Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 52/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 52/CA
Ședința din Camera de Consiliu de la 08 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier: - -
La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, privitor la acțiunea în pretenții promovată de reclamanta " " - cu sediul ales la. Civilă de Av. & în contradictor cu pârâții Primarul Comunei și Consiliul Local al Comunei.
Cererea se soluționează fără citarea părților, în condițiile prevăzute de art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, constatând cauza în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin acțiunea
Înregistrată la Tribunalul Iași - secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 552/99/05.02.2008, reclamanta "" I, a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 544/2008, obligarea pârâților Primarul Comunei, județul I și Consiliul Local al Comunei, județul I, să procedeze la aplicarea ștampilei de vecinătate pe planurile cadastrale pentru suprafețele de teren situate în incinta fermei sale " oi", cu plata de daune cominatorii pentru fiecare zi întârziere, planuri cadastrale ce fac parte din documentația prevăzută de nr.HG 834/1991, de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin sentința civilă nr. 353/CA/11.03.2008 Tribunalul Iașia admis excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Iași, ca instanță de drept comun în materie civilă, considerând că aplicarea ștampilei de vecinătăți este o simplă operațiune materială, ce intervine în cadrul unei proceduri privind obținerea unui drept de proprietate, având semnificația unei obligații de a face în sarcina pârâtei, străină de emiterea vreunui act administrativ sau de refuzul vreunei autorități de a soluționa o cerere.
Judecătoria Iași, înregistrând cauza sub nr-, procedează prin sentința civilă nr. 8173/27.06.2008, la admiterea excepției de necompetență materială, constatând că Tribunalul Iași este competent în soluționarea cererii reclamantei, din moment ce aplicarea ștampilei de vecinătate nu este un simplu act material, ci constituie exteriorizarea fizică a unei operațiuni administrative prealabile de identificare a vecinătăților unui teren, refuzul efectuării acestuia intrând sub incidența prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de competența instanței de contencios administrativ, astfel că a declanșat conflictul negativ de competență de față.
Curtea, legal investită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, conform art. 22 alin. 82) Cod procedură civilă, constată că în speță corect Judecătoria Iașia constatat competența materială de soluționare a cauzei ca revenind Tribunalului Iași, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, obiectul acțiunii reclamantei îl reprezintă obligarea pârâților a proceda la aplicarea ștampilei pe planurile de vecinătate cadastrale întocmite de reclamantă în cadrul procedurii de obținere a certificatului de atestare a dreptului său de proprietate, asupra terenurilor, conform nr.HG 834/1991.
Certificatule atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, obținut de societățile comerciale în finalul procedurii prevăzută de nr.HG 834/1991, se constituie ca un act administrativ de autoritate, emis de autoritățile administrative centrale sau locale, după caz, a cărui cenzură revine instanțelor de contencios administrativ, conform practicii constante a instanțelor judecătorești.
Conform art. 8 alin. 2 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare emiterii actului administrativ, așa încât refuzul pârâților de aplicare a ștampilei prevăzută de lege pe documentația premergătoare emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se constituie ca un refuz de eliberare a unui act administrativ premergător, cenzurabil de instanța competentă a verifica legalitatea actului administrativ final, respectiv de instanța de contencios administrativ.
Așa fiind, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (5) Cod procedură civilă, la stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Iași ca instanță de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta "" I, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei, județul I și Consiliul Local al Comunei, județul I, în favoarea Tribunalului Iași, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2008.-
PREȘEDINTE,
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
15.09.2008
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe