Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 361/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 361
Ședința public de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Primria Comunei, reprezentat prin în calitate de primar, împotriva sentinței nr.2957 din data de 03.12.2009, pronunțat în dosarul nr- de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul și intimata Comisia Local De Fond Funciar.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimatul, lipsind recurenta Primria Comunei, reprezentat prin în calitate de primar și intimata Comisia Local De Fond Funciar.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c intimatul a depus prin serviciul arhiv concluzii scrise și un set de acte.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare acord cuvântul prții prezente asupra recursului.
Intimatul pune concluzii de respingere a recursului și menținerea ca legal și temeinic a sentinței de fond.
CURTEA
Asupra cauzei de faț,
Prin sentința nr.2957 din data de 03.12.2009, pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Comisia Local De Fond Funciar, Primarul Comunei.
A obligat pârâții s elibereze reclamantului, pe cheltuiala sa, în copie, documentele solicitate prin cererea înregistrata la data de 24.04.2009 și anume toate hotrârile prin care au fost soluționate cererile cetțenilor din comuna potrivit Legii 247/2005 privind fondul funciar, pe anul 2005 precum si procesele verbale ale ședințelor comisiei locale de fond funciar, întocmite dup apariția 247/2005.
Pentru a pronunța aceast soluție instanța a reținut c reclamantul a solicitat s-i fie puse la dispoziție toate hotrârile Comisiei de Fond Funciar, prin care au fost soluționate cererile cetțenilor din aceasta comun potrivit Legii nr. 247/2005, precum si procesele verbale ale comisiei.
In dovedirea cererii a depus la dosar copia cererii depuse la Comisie precum și ordinul de plata prin care s fac dovada c a pltit suma de 200 lei pentru eliberarea acestor hotrâri.
Având in vedere dispoz. art. 1 din Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a fost admis acțiunea și obligați pârâții s-i pun la dispoziție pe cheltuiala sa hotrârile Comisiei Local de Fond Funciar prin care au fost soluționate cererile locuitorilor din comuna emise în baza Legii 247/2005, în cursul anului 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârât Primria Comunei, criticând-o pentru netemeinici8e și nelegalitate.
În motivarea recursului recurenta pârât a susținut c reclamantul a adresat cereri primriei pentru a i se elibera în copie diverse documente, cereri la care a primit rspuns, în sensul c e necesar s comunice data prezentrii acestuia pentru a achita taxele și a primi documentele. Recurenta susține c i-a pus la dispoziție documentele solicitate, îns acesta a refuzat primirea lor.
Analizând recursul în raport de dispoz art. 3041Cod pr. Civil, Curtea urmeaz s-l admit, având în vedere urmtoarele:
Potrivit art. 261 pct. 5 Cod pr. Civil hotrârea trebuie s cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlturat cererile prților.
Totodat, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit c dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, include printre altele dreptul prților de a prezenta observațiile pe care le consider pertinente pentru cauza lor, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dac aceste observații sunt în mod corect examinate de ctre instanț.
Prin urmare, art. 6 CEDO implic în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de prob ale prților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Albina împotriva România).
Sentința recurat nu corespunde exigențelor textelor de lege citate, fiind extrem de sumar în privința motivelor de fapt pe care considerentele ar trebui sa le cuprind. Instanța de fond, în motivarea cererii deduse judecții s-a limitat s indice ca temei de drept art. 1 din Legea nr. 544/2001, fr s arate care sunt argumentele care au determinat admiterea acțiunii și obligarea pârâților de a-i pune la dispoziție reclamantului documentele solicitate, înclcându-se dreptul prților la un proces echitabil.
Nemotivarea hotrârii echivaleaz cu soluționarea procesului fr a intra în cercetarea fondului, aspect ce determin în contextul art. 312 alin. 3 și 5 Cod pr. Civil casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanț de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta Primria Comunei, reprezentat prin în calitate de primar, împotriva sentinței nr.2957 din data de 03.12.2009, pronunțat în dosarul nr- de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul și intimata Comisia Local De Fond Funciar.
Caseaz sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanț.
Irevocabil
Pronunțat în ședința de la 11 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
Red.
Ex.2//22.02.2010
Jud. fond S
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță