Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 38/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 38 CC

Ședința din camera de consiliu din data de 03 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în ceea ce privește soluționarea cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul in P,--16 județul P, împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI N, cu sediul în P N,- județul N și CONSILIUL JUDEȚEAN N, cu sediul in P N,-, județul

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, au lipsit părțile.

Procedura completă, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Pac hemat în judecată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Local N, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 17.711 lei din care 9569 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.12.2007 și 8142 lei pentru perioada 1.01.2008 - 31.07.2008.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit disp. art.54 al.4 din Legea nr.448/2006, decontarea cheltuielilor dintre autoritătile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioarî de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată, precum și că pârâții trebuie să plăteasca suma solicitată, care reprezintă diferența dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată aparținătorului/

beneficiarului, pentru un beneficiar, suma aferentă perioadei 1.01.2007-31.07.2008.

La termenul de judecată din data de 24.11.2008 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtelor la plata diferenței între costul mediu lunar și

contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului /aparținătorului pentru perioada 1.01.2007-30.09.2008 pentru un număr de un beneficiar în cuantum de 59.976 lei, din care 24.640 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.12.2007 și 35.336 lei pentru perioada 1.01.2008-30.09.2008.

Prin întâmpinarea formulată la termenul de judecată din data de 24.11.2008, pârâta DGASPC Nas olicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă și, de asemenea, a invocat excepția necompetenței teritoriale, invocând dispozițiil art. 8 alin. 1 civ.

La același termen de judecată pârâtul Consiliul Județean Naf ormulat întampinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.11136/24.11.2008, Judecătoria Ploieștia admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, motivat în esență de faptul ca părțile au calitatea de autorități publice, că sunt incidente disp. art.10 al.1 din Legea 554/2004, precum și că litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

La Tribunalul Prahova -Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, cauza a fost înregistrata sub nr-.

La termenul de judecatăa din data de 15.10.2009, din oficiu, tribunalul a invocat excepția de necompetențăta materialăa, pe care a pus-o în discuțtia părților și față de care a ramas apoi în pronunțare.

Prin sentința nr. sentinta nr.478, în data de 15.10.2009 Tribunalul Prahova Secția Comercială și de Contencios Administrativ II a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 54 din Legea nr.448/2006 și art. 34 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare prevederilor Legii nr. 448/2006, temeiuri juridice care nu prevăd competența instanței de contencios administrativ.

Tribunalul a mai retinut că, de principiu, competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile prevăzute expres de legiuitor.

Or, Legea nr. 448/2006 nu reglementează competența instanței de contencios administrativ, iar HG 268/2007 reglementează doar două ipoteze în care intervine această competență specială (neemiterea în maxim 30 de zile a deciziei ori aprobării de plată pentru dispozițiile medicale solicitate de persoane cu handicap - art. 10 și nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă, formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat - art. 11), în care însa nu se încadrează prezenta acțiune, astfel că pentru aceasta este incidentă competența de

drept comun.

Tribunalul a mai retinut că cele două situații de excepție erau oricum (și în cazul nereglementării competenței speciale) în competența instanței de contencios administrativ, fiind vorba de nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

instituție publică, respectiv contestarea unei, decizii, a unei astfel de instituții.

Tribunalul nu a reținut susținerile Judecătoriei Ploiești - conform cărora competența instanței de contencios administrativ este atrasă de calitatea părților de autorități publice, că sunt incidente dispozițiile art.10 al.1 din Legea nr.554/2004 - referitoare la "contribuții", precum și că litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competenăa contenciosului administrativ.

Astfel, tribunalul a considerat că, de principiu, calitatea de instituție /autoritate publică a părților nu atrage automat competenșa contenciosului administrativ (ca în cazul comercianților), cunoscut fiind faptul că autoritățile / instituțiile publice pot să emisă și acte de drept civil, de dreptul muncii și de drept comercial, iar nu doar acte administrative.

S-a mai reținut că sfera contenciosului administrativ este reglementată de disp. art.1, art.8 si art.9 din Legea nr.554/2004, și cuprinde, în esență, litigiile promovate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Ca urmare, tribunalul a apreciat că dispozițiile menționate anterior stabilesc competența funcțională a instanțelor de contencios administrativ, iar dispozițiile art.10 al.1 din Legea nr.554/2004 reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ de diferit, respectiv competența după natura și valoarea obiectului cauzei, respectiv după poziția emitentului actului administrativ contestat.

