Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 48/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 48/CA

Ședința din Camera de consiliu de la 08 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

Grefier: - -

La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, privitor la acțiunea în pretenții promovată de reclamantul și pe chemații în garanție - și, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, având ca obiect conflict de competență.

Cererea se soluționează fără citarea părților, în condițiile prevăzute de art.22 alin.5 Cod procedură civilă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 01.09.2008, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.

După deliberare.

CURTEA DE APEL:

Asupra conflictului negativ de competență de față.

Prin sentința civilă nr. 3740/E/30.11.2007 Tribunalul Iași Comercial și Contencios Administrativ a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de chemata în garanție -.

A dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii formulate de reclamantul cu domiciliul în I,-, -. A. 4. 17, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, cu sediul în I, str. - nr. 3-5 județul I, și a cererii de chemare în garanție formulată de pârât cu privire la -, și -, în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea sentinței a reținut instanța că diferențele salariale ce fac obiectul cererii reclamantului, reprezintă sume de bani datorate de acesta cu titlu de obligație de întreținere pentru copii, sume ce au fost reținute și achitate de pârât, din salariul reclamantului, în calitate de terț poprit.

Înființarea popririi asupra veniturilor nete lunare ale reclamantului s-a dispus prin Ordonanțele din 9.05.2006 și 8.11.2001 ale Judecătoriei Iași, ca urmare a faptului că sentințele civile nr. 5621/9.05.2006 și 19616/8.11.2001 ale aceleiași instanțe erau executorii potrivit legii.

Conform art. 401 al. 1 lit. b Cod procedură civilă reclamantul are drept de contestație împotriva ordonanței în înființare a popririi, competența materială aparținând, potrivit art. 400 al. 1 Cod procedură civilă, instanței de executare, care, conform art. 373 al. 2 Cod procedură civilă este judecătoria în circumscripția căruia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin sentința civilă nr. 6097/16.05.2008 Judecătoria Iașia admis excepția necompetenței materiale invocată de către reclamantul.

Constată că Tribunalul Iași este competent material în judecarea cererii formulate de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Trimite dosarul Curții de Apel Iași în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a apreciat că, atât timp cât însuși reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a precizat că acțiunea nu reprezintă o contestație la executare, ci este una privind drepturile salariale, se impune a fi avut în vedere principiul disponibilității pârâților, conform art. 129 Cod procedură civilă.

Ca atare, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile legale invocate, raportat la art. 248 al. 1 și 3 din Legea 53/2003, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este un conflict de drepturi, de competența Tribunalului ca primă instanță.

Având de soluționat conflictul negativ de competență ivit, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Iași reclamantul a chemat în judecată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I solicitând obligarea acestuia să-i plătească diferența de salariu ce i se cuvin din luna decembrie 2006 la zi, pentru perioada decembrie 2006 -martie 2007.

A arătat reclamantul că este angajat al pârâtului, iar acesta, din drepturile bănești legale ce i se cuvin, trebuia să-i rețină pentru plata pensiei de întreținere la care a fost obligat prin două hotărâri judecătorești, dar începând din luna decembrie 2006 reținerea a depășit cota de .

În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii, art. 409 al. 1 și 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă Inspectoratul Județean al Poliției de frontieră și-a exprimat punctul de vedere asupra cauzei, arătând totodată că are calitatea de terț poprit și a avut de rezolvat problema concursului de titluri executorii (popriri).

Având în vedere motivația în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, actele depuse în cauză, (sentința civilă 11288/24.10.2006, decizia civilă 776/2.05.2007, ordonanța de poprire) precum și faptul că pe parcursul judecății reclamantul nu și-a precizat în alt mod pretențiile, tribunalul a apreciat corect că acțiunea are caracterul unei contestații împotriva ordonanței de înființare a popririi, de competența materială a judecătoriei conform art. 400 al. 1 Cod procedură civilă ca instanță de executare.

De altfel, nici reclamantul nu a dat o calificare clară cererii sale, iar motivarea în drept este și aceasta în sprijinul calificării dată de tribunal.

Simpla susținere a reclamantului făcută în cererea de repunere pe rol adresată Judecătoriei Iași după declinarea competenței, în sensul că acțiunea nu este o contestație la executare, nu contravine nici calificării dată de către tribunal, în urma analizei conținutului cererii și a temeiului de drept invocat și nici nu schimbă obiectul acțiunii.

Atâta timp cât motivația în fapt și în drept a acțiunii susține calificarea dată de către tribunal, nu se poate considera că ar fi încălcat principiul disponibilității părților, susținerea reclamantului că a investit instanța cu o acțiune privind drepturi salariale, neavând nici un suport de fapt și de drept.

Față de aspectele reținute, în temeiul disp. art. 22 pct. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I în favoarea Judecătoriei Iași.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi, 8.09.2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

25.09.2008

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 48/2008. Curtea de Apel Iasi