Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--05.11.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.1
Ședința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.679/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamanta Primăria Comunei, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente iar în reprezentarea reclamantei intimate se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantei. Susține și oral motivele de recurs.
Reprezentanta reclamantei intimate pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, Fără cheltuieli de judecată. Arată că și din concluziile expertizei de specialitate efectuată în cauză rezultă că reclamanta a virat TVA în plus față de cel efectiv datorat, prin urmare pârâta urmând să fie obligată la restituirea diferenței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. - la data de 18.10.2006 reclamanta Primăria Comunei - prin Primar, a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, contestând decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005, raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 29.12.2005, decizia de impunere nr. 23/26.01.2006 emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând anularea acestora pentru netemeinicie și nelegalitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arătă că prin decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005 s-a stabilit în sarcina Primăriei obligația de plata a unei diferențe de TVA de 29.031 RON, dobânzi de întârziere de 24.530 RON și penalități de întârziere de 3.659 RON, apreciindu-se în principal că TVA în cuantum de 241.060 RON nu ar reprezenta TVA deductibil, deoarece la data efectuării controlului lipsea copia de pe documentul care atesta calitatea de plătitor de TVA a furnizorului, situație în care ar fi incidente dispozițiile art. 29 lit. b din Legea nr. 345/2002, potrivit cărora lipsa acestui document ar duce la pierderea dreptului de deducere a TVA aferent.
Se arată că, prin adresa înregistrată sub nr. 1006/2/11.04.2006, intimata a adus la cunoștința reclamatei că în baza aceluiași raport de inspecție fiscală încheiat la data de 29.11.2005 se trimite și Decizia de impunere nr. - cu informarea că "deoarece la rândul 1 - TVA, obligație stabilită suplimentar, din Decizia de impunere înregistrată sub nr. 7734/6907/30.12.2005, s-a înregistrat suma de 29.031 RON în loc de diferența totală de TVA de 53.561 RON", decizie contestată de reclamantă.
Reclamanta arată că în realitate, documentul atesta calitatea de plătitor de TVA a furnizorului existentă la data realizării inspecției fiscale, organul de control omițând cu rea credință, să-l aibă în vedere cu ocazia constatărilor efectuate, reclamanta nefiind întrebată despre acest document deși existența acestuia era hotărâtoare pentru caracterizarea TVA ca fiind deductibil sau nedeductibil, fapt care a dus la pierderea dreptului de a deduce, TVA - ul devenind nedeductibil cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.
Reclamanta consideră decizia contestată nelegală prin prisma dispozițiilor art.99 și 100 din nr.OG 92/2003, motivând că raportul de inspecție fiscală "se realizează pentru a răspunde la solicitările adresate Direcției Generale a Finanțelor Publice T prin petițiile adresate sub nr. 36245/15.07.2005 și nr. 6371/24.10.2005", obiectivele inspecției au vizat de fapt, așa cum rezultă din același raport, un control de fond, ceea ce ar fi impus comunicarea avizului de inspecție fiscală în condițiile legii.
La data de 23.01.2007 s-a depus prin registratura instanței de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, invocându-se excepția procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, nefăcând dovada procedurii prealabile și excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, față de prevederile imperative ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată motivând că la data de 29.12.2005 a fost întocmit în baza căruia a fost întocmită decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005, stabilindu-se prin acestea o diferență de TVA de 53.561 RON și la care au fost calculate dobânzi în sumă de 14.401 RON și penalități de întârziere în sumă de 3.659 lei. Pârâta arată că și decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005, au fost contestate de reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice T pronunțându-se prin Decizia nr. 119/57/23.03.2006.
Dat fiind că prin Decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005 s-a înregistrat suma de 29.031 RON în loc de diferență totală de TVA de 53.561 RON, s-a impus îndreptarea acestei erori materiale, caz în care a fost emisă o altă decizie de impunere cu corecturile necesare, respectiv Decizia de impunere nr. 23/26.01.2006, decizie care la rândul ei a fost contestată de reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice T soluționând această contestație prin Decizia nr. 235/107/31.05.2006. În concluzie, pentru că reclamanta nu a contestat, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 188 din Codul d e procedură fiscală, și acele decizii emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T ca urmare a contestării celor două decizii de impunere și a încheiat la data de 29.12.2005 - cererea este inadmisibilă. De asemenea, pârâta arată că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată în drept nu este argumentată legal, și deci este neîntemeiată.
