Contestație act administrativ fiscal. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.--
DECIZIA NR.10/CA/2010 -
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă-" "SRL- O,-, jud. B prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂO,-,.6în contradictoriu cu intimatele pârâteADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -ambele cu sediul în O,- B, jud. B împotriva sentinței nr.143/CA din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta reclamantă - SRL O prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.72 din 10.04.2009 lipsă fiind celelalte părți din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la al treilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri, excepții sau chestiuni prealabile.
Nefiind alte cereri, excepții și chestiuni prealabile, instanța consideră lămurit recursul și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită în principal admiterea recursului, casarea cu trimitere la instanța de fond și în subsidiar admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și pe cale de consecință admiterea cererii fără cheltuieli de judecată, arătând că se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru o nouă judecare în vederea introducerii în cauză a administratorului judiciar, având în vedere toate motivele invocate în scris prin cererea de recurs. Învederează că perioada controlată de organul de control a fost 1.01.2001 -28.07.2002 când era în vigoare OG 102/1999 care prevedea că societatea putea fi obligată la plata contribuției numai în situația în care ar fi refuzat angajarea de persoane cu handicap, ori organul de control nu a făcut dovada că i-au fost repartizate astfel de persoane și că ar fi refuzat angajarea lor, aplicându-se greșit legea, fiindu-i respinsă contestația făcându-se trimitere la art.42-43 din OG 102/199 cu cazuri de exceptare introduse abia în iulie 2002, fără a observa instanța de fond că articolele respective nu sunt aplicabile speței.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.143/CA din 2 martie 2009, Tribunalul Bihor
a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - SRL O, cu sediul în loc.O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRATIA FINAMȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O-DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, ambii cu sediile în loc.O,--4, jud.B, împotriva deciziei de imputare nr.352/27.07.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.75158/27.07.2007 și a deciziei nr.50/25.10.2007 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr.352/27.07.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.75.158/27.07.2007 organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 157.056 lei din care 6930 lei reprezentând sume datorate privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, 132.905 lei reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere aferente diferențelor de impozite și contribuții sociale nedeclarate la termenele prevăzute de dispozițiile legale și 17.221 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru contribuțiile cu reținere la sursă.
Referitor la suma de 6930 lei reprezentând debit suplimentar la fondul special de solidaritate pentru persoanele cu handicap pe perioada 01.01.2002-31.07.2002 aceasta a fost stabilită de organele de control în considerarea prevederilor art.42 și 43 de OUG nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Astfel, conform art.42 din acest act normativ în varianta existentă în vigoare, în perioada supusă controlului, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, iar în conformitate cu art.43 din același act normativ, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prev.de art.42 au obligația de a plăti lunar la Fondul de Solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap, potrivit dispozițiilor ordonanței de urgență.
Fără a contesta cuantumul obligației fiscale stabilite în sarcina sa, prin decizia atacată, reclamanta se opune plății acestor sume prevalându-se de excepția introdusă în art.43 al.2 din aceeași ordonanță, prin Legea nr.519/2002 publicată în MO nr.555/29.07.2002 conform căreia sunt exceptate de la plata obligației prevăzute la alin.1 persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial de la AJOFM repartizarea de persoane cu handicap. Este adevărat că reclamanta a făcut dovada acestor solicitări prin adresele de la dosar, însă excepția de care se prevalează reclamanta nu era aplicabilă perioadei pentru care i s-a pus în vedere să plătească aceste obligații fiscale, respectiv pentru perioada 01.01.2002-31.07.2002. Această excepție a fost introdusă în OUG nr.102/1999 prin Legea 519/2002 care a intrat în vigoare la data de 01.08.2002.
În ceea ce privește modalitatea desfășurării inspecției fiscale, instanța a constatat că, inspecția a început la data de 28.02.2007 fiind întreruptă la data de 25.05.2007 așa cum rezultă și din adresa nr.55819/25.02.2007 aflată la dosar și reluată la data de 20.07.2007.Ori, perioada în care inspecția fiscală a fost întreruptă nu se include în calculul duratei controlului conform art.104 fiscală.
