Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 724/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 724
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr.164/CA/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Direcția de Sănătate Publică T, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta intimată Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T consilier juridic, pentru pârâta intimată Direcția de Sănătate Publică T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate Direcția de Sănătate Publică T întâmpinare, în 2 exemplare.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei intimate Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei intimate Direcția de Sănătate Publică
Reprezentanții pârâtelor intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul pârâtei intimate Direcția de Sănătate Publică T solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 04.06.2007, reclamanta a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică T, să oblige pârâtele la eliberarea documentelor în xerocopie, conform adreselor înaintate, sub sancțiunea de daune cominatorii de 3.000 lei pe zi de întârziere.
În motivare, reclamanta a arătat că este angajată a pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, începând cu luna octombrie 1999, iar pe parcursul derulării contractului individual de muncă, începând cu anul 2005 și până în prezent au existat 5 procese pe rolul Tribunalului Timiș, Curții de APEL TIMIȘOARA și Înaltei Curți de Casație și Justiție B, acestea fiind deja soluționate prin respingerea acțiunilor sale, precum și o cauză aflată pe rolul Tribunalului Timiș, referitor la contestarea calificativului obținut pentru anul 2006. La acestea se adaugă o cerere aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la procesele finalizate și cel în desfășurare.
Reclamanta invocat dispozițiile art.11 și art.14 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, în baza cărora arată că solicită documentele cerute celor două pârâte.
Reclamanta a mai invocat și dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru termenul de judecată din 04.07.2007 reclamanta a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a detaliat punctul I al petitului inițial, arătând că a solicitat copii xerox după documentele ce atestă validarea serviciilor medicale stomatologice din lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2002, copii xerox după facturile din anul 2003 din care rezultă reținerea sumelor necuvenite pentru dr. și dr., copii xerox după autorizațiile de liberă practică ale dr. datate de 05.04.1999 și 15.04.2002 sau orice dovadă care să demonstreze că dr., medic stomatolog are autorizații de liberă practică datate 05.04.1999 și 15.04.2002 și că valabilitatea autorizațiilor este de 5 ani, copia xerox după actul prin care s-a stabilit nr. de 150 de medici pentru mediul și 100 pentru mediul rural pentru anul 2005, privind numărul de medici care au putut încheia contracte de furnizare de servicii medicale stomatologice, stabiliți de către CJAS T, colegiul Medicilor din T, și Autoritatea de Sănătate Publică T conform legislației, copiile xerox după acreditarea dr. din anul 2005 pentru cabinetul din T și din Com, copiile xerox după Registrul proceselor verbale ale Comisiei de Disciplină desfășurate în perioada octombrie - noiembrie 2005, copia xerox după Registrul proceselor verbale ale celei de a doua Comisii de Disciplină, la care reclamanta a participat în calitate de pârâtă, în care s-a consemnat faptul că s-a cerut efectuarea unei expertize psihiatrice în ceea ce o privește pe reclamantă, aspect acceptat de către aceasta, solicitând totodată constituirea unei Comisii mixte în toate centrele universitare, copie a Statutului de funcționare a T, în întregime, existent la data de 15.07.2003, punctajul tuturor funcționarilor publici care la data de 15.07.2003 au obținut gradul profesional principal, în urma acestor punctaje, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 3.000 lei/zi de întârziere.
În motivare, reclamanta a învederat instanței de judecată că i-a fost afectată capacitatea de exercitare a unei funcții publice prin faptul că nu a putut depune la dosarele cauzelor înscrisurile solicitate pârâților, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr.714/CA/10.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtelor Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurs ce a format obiectul dosarului nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA
Prin decizia civilă nr. 239/28.02.2008 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul conform art.312(5) Cod procedura civilă, a casat hotărârea primei instanțe si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.
Cauza a fost reînregistrată la ribunalul Timiș sub nr- la data de 22.04.2008.
Prin sentința civilă nr.540/CA/16 Iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică T, ca fiind tardiv introdusă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta soluționat prin decizia civilă nr.1185/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA prin care instanța de control judiciar a admis recursul conform art.312(5) Cod procedura civilă, a casat hotărârea primei instanțe si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș pe fond, considerând că plângerea prealabilă are caracter facultativ în cadrul legii speciale - Legea nr. 544/2001.
