Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 45/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 45CNC
Ședința din Camera de Consiliu de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, în soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, și cu domiciliu în C,-, D în contradictoriu cu pârâții, cu domiciliu în C,-, D și OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C cu sediul în C, nr. 26,
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
CURTEA:
Asupra conflictului negativ de competență;
Judecătoria Craiova - secția civilă prin sentința nr. 4229 din 24 martie 2008 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel judecătoria a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 13.09.2007 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții i și i în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a documentației cadastrale întocmită pe numele pârâților și înregistrată sub nr. 12486/23.07.2007 la Oficiul de Carte Funciară
În apărare pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților motivând că reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în 64-59382 și lipsa de identitate dintre actul a cărui nulitate absolută o solicită reclamanții și documentația cadastrală întocmită pentru proprietatea lor.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii arătând că documentația cadastrală a cărei nulitate se solicită a se constata a fost întocmită în baza sentinței civile 743/23.01.1992 rămasă definitivă și irevocabilă la 02.06.1992 prin decizia 1094 Tribunalului Dolj.
În apărare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa având în vedere prevederile Legii 71/1996 și G 1210/2004
Pe fond a arătat că în conformitate cu prevederile art. 19 și art. 59 din Legea 7/1996 prin documentații cadastrale se realizează identificarea, măsurarea și descrierea imobilelor, la data întocmirii lor se asigură înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.
Arată de asemenea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară că la întocmirea documentației cadastrale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 din Legea 7/1996 registratorul din cadrul ICp rin încheierea nr. 21606/2007 a admis cererea și a dispus înființarea CF 52588 C privind imobilul situat în C- (fost 6 martie) compus din teren intravilan în suprafață de 1086 mp pe care se află construcția C 1 (locuință) cu nr. cadastral provizoriu 21388 imobil ce se va înscrie sub A 1 și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A 1 în favoarea lui i și sub B 1, B 2.
La termenul din data de 25.02.2008 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
La termenul din data de 24 martie 2008, din oficiu, judecătoria a invocat excepția necompetenței sale materiale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței materiale judecătoria a reținut că potrivit art. 2 lit. c din Legea 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Astfel, documentația cadastrală a cărei nulitate se solicită este un act întocmit de o autoritate publică, respectiv Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și este un act administrativ.
La data de 03 iulie 2008 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj -secția contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrat sub nr-, iar la termenul de la 30 octombrie 2008 reprezentantul pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dolj -secția contencios administrativ și fiscal, învederând că este competentă Judecătoria Craiova.
Asupra excepției necompetenței sale materiale Tribunalului Dolja reținut că documentația cadastrală a cărei nulitate se cere constatată în prezenta cauză reprezintă o lucrare ce constă în măsurători și calcule prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe schițe sau planuri cadastrale a bunurilor imobile. Prin urmare, nu este un act emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, așa cum este definit actul administrativ în art. 2 al. 1 lit. c din legea 554/2004. Actul contestat reprezintă o lucrare cu caracter tehnic ce constată situații de fapt preexistente, fiind întocmit de persoane fizice sau juridice autorizate, ce nu reprezintă și nu pot fi asimilate autorităților publice.
Prin urmare, reținându-se că documentul contestat nu are caracteristicile legale ale unui act administrativ s-a arătat că, competența de soluționare a cauzei nu aparține instanței de contencios administrativ în raport de dispoz. art. 1 al. 1 din legea 554/2004, ci instanței de drept comun, în speță Judecătoria Craiova, instanță cu plenitudine de competență potrivit art. 1 pct. 1 din Codul d e proc. civilă.
Față de împrejurarea că atât Tribunalul Dolj, cât și Judecătoria Craiovas -au declarat necompetente material să soluționez cauza, declinându-și reciproc competența, conf. art. 20 pct. 2 c civ.p., s-a constat ivit conflict negativ de competență, înaintându-se dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, în speță Curtea de APEL CRAIOVA - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Curtea constatând existent conflictul negativ de competență în sensul art. 20 cod procedură civilă și competența sa în soluționarea acestuia în conformitate cu art. 22 alin. 2 cod procedură civilă reține următoarele:
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, prin act administrativ în accepțiunea acesteia se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Prin documentație tehnică necesară realizării cărții funciare și publicității imobiliare în sensul Normelor metodologice privind procedurile de avizare, contractare, plată și desemnare a persoanelor fizice sau juridice autorizate să execute documentații tehnice necesare realizării cărții funciare și publicității imobiliare aprobate prin Ordinul Ministrului administrației Publice nr. 61/2002 se înțelege ansamblul de lucrări rezultate din măsurători și calcule prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe schițe sau planuri cadastrale a bunurilor imobile (parcele de teren cu sau fără construcții), indiferent de destinația lor și de proprietar.
tehnice sunt întocmite de persoane fizice sau juridice autorizate iar nu de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Realizarea documentației necesare înscrierii în cartea funciară are ca finalitate recepția cadastrală și înscrierea documentației în cartea funciară.
Prin urmare documentația cadastrală a cărei nulitate se solicită a fi constatată în cauza de față nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea Legii contenciosului administrativ astfel că competența de soluționare a cauzei nu aparține instanței de contencios administrativ ci instanței de drept comun cu plenitudine de jurisdicție, respectiv, în speță, Judecătoriei Craiova potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
În consecință, potrivit art. 21 din Codul d e procedură civilă se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților i și i în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară având ca obiect constatare nulitatea absolută a documentației cadastrale întocmită pe numele pârâților și înregistrată sub nr. 12486/23.07.2007 la Oficiul de Carte Funciară D, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
8 ex./21 ian. 2008
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru