Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 24/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--04.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.24
Ședința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.2327 din 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.3581/2007, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și cu pârâta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad în data de 26 septembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru anul 2006, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că, deși conform dispozițiilor legale arătate mai sus aveau dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, nu s-au bucurat de acest drept care a fost suspendat pentru anul 2006, conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005.
Având în vedere că suspendarea a expirat la data de 31 decembrie 2006, în cauză sunt incidente prevederile art. 62 alin.2 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, dispoziția în speță, afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, iar potrivit art. 41 alin.1 din Constituția României, acest drept trebuie acordat ca făcând parte dintre măsurile de protecție socială.
Prin sentința civilă nr.2327 din 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.3581/2007, a fost admisă acțiunea reclamanților, și, și în consecință:
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A să le plătească primele pentru concediile de odihnă aferente anului 2006 în sume nete, astfel cum au fost reactualizate cu indicele de inflație, după cum urmează:, 1.382 lei; ,703 lei;, 753 lei;,1.589 lei;, 459 lei;, 653 lei;, 1.005 lei;,703 lei;, 1.382 lei;, 758 lei și, 1.005 lei.
A respins acțiunea reclamanților față de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B și Agenția Națională de Administrare Fiscală
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Examinând acțiunea reclamanților, alături de excepția lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe care potrivit art.137 Cod proc. civilă, a unit-o cu fondul cauzei, având în vedere strânsa legătură dintre ele, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin art.33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 34, s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat
Cu toate acestea, îndată după intrare în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din OUG nr.33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 al.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 și art.12 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 s- prevăzut că termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33 /2001 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 a suspendării.
Și prin art.9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
În sfârșit, ultima lege, cea a bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art.64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, - 31 decembrie 2006 - art. 34 al.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Acest drept patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art.73 lit.j din Constituția revizuită, fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța a constatat însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i- fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art.53 din Constituție revizuită (art. 49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus lanudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Statutul funcționarilor publici și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă despăgubirea ce se va acorda reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006, acestora li se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr.53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art.93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art.161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului pin neexecutarea la termen a obligației.
La acțiune, reclamanții au anexat notă de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, cuvenite fiecăreia, pe anul 2006, notă de calcul semnată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și necontestată de către aceasta, precum și răspunsul pârâtei la cererile formulate de reclamanții, potrivit cărora nu li s-au acordat aceste drepturi având în vedere că ele au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamanților și obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului - cu care reclamanții au raporturi de serviciu - să le plătească primele de concediu, astfel cum au fost reactualizate cu indicele de inflație cuvenite pentru concediile de odihnă aferente anilor 2006.
Instanța a respins acțiunea față de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Administrația Națională de Administrare Fiscală pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cu motivarea că între aceștia și reclamanți nu există raporturi de muncă și ca tare nici obligația de plată a acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP A în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală.
Curtea, față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamanții intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP A în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.2327 din 9.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.3581/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./05.02.2008
Tehnored. /11.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecători, G.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