Cauza a fost înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- la data de 15.01.2008.
Instanța de fond, după casare, a reținut că obiectul pe fond îl constituie solicitările reclamantei adresate pârâtelor: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică T, prin cererile sale, de a-i fi comunicate următoarele: copii xerox după documentele ce atestă validarea serviciilor medicale stomatologice din lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2002, copii xerox după facturile din anul 2003 din care rezultă reținerea sumelor necuvenite pentru dr. și dr., copii xerox după autorizațiile de liberă practică ale dr. datate de 05.04.1999 și 15.04.2002 sau orice dovadă care să demonstreze că dr., medic stomatolog are autorizații de liberă practică datate 05.04.1999 și 15.04.2002 și că valabilitatea autorizațiilor este de 5 ani, copia xerox după actul prin care s-a stabilit nr. de 150 de medici pentru mediul și 100 pentru mediul rural pentru anul 2005, privind numărul de medici care au putut încheia contracte de furnizare de servicii medicale stomatologice, stabiliți de către CJAS T, colegiul Medicilor din T, și Autoritatea de Sănătate Publică T conform legislației, copiile xerox după acreditarea dr. din anul 2005 pentru cabinetul din T și din Com, copiile xerox după Registrul proceselor verbale ale Comisiei de Disciplină desfășurate în perioada octombrie - noiembrie 2005, copia xerox după Registrul proceselor verbale ale celei de a doua Comisii de Disciplină, la care reclamanta a participat în calitate de pârâtă, în care s-a consemnat faptul că s-a cerut efectuarea unei expertize psihiatrice în ceea ce o privește pe reclamantă, aspect acceptat de către aceasta, solicitând totodată constituirea unei Comisii mixte în toate centrele universitare, copie a Statutului de funcționare a T, în întregime, existent la data de 15.07.2003, punctajul tuturor funcționarilor publici care la data de 15.07.2003 au obținut gradul profesional principal, în urma acestor punctaje.
Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pe dispozițiile art. 11 și art. 14 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, în baza cărora a arătat că solicită documentele cerute celor două pârâte.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 544/2001 "Persoanele care efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorității sau al instituției publice pe baza solicitării personale, în condițiile legii."
În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 544/2001 "Informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice", iar reclamanta menționează ca i-a fost afectată capacitatea de exercitare a funcției publice deoarece nu a putut depune la dosarele existente pe rolul instanțelor judecătorești, înscrisurile solicitate de la pârâți.",
Reclamanta a susținut că i-a fost afectată capacitatea de exercitare a unei funcții publice prin faptul că nu a putut depune la dosarele cauzelor înscrisurile solicitate pârâților, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât au existat 5 procese pe rolul Tribunalului Timiș, Curții de APEL TIMIȘOARA și Înaltei Curți de Casație și Justiție B, acestea fiind deja soluționate prin respingerea acțiunilor sale, precum și o cauză aflată pe rolul Tribunalului Timiș, referitor la contestarea calificativului obținut pentru anul 2006, iar la acestea se adaugă o cerere aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la procesele finalizate și cel în desfășurare.
Instanța de fond, a reținut existența răspunsului pârâtei care i-a comunicat reclamantei faptul că informațiile solicitate se încadrează în prevederile Legii nr.677/2001, iar conform Legii 544/2001 aceste date sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor și în consecință nu pot fi comunicate.
A considerat astfel instanța de fond că documentele solicitate de reclamantă au făcut obiectul unor dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești și soluționate prin respingerea acțiunilor introduse de reclamanta, iar pârâții nu pot fi obligați la furnizarea informațiilor solicitate de reclamantă și care vizează în concret inclusiv datele de individualizare a mai multor persoane fizice întrucât potrivit prevederilor Legii nr.677/21.11.2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, anume art.2 alin.4, art.3 lit. a), art.5 alin.1 și alin.3, art.7 alin.2 lit. ), art.8, art. 15 din Legea nr.677/2001, persoanele fizice au legal dreptul la protecția propriilor date personale de identificare.
