Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 362/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 362
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței nr.2537 din data de 04 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimatul Primarul Comunei -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează recursul a fost declarat în termen, iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.2537 din data de 04 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Primarul comunei -.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Primăriei, județul M, din data de 01.06.2007, având funcția de consilier și nu a primit suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare solicitate prin cererea formulată.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Deci, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat "Drepturi și îndatoriri " din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Întrucât nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, anual, prin Ordonanțe ale Guvernului, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
Astfel, pentru anul 2005, fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, pentru anul 2006, Ordonanța de Guvern nr.2/2006, pentru anul 2007, Ordonanța de Guvern nr.6/2007, iar pentru anul 2008, Ordonanța de Guvern nr.9 din 30 ianuarie 2008, aprobată prin Legea nr.238 din 31 octombrie 2008.
S-a constatat însă că, niciunul dintre aceste acte normative subsecvente Legii nr.188/1999, republicată, care au fost emise în considerarea dispozițiilor art. 31 alin.3 nu a indicat elementele pe baza cărora cele două suplimente salariale să fie determinate sau, cel puțin, determinabile.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului, era necesară adoptarea unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de stabilire a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, aplicându-se prin analogie procentele stabilite de legiuitor pentru alte sporuri salariale, echivalează cu substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.
Pe de altă parte, se apreciază că prin neacordarea acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui,bun",noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială (CEDO,- GmbH c/a Olanda, Hotărâre din 23 februarie 1995, par.53).
Necesitatea schimbării jurisprudenței s-a impus ca urmare a jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009) cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a respins acțiunea motivat de faptul că cele două adaosuri salariale nu sunt prevăzute în legea specială de salarizare, respectiv nr.OG6/2007 și nu se poate substitui legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și acordării efective a acestora.
Recurentul reclamant a arătat că operează principiul supremației legii, astfel încât instanța a calificat greșit încadrarea pe legea specială, legea de bază fiind Legea nr.188/1999, învederând că instanțele de toate gradele s-au pronunțat definitiv și irevocabil, în spețe similare, pentru acordarea retroactivă a acestor drepturi salariale.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamant nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței nr.2537 din data de 04 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei -
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
2 ex/ 18 Februarie 2010
Jud.Fond.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