Pârâta mai arată în esență faptul ca: referindu-se la TVA deductibilă în sumă de 24.106 aferentă decontului pe luna martie 2003 reclamanta a prezentat la controlul fiscal factura cu nr. -/27.03.2003 emisă de SC România Utilaje de Construcții SRL, reprezentând achiziție utilaj în valoare totală de 1.703.044.325 RON, care în contabilitate a fost înregistrată la "cheltuieli de capital" și respectiv în registrul de "mijloace fixe", procedându-se fără consecvență în ceea ce privește tratarea acestei operațiuni economice. Datorită tratării acestei operațiuni ca și "cheltuieli de capital" nu se impunea deducerea TVA. Pârâta arată că factura prezentată la control nu conține date de identificare ale cumpărătorului neplătitor de TVA, așa cum cerea legea, astfel că organul de control, prin aplicarea prevederilor art. 29 pct. b, din Legea nr. 345/01.02.2002 coroborate cu prevederile art. art. 29 pct. c, din Legea nr. 345/01.02.2002, a procedat corect. Referitor la suma de 33.333 Ron TVA deductibilă, înregistrată incorect de reclamantă, se arată că la decontul lunii iunie 2005 s-a înregistrat acest TVA deductibil, iar în momentul controlului s-a constatat că jurnalul de cumpărări a fost întocmit cu greșeli și omisiuni, iar documentele justificative prezentate au dus la concluzia că operațiunile economice nu au fost tratate cu consecvență. Astfel, organul de control a evaluat cu justețe deficiența în materie stabilind că nu s-au respectat prevederile art. 145 alin. 8 lit. a din Legea nr. 571/2003, actualizată. Referitor la TVA colectat în sumă de 2.228 RON se arată că aceasta sumă nu a fost colectată pentru operațiunile economice de care ține, încălcându-se prevederile art. 14 coroborate cu prevederile art. 2 alin 5 din Legea nr. 345/2002, prevederile art. 134 alin. 3 corelate cu prevederile art. 127 alin 5 și 6 din Legea nr. 571/2003 modificată, iar referitor la viramentul în plus în sumă de 6.166 RON conform documentelor fiscale acesta a fost scăzut din diferența de TVA datorată. Referitor la dobânzile și penalitățile calculate, aceste obligații fiscale accesorii nu au fost cuprinse în Decizia de impunere contestată, acestea fiind cuprinse în anexa nr. 3 la din 29.12.2005, sumele fiind preluate în Decizia de impunere, respectiv dobânzi în sumă de 14.400 RON și penalități în sumă de 3.659 RON calculate în conformitate cu prev. nr.OG 61/2002 republicată și art. 116, 121 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
La data de 21.02.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care arată că în ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, raportat la prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 ce reglementează procedura prealabilă administrativă, se susține ca nu ar fi parcurs aceasta procedură prealabilă deși chiar în cuprinsul întâmpinării se face mențiunea ca atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005 au fost contestate, intimata pronunțându-se prin decizia 119/57/23.03.2006. Reclamanta mai subliniază că s-a evidențiat și de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării că decizia nr. 119/57/23.03.2006 a fost modificată printr-o altă decizie cu nr. 23/26.01.2006, decizie care la rândul ei a fost contestată, intimata pronunțându-se prin decizia nr. 235/107/31.05.2006. Astfel, față de aceste considerente reclamanta arată că faza procedurii prealabile a fost parcursă, conform art.7 din legea nr.554/2004, și prin urmare această excepție invocată trebuie respinsă.
Reclamanta a arătat că în ceea ce privește excepția tardivității introducerii contestației, raportat la prevederile art. 11 al. l din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni curge de la data primirii răspunsului la procedura prealabilă, iar față de data soluționării contestațiilor prin deciziile 119 si 235, cererea a fost introdusă în termen.
Se mai subliniază că, aceasta a înțeles să conteste implicit si deciziile pronunțate de către intimată urmare a contestațiilor formulate pe cale administrativă, astfel în ordine cronologică, organul de control a încheiat la 29.12.2005 raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.7734/6907/2/30.12.2005, decizie contestată. Anterior primirii răspunsului la aceasta contestație, la 26.01.2006 organul de inspecție a transmis a doua decizie cu nr. 23, care modifică decizia inițială nr. 7734. Decizia nr. 23 fost contestată în termenul legal, iar intimata a soluționat contestația prin decizia 235/107/31.05.2006. De asemenea, reclamanta arată că prin decizia de impunere 7734/6907/2/30.12.2005 s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată, astfel: diferența TVA - 29.031 lei, dobânzi de întârziere -24.530 lei si penalități de întârziere -3659 lei, iar prin decizia nr. 23 diferența totala la TVA a fost stabilita la 53.561 lei.