Instanța de fond, după casare, a reținut că înscrisurile solicitate de reclamantă reprezintă date cu caracter personal și profesional al fiecărui funcționar public, iar accesul la aceste date se face respectând cu strictețe prevederile art.12 din nr.HG432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici.
serviciilor medicale ale unor medici, precum și facturile din care rezultă reținerea unor sume de bani de la acești furnizori de către CAS T nu fac obiectul unor studii sau cercetări efectuate de reclamantă și nu constituie informații de interes public, aceste înscrisuri reprezintă activitatea desfășurată de acești furnizori în baza unor contracte de furnizare de servicii medicale încheiate cu instituția pârâtă.
Cât privește existența dosarului pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului privind atacarea tuturor proceselor finalizate care au fost pe rolul Tribunalului Timiș, Curții de APEL TIMIȘOARA și Înaltei Curți de Casație și Justiție B, instanța a reținut că este irelevantă în cauza de față întrucât indiferent de motivarea cererii de față, aceasta se analizează prin raportare la cadrul legal special incident speței și anume dispozițiile din Legea nr.544/2001. În cadrul fiecăruia dintre procesele derulate pe rolul instanțelor interne, pierdute de reclamantă și atacate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului conform declarației reclamantei, aceasta din urmă a avut la dispoziție cadrul legislativ intern reglementat și urmat procedural de altfel de către reclamantă, așa încât nu se poate reține ca fondată acțiunea.
Invocarea și susținerea unui pretins drept propriu nu trebuie să ducă la încălcarea legalității prin nerespectarea unei prevederi legale, respectiv încălcarea dispozițiilor din Legea nr.677/2001, persoanele fizice au legal dreptul la protecția propriilor date personale de identificare. Potrivit prevederilor art.12 alin.1 lit. d) din Legea nr. 544/2001 sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, iar potrivit definiției date de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 informației de interes public, aceasta este orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice.
Instanța de fond a mai reținut împrejurarea potrivit căreia conținutul actelor solicitate de către reclamantă depășesc cu mult nivelul normal și obișnuit al activității unei autorități sau instituții avut cu evidență în vedere de către legiuitor și a constatat ca fiind întemeiată apărarea pe fond a pârâtelor prin prisma incidenței situației de excepție reglementată prin art.12 alin.1 lit. d) din Legea nr. 544/2001, de la obligația de comunicare, coroborată cu definiția în sine a informației de interes public dată prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 vis a vis de conținutul documentelor solicitate a fi comunicate, și care nu acoperă această definiție legală, nefiind deci vorba despre informații de interes public destinate a fi comunicate la cerere.
Totodată, instanța de fond nu și-a însușit justificarea reclamantei izvorând din invocarea prevederilor art.11 și art.14 din Legea nr.544/2001, întrucât reclamanta nu efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu și nici nu este vorba de îndeplinirea condiției referitoare la afectarea capacității de exercitare a unei funcții publice prin necomunicarea actelor solicitate, ci, în concret, reclamanta angajată în cadrul instituției pârâte Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a avut și are mai multe litigii pe rol al căror obiect îl constituie în fond modul în care reclamanta a înțeles și înțelege să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, iar în fiecare dintre litigiile derulate, au fost depuse actele necesare soluționării cauzelor respective, însă, reclamanta apreciază că în respectivele dosare mai erau necesare și documentele cu privire la care solicită prin acțiunea de față obligarea pârâtelor la depunerea lor.
Instanța de fond a mai arătat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aprecierea obligației de a furniza informații publice, are în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesul general și interesul personal, iar obligația de a comunica orice informații nu trebuie înțeleasă într-o manieră extensivă, de natură a impune o sarcină excesivă sau insuportabilă autorității publice (Curtea Europeană a Drepturilor Omului cauza nr. 123-144/1993 Gundem contra Turciei - Hotărârea din 16 martie 2000 publicată în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului). Astfel, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei constituie o sarcină excesivă, așa cum însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit-o prin speța de mai sus, trasând pentru părți o conduită de echilibru care trebuie să existe între interesul general și cel personal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și modificarea în tot a acesteia, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii pe fond.
