Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--03.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.63

Ședința publică din 21 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.817/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - T, având ca obiect comunicare informații de interes public.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata-pârâtă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul-recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele din întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr.817/20.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei - - T având ca obiect obligarea pârâtei de a-i pune la dispoziție actele solicitate, pe care refuza în mod nejustificat să le comunice.

În motivare instanța a reținut că reclamantul a solicitat prin acțiunea introdusă ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să comunice un set de acte, motivând că pârâtul refuza în mod nejustificat să-i pună la dispoziție actele solicitate.

Pârâtul prin întimpinarea depusă la dosar a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care primează asupra pronunțării fondului cauzei și pe care tribunalul admis-o pentru următoarele considerente:

Potrivit ART. 1 din 554/2004

"Subiectele de sesizare a instanței

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."

Având în vedere că pârâta nu este o autoritate publică în înțelesul legii contenciosului administrativ " autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, tribunalul a constatat și a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din 554/2004 motiv pentru care tribunalul, în conformitate cu art. 18 din L 554/2004, a respins acțiunea.

Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, acestea nu vor fi acordate.

În cauză a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivare recurentul critică prima instanță pentru nelegalitate, întrucât a solicitat instanței obligarea pârâtei de a-i pune la dispoziție mai multe acte, potrivit adresei nr.4478/29.II.2008, la care a revenit cu adresa nr.10764/21.2008 și apoi cu nr.14686/4.VII.2008 la care nu i s-a dat răspuns, iar pe cale de excepție a solicitat să se constate nelegalitatea refuzului nejustificat al conducerii - - T de a-i elibera actele solicitate, care nu fac parte din categoria celor prevăzute de art.5 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, dar în mod nejustificat instanța nu s-a pronunțat față de această excepție.

A învederat instanței de judecată de la Tribunalul Timiș, căci cele 6 acte solicitate îi sunt necesare ca probe testimoniale într-un proces penal sau civil, după caz, ceea ce determină refuzul categoric și nejustificat al pârâtei, care i-a încălcat voit și tendențios un drept legal al său, făcând un abuz.

În mod ilegal instanța de judecată de la Tribunalul Timișa admis excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de către - - în mod incorect, reținând următorul aspect care nu are nici un suport legal în motivarea deciziei luate privind calitate de persoană publică a pârâtei.

În mod ilegal instanța a reținut că pârâta nu este o autoritate publică în interesul legii contenciosului administrativ - autoritate publică - orice organ de stat sau al unitățile administrativ-teritoriale ce acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispoziția legii contenciosului administrativ, tribunalul a constatat și a reținut în mod incorect, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.1, din Legea nr.554/2004, motiv pentru care, tribunalul, în conformitate cu art.18 din Legea nr.554/2004 a respins acțiunea.

Autoritatea publică, în sensul art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004, este orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităților publice și persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statutul de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

Prin urmare, față de reglementările legale expuse, apreciază că - - T, are calitatea de autoritate publică, considerându-l vătămat într-un drept recunoscut de lege, consideră că instanța competentă în recunoașterea acestuia, este cea de contencios administrativ.

Examinând recursul reclamantului, în raport cu motivele expuse și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se admite se casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș, cu aplicare art.312 Cod procedură civilă, pentru că:

Prin acțiune, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - - T, solicitând să i se pună la dispoziție actele solicitate, cu daune morale, arătând că prin prima cerere înregistrată la pârâtă a cerut să i se pună la dispoziție adresa nr.3929/22.II.2008 emisă de sindicatul liber din cadrul pârâtei, adresa oficiului juridic pentru finalizarea adresei nr.3929/2008, menționând că solicitarea sa s-a întemeiat pe dispozițiile nr.OG27/2007, privind soluționarea petițiilor și Legea nr.554/2004.

Reclamantul mai arată că, nemulțumit de răspunsul la adresa nr.4478/2008 s-a adresat cu o nouă petiție pârâtei prin cererea nr.10764/21.2008, tot în baza OG nr.27/2002 și a Legii nr.554/2004 la care i s-a răspuns prin adresa nr.10764/20.VI.2008, și fiind nesatisfăcut de aceasta a înregistrat la pârâtă cererea cu nr.14.686/4.VII.2008, în temeiul nr.OG27/2002, Legii nr.554/2004 și a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informație de interes public, astfel că precizează că prin acțiune solicită a i se pune la dispoziție actele cerute prin ultima cerere, cu nr.14686/4.VII.2008, temeiul de drept al acesteia fiind Legea nr.554/2004, nr.OG27/2002 și, Legea nr.544/2001, și dispoziții din Constituția României.

Din considerentele sentinței Tribunalului Timiș, rezultă că prima instanță nu a stabilit obiectul acțiunii reclamantului și ca urmare temeiul de drept al acesteia, motivele hotărârii referindu-se în mod generic la refuzul pârâtei de a-i comunica un set de acte, fără a se preciza care a fost cererea reclamantului și soluția de respingere a acțiunii s-a pronunțat, pe excepția inadmisibilității pe motiv că pârâta nu este autoritate publică, în sensul art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.554/2004, și fără a se analiza această dispoziție legală și prin prisma ipotezei referitoare la asimilarea cu autoritățile publice, în sensul Legii nr.554/2004, a persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statutul de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, pentru a stabili dacă pârâta are calitate procesuală pasivă în contencios administrativ.

De asemenea, instanța de fond nu a avut rol activ pentru a pune în vedere reclamantului obligația de a preciza care este temeiul juridic al acțiunii, raportat la cererea cu nr.14.686/4.VII.2008, pentru că se invocă trei dispoziții legale în acțiune și anume nr.OG27/2002, Legea nr.554/2004 și Legea nr.544/2001, care au regimuri juridice diferite, atât în privința procedurii de soluționare a cererilor, a subiecților pasivi și a hotărârii judecătorești care se pronunță în temeiul acestor legi.

Trebuie remarcat, sub același aspect, că nr.OG27/2002 obligă participarea procurorului la judecarea litigiilor care cad sub incidența acestui act normativ.

Întrucât în litigiu nu s-au lămurit aspectele susmenționate, nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art.312 alin.5 Cod procedură civilă, sens în care recursului reclamantului se admite așa cum s-a menționat anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.817/20.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 21.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -

GREFIER

- -

Red. -22.2009

Tehnored. C- 27.01.2009/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:.

Președinte:Ionel Barbă
Judecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Timisoara