Față de legislația în vigoare, mai arată reclamanta, - art.29 b) din Legea 345/2002, prevede că persoanele impozabile plătitoare de TVA sunt obligate să solicite de la furnizori facturi fiscale și să verifice întocmirea corectă a acestora în conformitate cu art. 29 B a) din Legea 345/2002, însa legea nu prevede pentru precizarea incorectă a codului fiscal, sancțiunea pierderii dreptului de deducere a TVA aferente, relevantă fiind operațiunea economică efectuată.
Reclamanta a arătat că față de posibilitatea sa de a fi plătitor de TVA în întreaga sa activitate sau numai pentru partea care are în vedere desfășurarea de operațiuni economice, înscrierea în factura fiscală a codului d e înregistrare fără "R" este o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată conform art. 160 din Codul fiscal.
De asemenea, reclamanta arată că - în conformitate cu prevederile art. 29 B b) din Legea nr. 345/2002 care prevede ca pentru operațiunile TVA cu valoare mai mare de 50.000.000 lei, persoanele impozabile sunt obligate să solicite și copia de pe documentul care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului - acest document exista la momentul controlului însă organul de inspecție fiscală a omis sa-l aibă în vedere cu ocazia constatărilor efectuate, dovadă că nici o întrebare adresata primarului, nu viza acest aspect deși existența sau inexistența lui era hotărâtoare cât privește caracterizarea TVA ca fiind deductibilă sau nedeductibilă cu dobânzile și penalitățile aferente.
Față de aceste considerente reclamanta arată că organul de inspecție fiscală nu și-a exercitat rolul activ în conformitate cu art. 7 din Codul d e procedura fiscală potrivit căruia organul fiscal are în primul rând rol de îndrumare a contribuabilului în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
La termenul de judecată din data de 21.02.2007 reprezentanta reclamantei a înțeles, în cadrul ședinței de judecată, să precizeze acțiunea reclamantei, în sensul că solicită implicit anularea deciziilor depuse la dosarul cauzei pentru acest termen de judecată, arătându-se că s-a efectuat procedura administrativă prealabilă.
La același termen de judecată, la cererea reprezentantei reclamantei, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, expertiză al cărui raport a fost întocmit de expert, aflat la filele 91-105 din dosar.
La data de 27.06.2007, reclamanta, în urma depunerii Raportului de expertiză de către expertul desemnat în cauză, depune la dosarul cauzei precizare a contestației, prin care se solicită repunerea părților în situația anterioară și obligarea reclamantei, la plata către intimată a sumei de 29,40 lei RON cu titlu de dobânzi de întârziere și 0,8 lei RON cu titlu de penalități de întârziere, conform expertizei contabile. De asemenea prin acest script s-a solicitat restituirea de către intimată către reclamantă a sumei de 23.078 lei RON, reprezentând diferența dintre TVA virat de 38.624 lei RON și TVA efectiv datorat de 15.550 lei RON, conform expertizei contabile, cu cheltuieli de judecată.
La raportul de expertiză efectuat în cauză, pârâta a formulat obiecțiuni ce au fost soluționate de același expert prin răspunsul aflat la filele 121-124 din dosar.
Prin sentința civilă nr.679/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. -, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta Primăria Comunei - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și-n consecință: a dispus anularea deciziei de impunere nr.7734/6907/2/30.12.2005, a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.12.2005, a deciziei de impunere nr. 23/26.01.2006, nr. 119/57/23.03.2006 și a deciziei nr. 235/107/31.05.2006 emise de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu exonerarea reclamantei de la plata TVA în sumă de 52.106 RON, a penalităților și dobânzilor de întârziere aferente; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 23.074 RON, reprezentând diferența dintre TVA-ul virat și TVA-ul efectiv datorat de 15.550 RON; a dispus obligarea pârâtei, la plata către reclamantă a sumei de 4000 lei reprezentând c/v onorariu expert.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală din cadrul T nr. 7734/6907/2/30.12.2005, aflată la filele 13-15 din dosar, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plata a unei diferențe de TVA de 29.031 RON, dobânzi de întârziere de 24.530 RON și penalități de întârziere de 3.659 RON, apreciindu-se în principal ca TVA în cuantum de 241.060 RON nu ar reprezenta TVA deductibil, deoarece la data efectuării controlului lipsea copia de pe documentul care atesta calitatea de plătitor de TVA a furnizorului, situația în care ar fi incidente dispozițiile art. 29 lit. b din Legea nr. 345/2002, potrivit cărora lipsa acestui document ar duce la pierderea dreptului de deducere a TVA aferent.