Așadar, doar cauzele care sunt de competența funcțională a instanțelor de contencios administrativ urmează a fi "clasificate" în funcție de criteriile prevăzute la art.10 al.1 din Legea nr.554/2004.

Totodata, tribunalul a apreciat că prezenta cauză are ca obiect plata unei sume de bani, reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată aparținătorului, pentru un numar de 9 persoane cu handicap, respectiv obligarea pârâtilor să restituie reclamantei o parte din cheltuielile efectuate cu aceste persoane, în valoarea precizată de aceasta și aceste cheltuieli solicitate de reclamantă nu pot fi asimilate taxelor, impozitelor, datoriilor vamale sau contribuțiilor reglementate de art.10 al.1 din Legea nr.554/2004, astfel că nu pot fi reținute, ca fiind aplicabile, aceste dispoziții.

Referitor la împrejurarea că litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, tribunalul a apreciat, că aceasta este, în principiu, corectă, însă ăn legile speciale care le reglementează legiuitorul a prevăzut expres competența instanței de contencios administrativ ( ex. art.218 al.2 din OG 92/2003).

Insă prezenta cauză nu se încadrează în categoria litigiilor fiscale, întrucât acestea din urma sunt definite expres de disp. art.1 din OG 92/2003 ți au ca obiect obligațiile părților nascute din raporturile juridice fiscale privind administrarea

impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul

fiscal, administrarea drepturilor vamale, precum și administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii.

In plus, așa cum s-a retinut anterior, în cadrul Legii nr. 448/2006 si HG nr.

268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare prevederilor acesteia, nu se prevede competența instanței de contencios administrativ, astfel ca aceasta nu poate fi dedusă sau aplicată prin analogie.

Câtă vreme acțiunea formulată de reclamantă este una în pretenții (de altfel, așa a și fost intitulată de aceasta) și nu se circumscrie obiectului special al Legii nr. 554/2004, tribunalul a apreciat că în cauză este incidentă competența de drept comun, astfel că excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, este întemeiată.

Constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel P - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în vederea soluționării acestuia.

La Curtea de Apel Ploiești dosarul a fost înregistrat sub nr-.

Curtea a examinat conflictul negativ de competenta ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova, reținând următoarele:

Obiectul dedus judecății îl formează o acțiune în pretenții reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere pentru mai multe persoane internate în centre rezidențiale pentru persoane cu handicap din județul P, litigiu care are ca subiecte juridice două instituții bugetare.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, pe dispozițiile Legii nr. 448/2006, respectiv art. 54 și art. 34 din nr.HG 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare prevederilor Legii nr. 448/2006, temeiuri juridice care nu prevăd competența instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile prevăzute expres de legiuitor.

In prezenta cauză nu sunt incidente disp. art. 10 din Legea 554/2004, așa cum a reținut Judecătoria Ploiești întrucât nu este atacat un act emis sau încheiat de autoritatea publică și litigiul nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

De asemenea, nr.HG 268/din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, reglementează doua situații în care intervine competența instanței de contencios administrativ și anume neemiterea în maxim 30 de zile a deciziei ori aprobării de plată pentru dispozițiile medicale solicitate de persoane cu handicap - art. 10 și nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă, formulată de studentul cu handicap

grav sau accentuat - art. 11, rezultândper a contrariocă în rest, pentru celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun.

Ca atare, în temeiul art. 22 pr.civ, fiind o acțiune în pretenții Curtea

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul in P,--16 județul P, împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI N, cu sediul în P N,- județul N și CONSILIUL JUDEȚEAN N, cu sediul in P N,-, județul N, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red MP

Tehnored MC/MP

5 ex/ 09. 12.2009

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr-

12.2009

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

CĂTRE,

JUDECĂTORIA PLOIEȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința nr.38 CC din 03.12.2009 pronunțată de această instanță s-a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P cu sediul in P, Soseaua nr.14-16 jud.PH, împotriva pârâților DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI N, cu sediul in P N,- jud.N si CONSILIUL JUDETEAN N, cu sediul in P N,-, jud.N, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În acest sens, vă înaintăm spre competentă soluționare dosarul mai sus menționat ce conține un număr de file și are atașate următoarele dosare:

- - Tribunalul Prahova - 36 de file;

- - Judecătoria Ploiești - 123 de file.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 38/2009. Curtea de Apel Ploiesti