Ordonanță președințială contencios administrativ. Sentința 358/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 358

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL cu sediul în Tg J,- G în contradictoriu cu pârâtul - SA - cu sediul în, nr. 1, G, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat consilier juridic G pentru reclamanta - SRL și consilier juridic pentru pârâtul - SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Consilier juridic G pentru reclamanta - SRL depune dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, precum și copia xerox a deciziei nr. 2213/2008 a Curții de APEL CRAIOVA pronunțată în dosarul nr- prin care au fost anulate adresele nr. 2081/2008 și 2113/2008 privind comunicarea rezultatului procedurii precum și raportul procedurii 13813/2008 cu privire la lotul nr. 1 pentru care au solicitat suspendarea de față pe calea ordonanței președințială.

Consilier juridic pentru pârâtul - SA pe care instanța dat fiind faptul că a fost depusă în ședință și nu cuprinde cereri de probatorii o califică drept concluzii scrise și constatând că nu mai sunt cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acțiunii de față.

Consilier juridic G pentru reclamanta - SRL, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, suspendarea atribuirii lucrărilor de revizii mecanice anuale din cadrul programului de revizii anuale cuprinse în lotul 1, suspendarea contractului.

Consilier juridic pentru pârâtul - SA, susține că cererea dedusă judecății nu îndeplinește condițiile cererii de ordonanță președințială, nefiind întrunite cele trei condiții imperative, precum urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului; este lipsită de obiect și tardiv formulată față de data de 19.06.2008 când a fost depusă plângerea la. Mai susține că, cererea reclamantei nu este depusă conform dispozițiilor art. 581 alin. 2, a dispozițiilor art. 2 alin. 2 privind competența materială precum și din punct de vedere al dispozițiilor art. 5, privind competența teritorială considerând că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze cauza.

Cu privire la excepțiia tardivității formulării cererii consilier juridic G pentru reclamanta - SRL arată că prezenta cerere de ordonanță președințială nu poate fi reținută ca fiind tardivă deoarece normele de procedură pe care aceasta se întemeiază nu precizează un termen în care aceasta poate fi formulată.

Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței se solicită ca această excepție să nu fie reținută deoarece competența în materia achizițiilor publice aparține curții de apel potrivit OUG 34/2006.

Curtea pune în discuția părților și admisibilitatea prezentei cereri de ordonanță președințială prin prisma dispozițiilor art. 277 și art. 284 din OUG 34/2006 care reglementează suspendarea procedurii de atribuire în materia achizițiilor publice.

Consilier juridic G pentru reclamanta - SRL arată că prezenta cerere este admisibilă dat fiind faptul că se impune suspendarea atribuirii lucrărilor de revizii și după ce Curtea s-a pronunțat prin decizia nr. 2213/2008.

Consilier juridic pentru pârâtul - SA arată că așa cum s-a susținut și prin întâmpinarea formulată în cauză contractul a fost deja încheiat astfel încât nu se mai poate dispune suspendarea atribuirii lucrărilor.

Consilier juridic G pentru reclamanta - SRL în raport de această împrejurare arată că se impune și suspendarea încheierii contractului încheiat ca urmare a procedurii ce a fost anulată anterior cu privire la lotul nr. 1.

Curtea pune în vedere reclamantei prin consilier juridic că solicitare formulată anterior reprezintă o modificare a cererii inițiale prin care s-a solicitat suspendarea atribuirii lucrărilor și suspendarea lucrărilor de revizii atribuite după data de 06.11.2008 și dacă în aceste condiții înțelege să modifice cererea astfel cum a fost formulată în condițiile art. 132 cod procedură civilă.

Consilier juridic G pentru reclamanta - SRL arată că solicită soluționarea cererii așa cum a fost aceasta formulată.

Dezbaterile fiind închise,

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea de ordonanță președințială adresată acestei instanțe la data de 20 nov. 2008 reclamanta - X SRL a chemat în judecată pe pârâta - Energetic SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea atribuirii lucrărilor de revizii mecanice anuale din cadrul programului de revizii anuale cuprinse în lotul nr. 1 potrivit raportului procedurii de adjudecare nr. 13813/06.05.2008 al pârâtei (autoritate contractantă) precum și suspendarea lucrărilor de revizii care au fost atribuite după data de 06.11.2008.

S-a solicitat și ca măsura dispusă prin ordonanță să se facă fără somație sau trecerea unui termen.

În motivarea cererii s-a arătat că urmare a litigiului anterior dintre reclamantă și pârâtă în care reclamanta a formulat plângere împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2452/C9/1922/09.06.2008, Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 2213/29.10.2008 a modificat decizia nr. 2452/C9/1922/09.06.2008, a admis contestația reclamantei în parte și a anulat în parte adresele nr. 2081/06.05.2008 și 2113/07.05.2008 privind comunicarea rezultatului procedurii și raportul procedurii 13813/06.05.2008 cu privire la lotul nr. 1, decizia anterior precizată fiind irevocabilă.

Având în vedere caracterul irevocabil și executoriu al deciziei mai sus precizate s-a arătat că prin adresa nr. 7447/06.11.2008 - SA a făcut cunoscută autorității contractante soluția instanței și a solicitat acesteia să procedeze în sensul celor stabilite de C, astfel încât să nu se prejudicieze interesele părților.

Pârâta a răspuns prin adresa nr. 3533/12.11.2008 în sensul că și-a însușit adresa - SA și va dispune măsurile necesare pentru aplicarea acesteia după observarea deciziei nr. 2213/29.10.2008 a Curții de APEL CRAIOVA.

Pe fondul incertitudinii create de răspunsul autorității contractante, asociația de prestatori a formulat o nouă adresă prin care s-a solicitat să se procedeze la suspendarea parțială a efectelor contractului de revizii anuale pentru utilaje de carieră, încheiat cu Asociația de prestatori al cărui lider este - SA.

S-a precizat și că măsura se impune pentru păstrarea dreptului asociației reclamante de a presta lucrările de revizii aferente lotului 1 parțial, în caz contrar fiind prejudiciați cu contravaloarea acestora.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 581 pr. civ.

În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei adresele nr. 7447/06.11.2008 și nr. 7569/13.11.2008 ale - SA, adresa nr. 7557/12.11.2008 a - SA și certificat de grefă nr. 24995/30.10.2008 emis de Curtea de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea la dosarul cauzei s-a mai depus decizia nr. 2213 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Prin concluziile scrise formulate în cauză pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea cauzei avându-se în vedere dispozițiile art. 581 alin. 2, art. 2 alin. 2 și art. 5 cod procedură civilă, potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, respectiv Tribunalul Gorj, instanța de la sediul pârâtului.

Pe fondul cauzei s-a arătat că reclamantul putea în cadrul plângerii formulate împotriva deciziei să ceară suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului, evitându-se astfel promovarea prezentei cereri în procedură specială care la acest moment nu mai este admisibilă.

În sensul celor mai sus precizate s-a arătat și că s-a arătat că prezenta cerere este tardiv introdusă.

Referitor la decizia nr. 2213 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- s-a arătat că prin aceasta nu s-a constatat decât că s-au produs câteva erori dar acestea nu au favorizat și nu au lezat interesele vreunui participant cu atât mai mult cu cât după momentul cumpărării documentației de atribuire a achiziției publice reclamanta, ofertant, putea solicita lămuriri privind documentația de atribuire.

S-a mai arătat că din dispozitivul deciziei mai sus precizate nu reiese conduita pe care autoritatea contractantă ar trebui să o îndeplinească.

De asemenea s-a precizat că s-a finalizat contractul pentru excavatorul 01 la data de 04.12.2008, contractul pentru excavatorul 13 atribuit la 06.11.2008 are termen de finalizare la 20.12.2008 astfel că la data introducerii prezentei cereri este executat în totalitate urmând a avea loc procedura de recepție astfel că prezenta cerere este lipsită e obiect.

S-a susținut și că reclamanta nu dovedește urgența demersului și nici necesitatea ordonării unor măsuri vremelnice

Excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă nu poate fi reținută.

Astfel, deși în speță sunt incidente dispozițiile art. 581 alin. 2 cod procedură civilă, invocate de pârâtă în sensul că ordonanța președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului litigiului, pornindu-se de la această premisă trebuie determinată instanța competentă material în soluționarea fondului litigiului.

În acest sens se reține că în materia achizițiilor publice competența materială a instanței se determină potrivit Legii 554/2004 și dispozițiilor codului d e procedură civilă numai în materia litigiilor privind acordarea de despăgubiri potrivit art. 286 și următoarele din OUG 34/2006.

În speță, în raport de cererea formulată în prezenta cauză se reține că obiectul acestei privește procedura de atribuire, etapă în care competența materială de soluționare a litigiului (plângerii) revine curții de apel potrivit art. 283 alin. 1 din OUG 34/2006.

Nu va fi reținută nici excepția tardivității cererii formulate în prezenta cauză deoarece se constată că ordonanța președințială formulată în baza art. 581 și următoarele cod procedură civilă nu este supusă unui termen procedural în care aceasta poate fi exercitată.

Prezenta cerere de ordonanță președințială este însă inadmisibilă în raport de dispozițiile legislației speciale direct incidente în speță.

Astfel, în materia suspendării procedurii de atribuire art. 277 alin. 1 din OUG 34/2006 arată că depunerea contestației în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației de către consiliu.

Ulterior, potrivit art. 284 alin. 1 din același act normativ se arată că instanța învestită cu soluționarea plângerii formulate împotriva poate, la cerere, să dispună suspendarea procedurii de atribuire și/sau a deciziei Consiliului până la soluționarea plângerii.

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că după soluționarea plângerii și dezînvestirea instanței, așa cum este în speța dedusă judecății, aceasta nu mai poate dispune suspendarea procedurii de atribuire.

Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 285 alin 3 din OUG 34/2006 că în situația în care instanța admite plângerea, modifică decizia Consiliului și constată că actul autorității contractante a încălcat prevederile legislației în materia achizițiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de dispunerea suspendării procedurii de atribuire potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1), partea vătămată are dreptul la despăgubiri.

În consecință, raportat la dispozițiile legale mai sus citate, cererea de ordonanță președințială formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - SRL cu sediul în Tg J,- G în contradictoriu cu pârâtul - SA - cu sediul în, nr. 1,

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. -

4 ex./16 dec.2008

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Sentința 358/2008. Curtea de Apel Craiova