Prin adresa înregistrată la pârâta de 2 sub nr. 1006/2/11.04.2006, aflată la fila 16 din dosar, Taa dus la cunoștința reclamatei că în baza aceluiași raport de inspecție fiscală încheiat la data de 29.11.2005 s-a stabilit o diferență totală de TVA de 53.561 RON, care, diminuată cu TVA-ul de recuperat înregistrat de reclamantă în sumă de 24.530 RON a rezultat o diferență la TVA de plată de 29.031 RON și deoarece la rândul 1 -,TVA, obligație stabilită suplimentar, din Decizia de impunere înregistrată sub nr. 7734/6907/30.12.2005, s-a înregistrat suma de 29.031 RON în loc de diferența totală de TVA de 53.561 RON, pârâta îi comunică reclamantei că-i trimite și Decizia de impunere nr. 23/26.01.2006, care conține îndreptarea erorii materiale.
Împotriva decizie de impunere nr.7734/6907/2/30.12.2005 și a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.11.2005 de organele de control din cadrul pârâtei, reclamanta a formulat contestație ce a fost soluționată prin decizia nr. 119/57/23.03.2006, contestația fiind respinsă, iar contestația împotriva aceluiași raport de inspecție fiscală și împotriva deciziei de impunere nr. 23/26.01.2006, decizie de modificare a deciziei nr. 7734/6907/2/30.12.2005 ca urmare a îndreptării unor erori de transpunere a rezultatelor raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.11.2005, a fost soluționată prin decizia nr. 235/107/31.05.2006 (filele 64-65 din dosar), contestația fiind de asemenea respinsă.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei procedurii administrative prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție invocată de pârâta T, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere nr.7734/6907/2 din 30.12.2005 au fost contestate de către reclamantă, pârâta pronunțându-se prin decizia 119/57/23.03.2006, aflată la filele 32-35 din dosar și decizia nr. 235/107/31.05.2006, aflată la filele 64-65 din dosar.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Astfel, față de aceste considerente, instanța a constatat că faza procedurii prealabile a fost parcursă, conform art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii contestației, raportat la prevederile art. 11 al. l din Legea nr. 554/2004, excepție invocată de aceiași pârâtă, instanța a constatat că, în conformitate cu disp. art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 modificată, termenul de 6 luni curge de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, astfel că față de data soluționării contestațiilor reclamantei prin deciziile 119 /57/23.03.2006 si 235/107/31.05.2006 emise de pârâtă, instanța a respins excepția invocată ca fiind nefondată, constatând că cererea reclamantei a fost introdusă în termen.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantei, instanța a constatat având în vedere concluziile expertului contabil prezentate la pct. 2.2.3, 2.2.4 și 2.4.6 din raport, că, eliminarea din calcul a TVA deductibilă în sumă de 52.106 RON aferentă celor două facturi de achiziție este o greșeală, aceasta și pentru că prin norme se dădea posibilitatea corectării erorilor constatate, iar beneficiarul a făcut dovada înregistrării ca plătitor de TVA pentru activitățile economice pentru care erau destinate bunurile achiziționate, respectiv excavator și camion.
Expertul arată că având în vedere conținutul facturilor fiscale nr. -/27.03.2003- furnizor SC Utilaje de Construcții SRL și nr. -/17.05.2005- furnizor România SRL, precum și prevederile art. 22, alin. 3 și 4, art. 24 din Legea nr. 345/2002 și art. 145 alin. 3 și 8 din Legea nr. 571/2003, există dreptul de deducere a TVA-ului aferent și că bunurile achiziționate puteau fi destinate numai pentru activitatea economică, situație în care TVA-ul se deduce.
