Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 26 cc

Ședința din camera de consiliu din 28 februarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 2: Valentin Niță

Grefier - - -

_______

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Buzău și Tribunalul Buzău, privind acțiunea formulată de reclamantul,domiciliat în B, Bd. - 2.. 6. 30 județul B, în contradictoriu cu pârâtaM, cu sediul în B, str. -,. 8 județul

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința nr.5749 din 9 octombrie 2007 Judecătoria Buzăua admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâta B și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău -Secția Contencios administrativ.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 21/2006 care prevăd expres că, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și de face, cu precădere, în procedură de urgență .

Textul indicat stabilește competența materială a Tribunalului Buzău în funcție de calitatea pârâtului indiferent dacă între acesta și reclamant a fost încheiat un contract, fiind suficient ca litigiul să poarte asupra contravalorii serviciilor furnizate/prestate de pârât.

Prin sentința nr. 13 din 11 ianuarie 2008 Tribunalul Buzăua admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 51/2006, rezultă că acest act normativ reglementează două tipuri de raporturi juridice, respectiv un raport juridic administrativ și un raport juridic civil, cu relevanță în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor cu acest obiect.

Raporturile juridice izvorâte din hotărârile adoptate de autoritățile publice locale în exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, sunt raporturi administrative și împotriva acestor hotărâri, persoanele interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ potrivit art. 8 alin. 3 din lege.

Soluționarea litigiilor ce au ca obiect asemenea raporturi juridice revine instanței de contencios administrativ, conform dispoziției art. 10 alin. 1 teza I-a din legea nr. 554/2004,art. 2 alin 1 lit. d proc. civ.

S-a mai reținut că Legea nr. 51/2006 reglementează raporturi juridice civile încheiate între operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice, în speță, între reclamantă și pârât.

S-a apreciat că furnizarea sau prestarea serviciilor de utilități publice se face în una din modalitățile prevăzute de dispoziția art. 42 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 51/2006.

Constatând ivit conflictul negativ de competență a fost înaintat dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, deoarece contractul de furnizare a energiei termice încheiat de B cu persoanele fizice beneficiare a acestui serviciu are un caracter comercial și nu de drept administrativ, iar litigiile comerciale de o anumită valoare sunt în competența de soluționare a judecătoriilor potrivit normelor de competență materiale stabilite de Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul,domiciliat în B, Bd. - 2.. 6. 30 județul B, în contradictoriu cu pârâtaM, cu sediul în B, str. -,. 8 județul B,în favoarea Judecătoriei Buzău.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 febuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. VN/Dact. MC

4 ex./07.04.2008

operator de date cu caracter personal/

notificare nr. 3120

CĂTRE,

JUDECATORIA BUZĂU

Vă facem cunoscut că prin sentința nr. 26 din 28 februarie 2008 pronunțată de această instanță, s- stabilit competența de soluționare cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul,domiciliat în B, Bd. - 2.. 6. 30 județul B, în contradictoriu cu pârâtaM, cu sediul în B, str. -. 8 județul B, în favoarea dvs.

În acest sens, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe ce contine un număr de file și are atașate următoarele dosare: - Tribunalul Buzău - 28 de file și nr.5135/2007 Judecătoria Buzău - 49 de file.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Ploiesti