Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 54/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.54

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu

Judecător - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta,domiciliată în B,-,.24 B,.B,.8, sector 3 împotriva sentinței nr.891/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleCOMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B șiINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B,cu sediul în B, județul

Cererea de recurs este timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/06.01.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referratul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, legal timbrat, după care:

Curtea, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecatoria B la nr-, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului si Comisia Județeană de Aplicarea Legilor Fondului Funciar, obligarea să îi raspunda la memoriul formulat la 30.08.2006 si sa îi comunice actele oficiale din care rezulta reconstituirea dreptului de proprietate a sotului ei decedat si fratilor lui pentru suprafata de 50 ha teren pe raza comunei, sa îi comunice Hotararea nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judetene prin care primaria sustine ca i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 50 ha pe numele sotului ei si fratilor lui, dupa defuncta, sa ii comunice cotorul din care a fost desprins titlul de proprietate, un duplicat al titlului de proprietate nr. 22812/63 probabil din 2003 precum si o copie a anexei nr. 39 in care se face vorbire ca ar fi inscrisa la depagubiri, sa fie obligata Prefectura la 5000 lei despagubiri pentru prejudiciul creat prin necomunicarea raspunsului in 30 zile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul ca, a înaintat un memoriu Prefectului la data de 30.08.2006, primit la 2.09.2006, prin care a solicitat sa-i fie comunicata situația reconstituirii dreptului de proprietate de pe urma defunctului său soț, desi din 1991 pana in 2006 solicitat in repetate randuri reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 50 ha, numai in 2005 aflat din adresa primariei 4545/20.09.2005 ca titlul a fost emis prin hotararea 245/20.03.2003 pe numele mostenitorilor, care nu i-a fost comunicat in calitate de mostenitoare a solicitantului.

Reclamanta a depus inscrisuri in dovedirea cererii.

Prin sentința nr. 7246/11.12.2007 Judecatoria Bad eclinat competenta de soluționarea cauzei, in favoarea Tribunalului Buzău, avandu-se in vedere dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul Buzău, a înregistrat cauza sub nr-, la data de 18.02.2008, dar prin încheierea din data de 10.04.2008, a scos cauza de pe rol, in vederea repartizării aleatorii, in complet de contencios administrativ, ea fiind eronat înregistrata ca fond comercial.

Paratul Prefectul Judetului Bad epus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat in litigiile care au ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate privata, au calitate comisiile locale si judetene.

Prin sentința nr.891/19.09.2008 Tribunalul Buzău a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtii Comisia Județeană pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar și Instituția Prefectului Județului

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat faptul ca petenta s-a adresat cu un memoriu Instituției Prefectului, la data de 30.08.2005, prin care a solicitat sa i se comunice situația reconstituirii dreptului ei de proprietate pentru suprafața de 50 ha, fiind moștenitoarea soțului ei.

Din actele depuse la dosarul cauzei, tribunalul a constatat faptul că, într-adevăr, contestatoarea, a formulat numeroase memorii atât pârâtelor, cât si Comisiei locale de aplicarea legilor fondului funciar, memorii cărora i-au fost date răspunsuri, in sensul ca i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 50 ha teren, fiind mostenitoarea defunctei, impreună cu decedatul său sot, si frații acestuia din urmă si.

Desi afirma ca nu i s-a dat nici un răspuns la cererile si memoriile sale, la dosarul nr- fila 43 se află comunicarea cu nr. 18367/27.09.2007 prin care i se comunică faptul ca a fost emis titlul de proprietate nr. 22812/63, iar dacă dorește duplicatul acestuia precum si anexele 39 si 42 întocmite de Comisia funciara locala, se poate adresa OCPI al județului De altfel in petitul cererii, insăsi contestatoarea afirma fara putința de tăgada faptul ca, "din toata corespondenta rezulta ca titlul a fost ridicat ilegal de fostul viceprimar, care probabil a înstrăinat terenul, proprietatea soțului meu si a fraților ".

Reconstituind, la dosarul cauzei se găsește in copie titlul de proprietate emis la data de 15.09.2003, pentru suprafața de 19,5700 mp teren, iar pentru diferența de 30 ha i-au fost stabilite despăgubiri. In atari condiții, petenta are posibilitatea sa stie ce s-a intimplat cu aceasta suprafața de teren, solicitând OCPI al jud. B, date concrete asupra situației si locației in care s-a făcut punerea in posesie, pentru a putea acționa in consecința.

Tribunalul a constatat ca petentei i s-a răspuns atit de catre Comisia Locala, cit si de catre Comisia Județeană, astfel ca a respins cererea formulată de aceasta.

Referitor la excepția invocată de Instituția Prefectului, privind lipsa capacității procesuale pasive, instanța a considerat-o legala, având in vedere ca singurele instituții cu vocație procesuala in cauza sunt Comisiile locale si județene de fond funciar, organisme specializate pentru soluționarea cererilor, memoriilor si contestațiilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a reținut eronat starea de fapt și nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.

De asemenea, recurenta a susținut că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a Instituției Prefectului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că starea de fapt constă în aceea că, prin memoriul din 30.08.2006, a solicitat Președintelui comisiei județene de fond funciar, prefectului, să i se comunice situația reconstituirii dreptului său de proprietate asupra terenului pentru care soțul său făcuse cerere din anul 1991, însă prefectul nu a răspuns memoriului, motiv pentru care la data de 10 august 2008 formulat acțiunea în contencios administrativ și o plângere penală, demers în urma căruia, după o lună și J, respectiv la data de 27.09.2008, a primit un răspuns neconcludent.

Susține recurenta că prin nerecunoașterea situației reconstituirii dreptului său de proprietate a fost grav prejudiciată deoarece terenul în fizic a fost reconstituit numai cumnatului său - fostul prefect, care l-a înstrăinat, însă acesta a decedat și nu l-a mai putut acționa în judecată pentru a-și recupera bunul, motiv pentru care a solicitat obligarea prefectului județului B, în calitatea sa de președinte al comisiei județene de fond funciar la plata unor despăgubiri în sumă de 5000 lei RON, pentru prejudiciul creat prin necomunicarea răspunsului în termen de 30 de zile, instanța de fond nepronunțându-se asupra acestui capăt de cerere se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Precizează recurenta că în mod nelegal instanța de fond admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a Instituției Prefectului, invocată de Comisia Județeană de Fond Funciar, întrucât Instituția Prefectului are capacitate procesuală, nefiind incapabil, iar în cauză are calitate procesuală pasivă deoarece prefectul este președintele Comisiei Județene de Fond Funciar.

Pentru motivele anterior expuse, recurenta a solicitat în temeiul art.16 și 20 din Legea nr.544/2004 admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea în fond a cauzei, cu obligarea Prefectului județului B la plata unor despăgubiri în cuantum de 5000 lei.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat obligarea paratilor Instituția Prefectului si Comisia Județeană de Aplicarea Legilor Fondului Funciar, sa ii raspunda la memoriul formulat la 30.08.2006 si sa ii comunice actele oficiale din care rezulta reconstituirea dreptului de proprietate a sotului ei decedat si fratilor lui pentru suprafata de 50 ha teren pe raza comunei, sa ii comunice Hotararea nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judetene prin care primaria sustine ca i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 50 ha pe numele sotului ei si fratilor lui, dupa defuncta, sa ii comunice cotorul din care a fost desprins titlul de proprietate, un duplicat al titlului de proprietate nr. 22812/63 probabil din 2003 precum si o copie a anexei nr. 39 in care se face vorbire ca ar fi inscrisa la depagubiri, sa fie obligata Prefectura la 5000 lei despagubiri pentru prejudiciul creat prin necomunicarea raspunsului in 30 zile.

Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Din memoriul depus la dosar, formulat la 30.08.2006, rezulta ca reclamanta a dus la cunostinta prefectului primirea unei adrese de la o societate, a mai aratat ca sotul sau s-a adresat cu cerere de acordare a titlului de proprietate, punere in posesie, insa nu a fost anuntat in scris ca a fost improprietarit, s-a adresat primariei si solicita verificarea situatiei.

Rezulta asadar ca reclamanta nu a formulat solicitari exprese catre parat, astfel cum le-a formulat prin cererea de chemare in judecata, privind comunicarea actele oficiale din care rezulta reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 50 ha teren pe raza comunei, comunicarea Hotararii nr. 353/25.08.2006 a Comisiei Judetene, comunicarea cotorului din care a fost desprins titlul de proprietate, un duplicat al titlului de proprietate nr. 22812/63, copia anexei nr. 39 in care se face vorbire ca ar fi inscrisa la despagubiri.

De altfel, din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca, cele solicitate de catre reclamanta i-au fost comunicate acesteia de catre Primarie, prin adresele nr. 4575/20.09.2005, 6501/28.12.2005, 4270/13.09.2006, prin care i-au fost aduse la cunostinta informatii privind reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin comunicarea cu nr. 18367/27.09.2007 Institutia Prefectului i-a comunicat faptul ca a fost emis titlul de proprietate nr. 22812/63, iar dacă dorește duplicatul acestuia precum si anexele 39 si 42 întocmite de Comisia funciara locala, se poate adresa OCPI B (dosarul nr- fila 43).

Pentru aceste motive, curtea constata ca cererea reclamantei este neîntemeiata, pe de o parte solicitarile reclamantei nu se regasesc in memoriul la care reclamanta solicita sa i se raspunda, pe de alta parte, aceste solicitari isi gasesc raspunsul in diferite adrese ale autoritatilor, comunicate reclamantei.

Tribunalul a constatat ca cererea reclamantei este neîntemeiata si a respins-o, in totalitate, inclusiv in ceea ce priveste capatul de cerere privind despagubirile.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, in considerentele hotararii, tribunalul mentionat ca este legala, insa nu a concluzionat in nici un fel asupra acesteia, prin admiterea exceptiei, iar pe de alta parte, prin dispozitiv, a respins in totalitate, pe fond, actiunea formulata, impotriva ambilor parati, astfel ca recurenta nu a fost vatamata in drepturile sale, prin admiterea exceptiei in sensul invocat in motivele de recurs, actiunea fiind respinsa, pe fondul ei, in totalitate.

Pentru aceste motive, avand in vedere dispozitiile art. 304-312 Cod procedura civila, art. 20 din Legea nr.554/2004, curtea constata ca nu exista motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate de recurenta, si nu se impune casarea cu trimitere, casarea sau modificarea sentintei cu rejudecarea în fond, considerente pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta,domiciliată în B,-,.24 B,.B,.8, sector 3 împotriva sentinței nr.891/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleCOMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, județul B șiINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B,cu sediul în B, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - -

Grefier,

Red.

2 ex/13.02.2009

f- - Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 54/2009. Curtea de Apel Ploiesti