Din opiniile și explicațiile prezentate la pct. 2.2.6 din raport, cu referire la obiectivul nr. 6, concluzia expertului este că s-a manifestat o inconsecvență în tratarea celor două operațiuni privind TVA (deducere și colectare) în raportul de inspecție fiscală, în condițiile acelorași erori și anume acceptarea TVA colectată la facturile fiscale emise de reclamantă care au înscris codul fiscal fără, și jurnalul de vânzări condus incorect (reclamanta ținând contabilitatea în partidă simplă), iar la achiziția celor două bunuri în aceleași condiții (cu aceleași erori) nu s-a acceptat TVA deductibilă înscrisă în deconturile de TVA de către reclamantă.
În plus, art. 29 b) din Legea 345/2002, prevede că persoanele impozabile plătitoare de TVA sunt obligate să solicite de la furnizori facturile fiscale și să verifice întocmirea corectă a acestora în conformitate cu art. 29 B a) din Legea 345/2002, însa legea nu prevede pentru precizarea incorectă a codului fiscal, sancțiunea pierderii dreptului de deducere a TVA aferente, relevantă fiind operațiunea economică efectuată, iar față de posibilitatea reclamantei de a fi plătitor de TVA în întreaga sa activitate sau numai pentru partea care are în vedere desfășurarea de operațiuni economice, înscrierea în factura fiscală a codului d e înregistrare fără "R" este o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată conform art. 160 din Codul fiscal.
Existența documentului ce atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului existent la data realizării inspecției fiscale, era hotărâtoare pentru caracterizarea TVA ca fiind deductibil sau nedeductibil.
Opinia expertului este că în condițiile în care facturile sunt facturi fiscale emise de persoane înregistrate ca plătitori de TVA și existând înscrise toate datele prevăzute de norme, precum și copia documentelor care atestă că furnizorii sunt plătitori de TVA, iar beneficiarule este una și aceiași cu persoana juridică non profit, înregistrat ca plătitor de TVA, reclamanta este îndreptățită să deducă TVA-ul fiind îndeplinite în fapt toate condițiile ce dau dreptul de deducere prevăzute în normele în vigoare.
Expertul a mai arătat că facturile și copiile documentelor legale care atestă că furnizorii celor 2 bunuri (excavator și camion) sunt plătitori de TVA, la care s-a făcut trimitere în conținutul raportului de expertiză se găsesc în dosarele contabile ale reclamantei.
Pentru considerentele arătate și având în vedere disp. art. 1 și urm. din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța în baza concluziilor raportului de expertiză, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, a admis ca fiind întemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantă și a dispus anularea deciziei de impunere nr. 7734/6907/2/30.12.2005, a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.12.2005, a deciziei de impunere nr. 23/26.01.2006, nr. 119/57/23.03.2006 și a deciziei nr. 235/107/31.05.2006 emise de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, ca fiind netemeinice și nelegale, cu exonerarea reclamantei de la plata TVA în sumă de 52.106 RON, a penalităților și dobânzilor de întârziere aferente.
În baza concluziilor aceluiași raport de expertiză, și având în vedere disp. art. 18 alin. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 23.074 RON, reprezentând diferența dintre TVA-ul virat și TVA-ul efectiv datorat de 15.550 RON.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată inițială, necomunicată pârâtei, deși aceasta a formulat în acest sens două adrese existente la dosarul cauzei, a solicitat ca instanța să dispună anularea deciziei de impunere nr.7734/6907/2/30.12.2005 și a deciziei nr.23/26.01.2006.
Ulterior, după depunerea întâmpinării, reclamanta, printr-un răspuns la întâmpinare, înțelege să atace și cele două decizii de soluționare a contestațiilor, respectiv decizia nr.119/57/23.03.2006 și decizia nr.235/107 din 31.05.2006.
Ca atare, arată pârâta, excepțiile pe care le-a invocat au fost întemeiate față de cererea inițială, care nu aducea în discuție cele două decizii de soluționare a contestațiilor.
Revenind asupra soluției pronunțate de către prima instanță prin care s-a dispus ca DGFP T să restituie reclamantei suma de 23.074 lei Ron, sumă ce reprezintă TVA colectat de către reclamantă și achitat din proprie inițiativă ca urmare a livrărilor efectuate, instanța de fond nu a motivat în drept cum a ajuns la această decizie.
Arată că, încălcând dispozițiile imperative ale art.132(1) din Cod procedură civilă, instanța încuviințează modificarea cererii de chemare în judecată.
Astfel, la termenul din 27.06.2007, după ce s-a efectuat expertiza contabilă judiciară, reclamanta își completează cererea cu un petit nou, prin care solicită "restituirea sumei de 23.074 lei Ron, reprezentând diferență TVA virat".
Precizează faptul că această cerere nu a făcut obiectul plângerii prealabile, că această cerere nu a făcut obiectul celor două contestații adresate DGFP T, prin care se solicită anularea actelor administrative arătate mai sus.
Ca atare, în primul rând din punct de vedere procedural, această cerere nu mai putea fi luată în discuție, mai cu seamă că, suma reprezintă un TVA colectat de către reclamantă și care de altfel nu a fost contestat într-un fel sau altul.
Din punct de vedere al legalității, acesta nu s-a pus în discuție, iar precizarea de acțiune a fost din toate punctele de vedere înafara prevederilor legale. Este criticabilă hotărârea primei instanțe sub acest aspect, dat fiind faptul că, nu se aduce nici un argument juridic care a determinat să se dispună ca DGFP T să restituie un TVA achitat de bunăvoie de către reclamantă și care are ca proveniență TVA aferentă vânzărilor de teren pe care reclamanta le-a efectuat. Ca atare, nu s-a pus în nici un fel problema că acest TVA nu ar fi datorat, ba mai mult, acest aspect este lămurit prin răspunsul dat de către expert la Obiecțiunile formulate de către DGFP T la Raportul de expertiză contabilă, răspuns care precizează "Referitor la obiecțiunile formulate la opinia expertului, pronunțată în răspunsul la obiectivul nr.6, constatarea expertului este că, afirmația "Cu referire la faptul că, dacă un contribuabil înscrie pe factură TVA acesta este obligat să achite acea sumă la buget" este corectă, numai că expertiza, la răspunsul de la obiectivul nr.6 din Raport, nu a considerat că TVA colectată nu se constituie în obligație de plată, răspunsul fiind punctual la întrebarea formulată în obiectiv, cu referire la înscrierea codului fiscal".
Cu toate acestea, instanța, fără să motivele în drept temeiul în baza căruia a admis acest capăt de cerere, formulat în afara termenului legal, fără o bază legală și mai cu seamă în contradicție cu concluziile expertizei - act în baza căruia este admisă întreaga acțiune - pârâta recurentă consideră că este îndreptățită să solicite modificarea hotărârii în baza motivelor de recurs invocate, respectiv art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă.
Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Apreciază faptul că hotărârea primei instanțe, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei, a încălcat prevederile Legii nr.345/2002 și ale Legii nr.571/2003, privitor la condițiile de deducere a TVA în condițiile date.
Din motivarea dată de către instanță, bazată în întregime pe concluziile expertului, reiese faptul că reclamanta a încălcat prevederile legale, dar că aceste erori se puteau corecta. Consideră că această abordare nu este posibilă, corectitudinea și însușirea tuturor elementelor cerute de lege dau dreptul contribuabilului la deducerea TVA.
Mai arată că, pe lângă faptul că nu s-au respectat prevederile art.22 alin.3 din Legea nr.345/2002, art.145 alin.3 și 8 din Legea nr.571/2003, în sensul că nu a fost trecut codul d e înregistrare fiscală al reclamantei cu R - care să indice că este plătitoare de TVA - și înregistrările contabile ale acestei activități au fost făcute în contul de "cheltuieli de capital" ceea ce denotă că nu se impunea deducerea TVA.
Legat de modul de calcul al dobânzilor, prin Obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă judiciară, s-a detaliat modalitatea în care s-a ajuns la sumele ce reprezintă dobânzi.
Expertul, prin răspunsul dat la Obiecțiuni, recunoaște că sumele ce reprezintă dobânzi au fost calculate corect pentru cele două intervale de 90 de zile și respectiv 56 de zile deși în s-a strecurat o eroare (asupra masei impozabile) dar care nu are influență asupra sumelor ce reprezintă dobânzi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta Primăria Comunei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Cu referire la susținerile pârâtei recurente potrivit cărora doar prin răspunsul la întâmpinare a înțeles să conteste și deciziile de soluționare a contestațiilor administrative, legea nu prevede o sancțiune expresă, în condițiile în care contestația a fost introdusă în termenul legal. De altfel, chiar dacă ar admite in extremis raționamentul pârâtei, finalitatea ar fi aceeași: prin anularea deciziilor de impunere și a raportului de inspecție fiscală, cu consecința repunerii părților la situația anterioară, practic cele două decizii ar fi lipsite de efecte juridice.
II. Desființarea actului administrativ are drept consecință repunerea în situația anterioară, iar potrivit raportului de expertiză contabilă aceasta înseamnă pe lângă exonerarea reclamantei de la plata TVA în cuantum de 52.106 Ron, a penalităților și dobânzilor de întârziere și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 23.074 Ron, reprezentând diferența dintre TVA virat și cel datorat de 15.550 Ron, împrejurare ce justifică precizarea acțiunii în acest sens.
Așa cum rezultă din concluziile expertizei contabile efectuată în cauză și care a stat la baza soluționării acțiunii, organul de control a calculat eronat penalitățile și dobânzile de întârziere, rezultând un plus calculat. De asemenea, expertul opinează că eliminarea din calcul a TVA deductibilă în sumă de 52.106 Ron este greșită, existând dreptul de deducere a acestui TVA întrucât bunurile achiziționate puteau fi destinate numai pentru activitatea economică, iar simpla eroare materială de scriere a codului d e identificare - fără R - în locul celui cu R nu justifică aplicarea dispozițiilor art.29 B (b) din Legea nr.354/2002, astfel încât să se piardă dreptul de deducere a TVA, "viciul constatat la facturile de achiziție a celor două utilaje este viciu de formă și nu de fond".
Pe de altă parte, mai arată reclamanta intimată, expertul constată inconsecvența organului de control care apreciază ca valabil TVA colectat la facturile de vânzare teren de către Primărie (în condițiile aceleiași erori - și anume înscrierea codului d e identificare fiscală fără R și nu cel de înregistrare fiscală cu R), iar cât privește facturile de achiziție întocmite de furnizori, Primăria și-a pierdut dreptul de deducere a TVA.
Mai mult, din concluziile expertizei rezultă că reclamanta intimată a virat TVA în plus față de cel efectiv datorat, urmând ca pârâta să fie obligată la restituirea diferenței.
De asemenea, expertul a opinat că textul art.160 din Legea nr.571/2003 putea fi aplicat, în sensul corectării erorii materiale, conchide reclamanta intimată.
Recursul este neîntemeiat.
Sub un prim aspect, se reține faptul că excepția tardivității contestării deciziilor nr.119/57/23.03.2006 și nr.235/107/31.05.2006, prin care au fost soluționate contestațiile reclamantei în procedură prealabilă, este nefondată, în raport de dispozițiile art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Sub un alt aspect, Curtea reține că în raport de dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 23.074 lei, reprezentând diferența dintre TVA virat și TVA efectiv datorat, apare ca fiind legală și pe deplin justificată.
Pe fondul cauzei se reține în esență că prin decizia de impunere nr.7734/6907/2/30.XII.2005 s-a reținut în sarcina reclamantei Primăria Comunei, obligații de plată constând în diferențe TVA - 29.031 lei, dobânzi de întârziere - 24.530 lei, penalități de întârziere - 3.659 lei, iar prin decizia nr.-, diferența totală de TVA a fost calculată pentru suma de 53.561 lei.
De menționat faptul că reclamanta Primăria Comunei este înregistrată ca plătitor de TVA pentru operațiuni economice cu drept de deducere a TVA, împrejurare menționată de altfel și în actul de control contestat.
Eliminarea de către pârâtă a TVA deductibilă în sumă de 52.106 lei apare ca nejustificată, raportat la conținutul facturilor fiscale nr.- din 27.03.2003 - furnizor SC Utilaje de Construcții SRL și nr. - din 17.05.2005 - furnizor România SRL, raportat la dispozițiile art.22 al.3 și 4, art.24 din Legea nr.345/2005 și art.145 al.3 și 4 din Legea nr.571/2003, care-i conferă dreptul de deducere TVA, având în vedere și că bunurile achiziționate, respectiv un excavator și un camion, nu puteau fi destinate decât unei activități economice.
Din analiza acestor facturi, rezultă că ele corespund cerințelor dispozițiilor art.29 B lit.a din Legea nr.345/2002 și respectiv art.155 al.8 din Legea nr.571/2003, astfel încât înscrierea codului d e identificare fără R, nu constituie un motiv care să justifice aplicarea dispozițiilor art.29 B lit.b din Legea nr.345/2002, întrucât ne aflăm în prezența unei simple erori materiale, care poate fi îndreptată în condițiile art.160 alin.1 din Legea nr.571/2003.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins, în condițiile dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr.679/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./01.02.2008
Tehnored. /07.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
