Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 940/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 940
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurentul -pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI P N - G împotriva sentinței civile nr. 136 CA din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La primul și al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 20 octombrie 2009 s-a depus la dosar din partea intimatului întâmpinare prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile și față de împrejurarea că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 136/CA/26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului P N, fiind obligat pârâtul să elibereze reclamantului înscrisurile referitoare la persoana acestuia, solicitate prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2008 sub nr. 16907.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul - agent comunitar a solicitat la data de 04.04.2008 un extras după copiile de plată, pontaje lunare și grafice de lucru din perioada 19.09.2005 - 01.09.2006 și 04.06.2007 până în aprilie 2008; i s-a răspuns că datele solicitate se regăsesc pe fluturații de salarii iar graficele de lucru se întocmesc de personalul din cadrul Poliției Comunitare extras după statele de plată, pontaje lunare și grafice de lucru de la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului P
Potrivit art. 6 - 7 din Legea 544/2001:
(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.
(2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
În speță s-a reținut refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la cererea reclamantului, în condițiile în care acesta a solicita informații cu privire la persoana sa (extrasdin statele de plată, pontaje etc.) ceea ce atrage în contextul legal menționat admisibilitatea cererii reclamantului.
Pentru aceste motive fost admisă cererea și fost obligat pârâtul să elibereze reclamantului, în conformitate cu dispozițiile legale în materie - art. 9 alin. 1, înscrisurile solicitate în cererea înregistrată sub nr. 16907/04.04.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului P N, scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 din legea 544/2001.
În motivarea recursului s-a susținut caracterul personal al informațiilor solicitate, având în vedere dispozițiile art. 2 lit. a din Legea 544/2001. Pe de altă parte, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la cererea reclamantului, având în vedere adresa nr. 16907/08 mai 2008, răspunsul fiind apreciat nesatisfăcător, cu atât mai mult cu cât informațiile solicitate se aflau la îndemâna reclamantului căruia i-a fost înmânat fluturașul de salariu în care sunt evidențiate veniturile și orele lucrate.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în fața instanței, prin întâmpinarea formulată solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea 544/2001, ale art. 37, art. 31 alin. 3.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Informațiile solicitate de către reclamant prin cererea înregistrată sub nr. 16907/04 aprilie 2008 vizând state de plată, punctaje lunare și grafice de lucru lunare se încadrează în categoria informațiilor de interes public, întrucât privesc activitățile desfășurate de Direcția Poliției Comunitare P N, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea 544/2001.
Instanța nu poate reține argumentele referitoare la caracterul personal al informațiilor solicitate în condițiile în care acestea se refereau la modalitatea de organizare a activității autorității publice, graficele de lucru și punctajele lunare, cât și la modalitatea de retribuire a activității prestate în acest cadru, având în vedere și dispozițiile art. 5 lit. b din Legea 544/2001.
Împrejurarea că reclamantului i s-a comunicat un răspuns înregistrat sub nr. 16907/08 mai 2008 nu reprezintă îndeplinirea obligațiilor impuse de dispozițiile art. 5, 6 din lege, în condițiile în care răspunsul invocat nu cuprinde informațiile solicitate, ci referiri la mențiunile înscrise pe fluturașii de salariu comunicați lunar reclamantului, fără a furniza în concret date cu privire la punctajele lunare, graficele de lucru și statele de plată.
Condiția formulării plângerii în baza Legii 544/2001, prevăzută de dispozițiile art. 22 alin. 1 din lege, este cea privitoare la vătămarea drepturilor reclamantului, vătămare justificată în prezenta cauză prin imposibilitatea realizării unei coroborări între veniturile obținute de către reclamant și celelalte acte de evidență și înregistrări contabile ce au stat la baza stabilirii veniturilor acordate.
În cauză nu prezintă relevanță faptul că reclamantul nu a contestat documentele solicitate, atâta timp cât necunoscând informațiile solicitate nu poate aprecia caracterul conform realității al acestora.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind conformă probatoriului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurentul - pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI P - G împotriva sentinței civile nr. 136 CA din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant domiciliat în P N,- C, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 octombrie 2009.
Pt. Președinte, - - -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Pt. Judecător, - -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red. 24 nov.
Tehnored. 4 ex.
26/30 nov.
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera