Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 967/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 967/CA/2008

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.634/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul recurent, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.22 alin.5 din Legea nr.544/2001.

Din partea pârâtului intimat nu s-a depus la dosar întâmpinare.

Reclamantul recurent invederează instanței că nu solicită termen pentru angajare apărător.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reclamantul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului să-i dea răspuns la cele solicitate în acțiune. Cu daune morale în sumă de 10.000 lei. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar înscrisuri în susținerea recursului.

Întrebat fiind dacă a solicitat și Consiliului l un răspuns, la întrebările adresate preotului pârât, reclamantul a răspuns negativ.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.634/CAF/8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul pentru Legea nr.544/2001 și daune morale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că informațiile solicitate de reclamant pârâtului nu sunt informații de interes public prevăzute de legea nr.544/2001, iar Ortodoxă Română și Parohiile care funcționează în cadrul acesteia nu sunt autorități publice în sensul prevăzut de art.2 lit.a din legea menținută și pe de altă parte pârâtul a depus la dosar un răspuns scris cu privire la informațiile solicitate de reclamant și ca urmare nu sunt motive de obligare la daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului în calitate de preot la să-i răspundă la întrebările de interes public adresate.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța a interpretat greșit obiectul acțiunii-reclamantul solicitând preotului să-i răspundă în legătură cu administrarea banilor publici sponsorizări de la persoane fizice și juridice, precum și la celelalte întrebări adresate așa cum sunt consemnate în acțiune cât și în sentință.

Reclamantul mai arată că pârâtul nu înțelege să aibă o comportare demnă și o vorbire civilizată la adresa acestuia motiv pentru care solicită obligarea la plata daunelor morale, în sumă de 10.000 lei.

În drept invocă prevederile art.1 din legea nr.544/2001 articolul 1 din Legea nr.554/2004 și Constituția României și documentele internaționale în materie fără să le nominalizeze.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru, conform art.22 din Legea 544/2001.

Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare la recurs.

Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate, actele dosarului și prevederile legii nr.544/2001, instanța constată că este nefondat urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin cererea adresată personal pârâtului preot paroh la jud.A reclamantul a solicitat să-i răspundă la 11 întrebări privind sumele primite în contul bisericii cu titlu donații și sponsorizări, ce sumă s-a cheltuit pentru pictură, mobilier și alte lucrări, ce sumă mai există în prezent în contul bancar și la parohie, unde sunt sfintele icoane despre care s-a vorbit în ziarul -proprietatea bisericii, dacă pictorul a dat certificat de garanție pentru lucrarea efectuată, care sunt motivele pentru care reclamantul a fost exclus din consiliul l, dacă s-a făcut această excludere în lipsa reclamantului, de ce nu a făcut demersuri pentru obținerea fostei averi a bisericii, care este legea în baza căreia se pretind bani pentru cununii, botezuri și înmormântări și dacă pentru aceste sume eliberează chitanță, unde intră și ce se face cu banii adunați în biserică duminica și în sărbători și dacă se taie chitanță pe respectivele sume.

Conform prevederilor articolului 2 din legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unor autorități publice sau instituții publice iar prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate sau instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie națională precum și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ teritorială este acționar unic sau majoritar.

În cauza de față reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată Bisericii Ortodoxe care are personalitate juridică și care administrează averea lă, acționând direct împotriva preotului paroh, pârâtul, care fost desemnat paroh de către și conform prevederilor art.48 lit.b din Statutul Bisericii Ortodoxe Române reprezintă în justiție, în fața autorităților și față de terți, cu aprobarea prealabilă a locului.

Prin urmare pârâtul în sensul prevederilor legii nr.544/2001 nu este autoritate sau instituție publică, deoarece nu administrează personal averea bisericii din Vadul, astfel că în mod corect prima instanță a respins acțiunea.

În afară de această pârâtul pentru a înlătura suspiciunile a depus la dosarul de fond și-a înmânat reclamantului informațiile solicitate în legătură cu administrarea bunurilor donate bisericii de persoane fizice sau sponsorizări din partea persoanelor juridice, informații care sunt de interes public.

Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței, instanța în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

Pârâtul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.634/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.IM

Dact./ex.2/3 11 2008

Jud.fond.

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 967/2008. Curtea de Apel Alba Iulia