Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 744/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 19.07.2007

DECIZIA CIVILĂ NR.744

Ședința publică din 19 IUNIE 2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2281/02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții - intimați AGENȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și -, având ca obiect comunicare informații de interes public.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod procedură civilă a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2281/2007 pronunțată în dosar - Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâților Agenția Națională a Penitenciarelor și, pentru comunicare informații de interes public, daune morale și penalități de întârziere.

S-a reținut că petentul a cerut intimatei Agenția Națională a Penitenciarelor să îi comunice informațiile de interes public prevăzute de art. 5alin. 1 lit. a - i, făcând precizarea că informațiile trebuie să se refere și la sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil pe anul 2005 și 2006.

Așa cum menționează în precizarea plângerii(fila 24), petentul a primit informațiile, punctual, prevăzut de art.5(1) lit. a - i din Legea 554/2001, care sunt informațiile ce se comunică din oficiu.

Potrivit art.6(3) lit. b din legea nr. 544/2001 informația solicitată trebuie cât mai exact formulată pentru a permite identificarea acesteia.

Ori, în condițiile în care petentul a solicitat informațiile de interes public care se comunică din oficiu, prevăzute de art. 5(1) lit. a - i din legea 544/2001, acestea se comunic în formatul în care instituția publică realizează publicitatea acestora conform art. 5(2) din aceeași lege.

Ca urmare, intimata și-a îndeplinit obligația de a comunica petentului informațiile de interes public solicitate, plângerea petentului precizată fiind neîntemeiată.

Instanța a respins ca neîntemeiată plângerea și față de intimatul, pentru care petentul nu și-a motivat plângerea și nu a dovedit vreo culpă în sarcina acestuia conform art. 1169 Cod civil.

Instanța a respins cererea petentului pentru plata daunelor morale de 50.000 lei, reținând pe de o parte că întârzierea în comunicarea informațiilor s-a datorat îndeplinirii procedurii de achitare a contravalorii serviciilor de copiere a informațiilor, iar pe de altă parte, că în vederea acordării daunelor morale este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.

Aceasta, deoarece, simplul fapt al nesoluționării cererii în termen, nu este de natură a duce la concluzia producerii unei vătămări psihice, iar în cazul în care acestea sau produs, ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal moral al fiecărui vătămat în drepturi, ori petentul nu a făcut nici o dovadă a prejudiciului moral suferit.

În ceea ce privește obligarea la plata unor penalități de întârziere de 100 lei/zi, instanța având în vedere că intimata a comunicat petentului informațiile cerute și ca urmare nu sunt aplicabile prevederile art.18(5) din legea 554/2004, a respins cererea.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând obligarea P să-i comunice restul informațiilor publice solicitate, și să-i plătească daune morale și penalități.

A susținut că nu a primit toate informațiile solicitate.

Examinând recursul, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge.

Din probele administrate a rezultat că reclamantului i-au fost comunicate informațiile publice solicitate,acțiunea sa rămânând fără obiect, iar la dosar s-auz depus adresele prin care au fost înaintate informațiile și contravaloarea facturii pentru copierea documentelor.

Asupra prejudiciului moral în absența oricăror elemente probatorii care să contureze paguba și posibilitatea evaluării ei, în mod corect prima instanță a motivat respingerea capătului de cerere, iar penalitățile de întârziere, nu pot fi acordate, întrucât datele solicitate au fost comunicate petentului.

Prin urmare,constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, recursul va fi respins în baza art. 312(1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul reclamantului împotriva sentinței civile 2281/2007 pronunțată în dosar - al Tribunalului Arad.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.

PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTOR Pentru JUDECĂTOR

- - - - - - - -

A în CO, semnează A în CO, semnează

Președinte Secție Președinte Secție

- -

GREFIER

Red. - 17.07.2008

Tehnored LM- 21.07.2008

2expl-SM

Prima instanță - Tribunalul Arad - Judecători,

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 744/2008. Curtea de Apel Timisoara