Cod PenalMai mult, și în măsura în care durata inspecției fiscale a depășit perioada de 3 luni așa cum susține reclamanta, actele administrativ fiscale atacate, nu sunt lovite de nulitate, întrucât legiuitorul nu a prevăzut nici o sancțiune pentru depășirea duratei inspecției fiscale, nefiind o cauză de anulare a actelor administrativ prevăzute în mod expres în dispozițiile art.46 fiscală.Cod Penal Pe de altă parte, societatea reclamantă are sedii secundare, având punct de lucru deschis în O,-/A, ori în conformitate cu dispozițiile art.104 al.2 fiscală Cod Penal, durata inspecției fiscale poate să fie de maxim 6 luni în cazul societăților cu sedii secundare.
Referitor la încălcarea dreptului de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu rezultatele consemnate, instanța constată că decizia de impunere a fost emisă la data de 27.07.2007 și comunicată la data de 28.08.2007 cu confirmare de primire, reclamanta având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere prevăzut de lege. De altfel, nici nerespectarea acestui termen nu atrage anularea actelor atacate.
În ceea ce privește celelalte sume imputate prin deciziile atacate, instanța a constatat că, reclamanta nu le-a contestat neavând nici o obiecție iar din examinarea întregului dosar administrativ a reținut că s-a respectat întocmai dispozițiile legale în materie.
Față de aceste considerente, văzând în drept și OUG nr.92/2003 și OUG 102/1999 instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei și a menținut ca legale și temeinice actele administrative fiscale atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL O, solicitând în principal admiterea recursului, casarea cu trimite la instanța de fond și în subsidiar admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că, se impune casarea cu trimitere pentru o nouă judecare în vederea introducerii în cauză a administratorului judiciar și că perioada controlată de organul de control a fost 1.01.2001 -28.07.2002 când era în vigoare OG 102/1999 care prevedea că societatea putea fi obligată la plata contribuției numai în situația în care ar fi refuzat angajarea de persoane cu handicap.
Ori, organul de control nu a făcut dovada că i-au fost repartizate astfel de persoane și că ar fi refuzat angajarea lor, aplicându-se greșit legea, fiindu-i respinsă contestația făcându-se trimitere la art.42-43 din OG 102/199 cu cazuri de exceptare introduse abia în iulie 2002, fără a observa instanța de fond că articolele respective nu sunt aplicabile speței.
Intimații legal citați, nu au depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursurile declarate de recurenta - SRL O ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.143/CA/02.03.2009 a Tribunalului Bihor,a fost respinsă ca nefondată acțiune în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL O împotriva pârâților ADMINISTRATIA FINAMȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O-DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, prin care s-a solicitat anularea deciziei de imputare nr.352/27.07.2007 și a deciziei nr.50/25.10.2007.
Se reține că prinsentința nr.203/P/29.01.2009 a Tribunalului Bihor, a fost admisă cererea creditoarei DGFP B și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei - SRL fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență.
Cum potrivit prevederilor art.87 pct.5 cod procedură civilă, cei supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, se citează prin administratorul judiciar ori, după caz, prin lichidatorul judiciar, instanța de recurs constată că, prima instanță a soluționat acțiunea fără introducerea în cauză a administratorului judiciar numit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei reclamante.
În consecință, prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 cod procedură civilă și astfel, în temeiul prevederilor art.312 cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.5 și art.87 pct.5 cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta - SRL va fi admis ca fondat iar sentința nr.143/CA/2.03.2009 a Tribunalului Bihor va fi casată cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță urmând a se ține seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca nefondat recursul declarat de reclamanta-" "SRL- O,-, jud. B prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂO,-,.6în contradictoriu cu intimatele pârâteADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -ambele cu sediul în O,- B, jud. B împotriva sentinței nr.143/CA din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. -
În concept, 20.01.2010-
Jud. fond
Tehnoredact.-
6 ex.în 22.01.2010.
4 com._22.01.2010
.--" "SRL - O,-,
prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ O,-,.6
intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O
și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - ambele cu sediul în O,- B, jud.
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena
