUL D E FINANTE, cu sediul în B,-.

Recursul scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă SOCIETATEA AGRICOLĂ reprezentată de, lipsind intimații pârâți MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE, GUVERNUL ROMANIEI prin PRIMUL MINISTRU și STATUL R prin MINISTERUL D E FINANTE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este nemotivat și s-a depus al dosar din partea intimatului Guvernul României întâmpinare și cerere de amânare, întrucât consilierul juridic se află în concediu medical.

Curtea, comunică reprezentantului recurentei copie de pe întâmpinare.

Recurenta reclamantă SOCIETATEA AGRICOLĂ reprezentată de, solicită respingerea cererii de amânare, nefiind dovedită, iar cu privire la cererea de repunere în termen, învederează că renunță întrucât recursul este declarat în termen.

Curtea, apreciază că recursul este declarat în termen și în temeiul art. 156.pr.civ. respinge cererea de amânare formulată de intimatul pârât României, ca nedovedită.

Curtea, pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Recurenta reclamantă Societatea Agricola reprezentată de solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei arată că în mod nelegal instanța de fond respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât Guvernul răspunde de fondul funciar, iar pentru opozabilitate a chemat în judecată Statul Român -Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii are legătură cu cauza.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Tribunalului Prahova.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE, GUVERNUL ROMANIEI PRIN PRIMUL MINISTRU SI STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, în baza Legii 544/2001, acces și date oficiale conform cererii înregistrate sub nr. 218/33/16.01.2009 la.

A solicitat de asemenea reclamanta acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 lei de la fiecare pârâtă.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat acces și date oficiale privind suprafața totală pe categorii de folosință si pe județe pentru anii 1946, 1962-1965, 31.12.1989, 31.12.2008 a domeniului public și stadiul aplicării legilor fondului funciar la nivel național, județean, cu nominalizarea localităților din jud. P.

A solicitat de asemenea verificări în comuna privind numărul titlurilor neîntocmite, urmare a lipsei terenului necesar, fără a se ocupa islazul.

A mai solicitat de asemenea verificări privind motivația neeliberării titlului de proprietate, colective si individuale în intravilan si extravilan, în perimetre comasate atribuite conform legii, respectiv 282 ha în 1991 pentru -, 1991-2008/2009, motivația nelichidării CAP si CAP și nepredării patrimoniului în 1991, motivația atestării domeniului public al comunei, verificări în comuna, cu motivația neeliberării titlului de proprietate pentru, verificări privind refuzul de eliberare a titlului de proprietate pentru 1,6 ha în numitului.

La termenul de judecata din data de 7.04.2009 pârâtulMinisterul Finanțelor Publice prin DGFP Paf ormulat întâmpinareși a solicitat respingerea cererii ca inadmisibila în ceea ce privește obligarea organului fiscal de a asigura acces la informații de interes public, întrucât obligația este asigurată de cadrul legislativ și nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, arată acest pârât că din anul 1999 în prezent reclamanta a solicitat documente ce i-au fost transmise.

La același termen de judecatăGuvernul României a formulat întâmpinareprin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că din susținerile reclamantului rezultă că acesta nu a adresat vreo cerere de informații publice guvernului.

La același termen de judecată instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada faptului că s-a adresat cu cerere fiecărui pârât în parte în prezenta cauză, prorogând discuția asupra excepțiilor invocate.

De asemenea,pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat reclamantei să-și precizeze acțiunea, obiectul cauzei, invocând totodată excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.

La termenul de judecata din data de 28.04.2009, în continuare instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada că s-a adresat cu cerere fiecăruia dintre pârâți, obligație reiterată la termenele de judecată din data de 9.06.2009 și respectiv 16.09.2009.

La termenul de judecată din data de 17.11.2009, în lipsa părților instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate.

Prin sentința nr. 534/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților. A fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta SOCIETATEA AGRICOLA, în contradictoriu cu pârâții, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul analizând actele si lucrărilor dosarului, prin prisma excepțiilor invocate, a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul, instanța de fond a reținut că această excepție este neîntemeiată, în condițiile în care disp. Legii 544/2001 permit reclamantei de a solicita informații de interes public unei instituții sau autorități publice.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, tribunalul constată că o condiție esențială pentru a analiza refuzul nejustificat al unei autorități sau instituții publice de a comunica informații de interes public, este aceea ca reclamanta să facă dovada înaintării către acestea a unor atare cereri.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere adresată pârâților, fără a face insă dovada faptului că fiecare cerere a fost comunicata acestor parați si înregistrată de către aceștia, precum si a datei înaintării respectivei cereri.

În absenta acestei dovezi ce a fost solicitată în repetate rânduri reclamantei, tribunalul constată că nu poate aprecia asupra refuzului nejustificat de comunicare a unor informații de interes public de către o instituție fată de care nu se face dovada că reclamanta i s-ar fi adresat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA AGRICOLA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9.pr. civ. Arată recurenta că sentința este ilegală și netemeinică cu reprezentare sistematică judecătorii părții potrivnice (1991-2009). Forța majoră - inacces instanța, furt sacoșă la tribunal, plicurile poștale reținute și tratarea ca terorist în propria țară, o nouă crimă politică.

La data de 12.02.2010Guvernul României a formulat întâmpinareprin care a solicitat anularea recursului pentru nemotivare.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:

Față de dispozițiile art. 137.pr. civ., cu privire la excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, Curtea constată că această cale de atac a fost motivată atât în drept cât și în fapt, chiar dacă într-un mod lapidar, prin însăși cererea de declarare a recursului, așa încât se va respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, invocată de Guvernul României.

Cu privire la motivele de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 7,8 și 9.pr. civ. Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr. civ.se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Potrivit art. 261 pct.5 pr. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident. Este însă de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 pr. civ. are în cedere că interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv de recurs se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.1 civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cum litigiul de față se referă la comunicarea unor informații de interes public, motivul de recurs invocat nu are aplicabilitate în speță.

Ultimul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 pr. civ. are în vedere faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.

Hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care aste redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. În cauza de față se constată că legea a fost corect aplicată întrucât reclamantul recurent nu a făcut dovada că s-a adresat cu cerere pârâților chemați în judecată pentru comunicarea informațiilor de interes public, deși prima instanță ia pus în vedere de nenumărate ori această obligație.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt aplicabile, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că recurentul nu a arătat expres motivele de fapt avute în vedere, în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare în termenul legal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA AGRICOLA, cu sediul în comuna, sat, jud. P, împotriva sentinței nr. 534/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâților MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE, cu sediul în B,-, GUVERNUL ROMANIEI PRIN PRIM MINISTRU, cu sediul în B, nr.1 și STATUL R- MINISTERUL D E FINANTE, cu sediul în B,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 17 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. DF

Dact.DD

6 ex./ 5.03.2010

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 282/2010. Curtea de Apel Ploiesti