În motivarea recursului, reclamanta recurentă a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că documentele solicitate nu ar constitui informații de interes public, potrivit art. 11 și 14 din Legea nr. 544/2001; că instanța de fond nu a ținut cont de relatarea sa potrivit căreia i-a fost afectată capacitatea de exercitare a funcției publice prin netrimiterea documentelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că instanțele naționale, deși au solicitat pârâților înscrisurile, au respins ulterior cererile în probațiune, pârâții refuzând să le depună la dosar; că procesele derulate în fața instanțelor naționale sunt inechitabile; că potrivit art. 21 din Legea nr. 16/1996, creatorii și deținătorii de documente au obligația de a elibera copii de pe documentele solicitate, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant și că nu are legătura cu prezenta cauză Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cazul Gundem.
Intimata pârâta Direcția de Sănătate Publică a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și arătând, în esență, că reclamanta nu mai are calitatea de angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate T, că aceasta nu efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu și nici nu este vorba de afectarea capacității de exercitare a unei funcții publice.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamanta recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea consideră că în mod corect prima instanță a înlăturat susținerile reclamantei cu privire la incidența dispozițiilor art. 11 și 14 din Legea nr. 544/2001, fiind astfel neîntemeiate și criticile de recurs privind aceste dispoziții legale, întrucât art. 11 se referă la studii și corectări, iar art. 14 la capacitatea de exercitare a unei funcții publice.
Astfel, art.11 nu este incident speței întrucât reclamanta nu a făcut dovada că informațiile solicitate pârâtelor îi sunt necesare la întocmirea vreunei lucrări de specialitate, iar art. 14 din Legea nr. 544/2001 nu este incident întrucât informațiile solicitate nu vizează capacitate de exercitare a vreunei persoane care deține o funcție publică, contractele de furnizare a serviciilor medicale, ori modul de realizarea a deconturilor serviciilor medicale, nefiind în măsură să afecteze capacitatea de exercitare a unei funcții publice de vreme ce nu reprezintă condiții de exercitare a unei funcții publice.
Tot astfel, invocarea existenței unor litigii care au avut ca obiect raporturi de serviciu nu constituie o justificare pentru solicitarea comunicării datelor privind evaluare tuturor funcționarilor din cadrul Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, astfel de solicitări fiind prea generale în raport de presupusul scop de a obține anumite probe pe care să le administreze în cadrul propriilor sale litigii. De altfel, Legea nr. 544/2001 reglementează informațiile de interes public, referitoare la activitatea unei autorități sau instituții publice, iar nu informațiile de interes personal, astfel că documentele ce pot fi considerate probe în litigiile dintre părți sunt solicitate și administrate potrivit Codului d e procedură civilă, în cadrul acelor litigii, iar nu în cadrul unor litigii distincte. A admite altfel ar echivala cu o imixtiune în activitatea completelor de judecată care au soluționat litigiile în care reclamanta susține că a fost parte.
Pe cale de consecință, într-un litigiu întemeiat pe legea specială a liberului acces la informațiile de interes public nu mai poate fi pusă în discuție modul în care au fost instrumentate litigiile dintre părți, respectiv modul în care o instanță a apreciat ca fiind sau nu pertinente ori utile cauzei anumite probe.
Nici invocarea art.2 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996 nu poate fi reținută, întrucât documentele solicitate în speța de față se referă la anumite cabinete medicale, la anumiți medici și chiar la "toți funcționarii" uneia dintre pârâte, iar nu la persoana reclamantei, așa cum impune dispoziția finală a articolului menționat atunci când condiționează eliberarea unor certificate, copii sau extrase, condiționare care rezultă din folosirea sintagmei "dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant".
Având în vedere toate aceste considerente, constatând neîntemeiat recursul, Curtea îl va respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtele intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr.164/CA/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /05.06.2009
Tehnored. /12.06.2009/ 2 ex.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker