Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 114 CC
Ședința din Camera de Consiliu de la 25.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios de Administrativ și Fiscal și Judecătoria Sectorului 3 - Secția Civilă.
se judecă fără citare părți, conform art.22 alin.5 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este conflict negativ de competență ivit între Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal și Judecătoria Sectorului 3 - Secția Civilă, constatat de către Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal prin sentința civilă nr.2913/27.10.2009, în dosarul nr-, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MUNICIPIUL B REPREZENTAT LEGAL DE PRIMARUL GENERAL, în contradictoriu cu pârâta.
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr-, reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu pârâta, a solicitat obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.84 din B,-, -. 3,. 6, sect.3.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a cumpărat apartamentul prin contractul nr.2899/1999 și că în conformitate cu prevederile art.40 alin.2 din legea nr.50/1991, a dobândit și o cotă-parte din dreptul de concesiune, însă neexistând un contract de concesiune, reclamantul nu poate încasa taxa de concesiune.
Prin sentința civilă nr.4580/15.04.2009, Judecătoria Sectorului 3 Bad eclinat competența soluționării cauzei în favoarea Secției de Contencios Administrativ a Tribunalului București, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
La termenul din 27.10.2009, pe rolul tribunalului, reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul s-a adresat judecătoriei cu o cerere având drept obiect, încheierea unui contract de concesiune privind terenul proprietateprivatăa municipalității. Chiar dacă reclamantul este o autoritate publică, litigiul de față are o natură civilă, nefiind determinat de vreun unui act administrativ.
Obiectul acțiunii de față îl constituie obligarea pârâtei la încheierea unui contract de concesiune pentru terenul aferent apartamentului deținut în proprietate. terenurilor aparținînd domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale este un act de natură pur civilă, autoritatea administrativ-teritorială acționînd ca orice alt proprietar ce efectuează acte de dispoziție sau de administrare a proprietății sale. În cazul concesionării terenurilor proprietate privată, ca în speța de față, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică pentru a atrage competența secției de contencios adminsitrativ a tribunalului.
Tribunalul a considerat că este eronată aprecierea în sensul că actul a cărui încheiere se solicită, reprezintă un contract administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din legea nr.554/2004.
Astfel, conform dispozițiilor acestui text de lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Terenul aferent apartamentului pîrîtei este proprietate privată a municipiului, deci nu puteau fi incidente prevederile enunțate anterior cît timp actele constestate nu se referă la un bun proprietate publică.
, modificarea sau stingerea raporturilor de concesiune sunt aspecte de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun conform art.1 pr.civ.neexistînd vreun act normativ cu caracter special care să prevadă în competența instanței de contencios administrativ soluționarea unor astfel de litigii, în care nu sunt deduse judecății raporturi de drept public.
În condițiile în care necompetența tribunalului este de ordine publică, tribunalul a admis excepția de necompetență materială și potrivit art.158 pr.civ. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 B, constatând conform art.20 pct.1 pr.civ. conflict negativ de competență și înaintând cauza pentru soluționarea conflictului de competență Curții de Apel București, în baza art.22 alin.2 pr.civ, prin sentința nr. 2913/27.10.2009.
Curtea de Apel a fost sesizat cu soluționarea conflictului negativ de competență, la data de 18.11.2009.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul conflictul negativ de competență teritorială, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 22 al. 2 din Codul d e procedură civilă.
Examinând în continuare, actele și lucrările celor două dosare, Curtea apreciază că revine Judecătoriei Sectorului 3 B, competența materială de soluționare a prezentei cauze, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect preliminar, Curtea constată că, așa cum s-a arătat în doctrina judiciară, prevederile art. 20 din Codul d e procedură civilă reglementează instituția conflictului de competență, instituție care presupune situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente, să soluționeze o pricină sau dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Așadar, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative. Conflictul pozitiv de competență se ivește în situația în care două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, se declară competente să o soluționeze. Pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii, este necesar să se stabilească pe calea regulatorului de competență, care dintre aceste instanțe va rezolva pricina respectivă.
Conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, s-au declarat prin hotărâri irevocabile, necompetente de aoj udeca. Astfel, instanța care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, constată că este necompetentă și apreciind ca și competentă, instanța care i-a trimis dosarul, își declină la rândul ei, competența, în favoarea primei instanțe. Pentru părți, există interesul de a se rezolva pricina și de a obține hotărârea pe fond, astfel încât se impune rezolvarea conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a exista conflictul negativ de competență, este necesară întrunirea mai multor cerințe: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect, aceeași cauză); instanțele să se fi declarat necompetente, prin hotărâri rămase irevocabile; declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competență, intervenite între două sau mai multe instanțe, neechivalând cu un conflict negativ de competență, dacă nici una dintre instanțe nu a intrat în contradicție între ele); cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă (dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență, consideră că nici una dintre instanțele sesizate, nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să își decline competența).
Hotărârea care rezolvă conflictul negativ de competență, determinată conform regulilor instituite de art. 22 din Codul d e procedură civilă, nu soluționează fondul unei pricini, ci reglementează numai o situație care are un vădit caracter de administrare a justiției, statornicind care dintre cele două instanțe va trebui să judece. De aceea, fixarea competenței se rezolvă în camera de consiliu și fără citarea părților.
Hotărârea prin care se rezolvă conflictul negativ de competență, devenită irevocabilă, are putere de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul, este obligată să rezolve pricina. În fața acestei instanțe, s-ar putea din nou ridica excepția de necompetență, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de instanța care a verificat regulatorul (în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 63-65).
2. Sub un alt aspect, în continuarea considerentelor teoretice anterioare, Curtea constată că regulatorul de competență poate privi stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei deduse judecății.
3. Sub un ultim aspect, aplicând considerentele teoretice expuse anterior și dat fiind obiectul acțiunii deduse judecății, obligarea la încheierea la încheierea contractului de concesiune, Curtea constată devine competentă material să soluționeze cauza,Judecătoria Sectorului 3.
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din legea nr.554/2004 modificată și completată, prin act administrativ, se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
În cauză, astfel cum în mod corect și judicios a sesizat tribunalul, din materialul probator depus la dosar, rezultă că obiectul material al contractului de concesiune care se dorește a fi încheiat, este reprezentat de un teren care face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și nu din proprietatea publică a acestuia, fiind astfel incidente prevederile art. 13 al. 1 din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții "Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitație publică, potrivit legii, în condițiile respectării prevederilor documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcției".
În consecință, Curtea apreciază faptul că date fiind dispozițiile art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 modificată și completată, evocate anterior, într-adevăr competența materială de soluționare a cauzei, aparțineJudecătoriei Sectorului 3, litigiul fiind de natură pur civilă, în considerarea obligației emanând din cuprinsul art. 41 din Legea
50/1991 privind autorizarea lucrărilor, conform căruia"Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit",obligația în discuție fiind corelativă dreptului menționat.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va stabili competența soluționării cauzei prezente, în favoareaJudecătoriei Sectorului 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în B, sect. 5,-, în contradictoriu cu pârâta, cu domiciliul în B, sect. 3,-, -. 3,. 6,. 84, în favoareaJudecătoriei Sectorului 3.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnodact.
4 ex./18.03.2010
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor
