Contestație act administrativ fiscal. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 101/2009
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea - O împotriva deciziei civile nr. 692 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a doua strigare a cauzei, avocat pentru contestatoare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru contestatoare arată că își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, motivat de faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra prescripției creanțelor fiscale, excepție de ordine publică care ar fi trebuit soluționată cu precădere, chiar dacă nu a fost invocată pe calea contestației administrative. Față de cele arătate, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei instanței de recurs și rejudecarea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra contestației în anulare în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 115 din 27.02.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice O și în consecință, a anulat decizia nr.2941/14.08.2007 și a dispus soluționarea în fond a contestației.
Prindecizia civilă nr. 692 din 16.10.2008 Curtea de Apel Bacăua admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva acestei sentințe, sentință pe care a modificat-o în tot, în sensul că respingerii acțiunii ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
a fost supusă, în perioada 11.04. - 18.05.2007 unei inspecții fiscale, perioada verificată fiind cuprinsă între 7.03.2000 și 31.03.2007. Inspecția a vizat mai multe obligații fiscale ale reclamantei, iar rezultatele acesteia au fost consemnate în raportul de inspecție fiscală înregistrat la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Activitatea de inspecție fiscală sub nr. 1237/17.05.2007.
În baza raportului de inspecție fiscală aceeași pârâtă a emis decizia de impunere 318/18.05.2007 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligații fiscale suplimentare de plată: 24.954 lei impozit pe profit și 28.783 lei penalități de întârziere; 2.017 lei impozit pe veniturile microîntreprinderilor și 3.690 lei majorări de întârziere; 2.412 lei impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți și 1.611 penalități de întârziere; 23.637 lei taxa pe valoarea adăugată și 6.391 lei majorări de întârziere; 105 lei contribuție de asigurări sociale pentru șomaj datorată de angajator și 186 lei majorări de întârziere; 3.677 lei majorări de întârziere pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice; 185 lei taxa asupra activităților dăunătoare sănătății și 105 lei majorări de întârziere; 182 lei cota aplicată fondului de salarii realizat lunar și 278 lei penalități de întârziere; 16.971 lei vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate și 6.156 lei penalități de întârziere; 39 lei contribuția pentru învățământul de stat și 49 lei majorări de întârziere.
Ulterior emiterii actului administrativ fiscal (decizia de impunere) pârâta a emis dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, dispoziție care a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 1343/25.05.2007. Prin acest act s-au dispus următoarele măsuri: corectarea notei contabile din luna decembrie 2003 prin care se înregistrase în debitul contului,TVA de plată - 4222" suma de 69.415.421 rol; corectarea notei contabile din luna iunie 2006 prin care se înregistrase în creditul contului,TVA de plată - 4223" suma de 7.388 ron.
Prin contestația înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice B sub nr. 37.250/26.06.2007 (nr. 983/25.06.2007) reclamanta a contestat dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 1343/25.05.2007. În motivarea acestei contestații, reclamanta s-a referit doar la măsurile stabilite prin dispoziția - prin raportare la temeiurile de fapt și de drept reținute de organele de inspecție fiscală prin raportul de inspecție fiscală, făcând precizarea că, totodată, contestă și acest raport.
Prin adresa nr. 1798/6.07.2007 a Direcției Generală a Finanțelor Publice B - Activitatea de inspecție fiscală i s-au adus la cunoștință reclamantei că, în raport de dispozițiile art. 176 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, obiect al contestației îl constituie numai sumele înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, respectiv decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și dispoziția de măsuri; totodată, reclamantei i s-a adus la cunoștință că raportul de inspecție fiscală nr. 1480/21.03.20007 contestat nu constituie act administrativ fiscal întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 alin. 2 lit. i din Codul d e procedură fiscală. În final, reclamantei i s-a solicitat să-și completeze contestația potrivit prevederilor legale.
Ca răspuns la această adresă, reclamanta a transmis pârâtei, prin adresa nr. 1093/20.07.2007 (înregistrată la pârâtă sub nr. 1979/24.07.2007), o serie de documente (contract de comodat, o sentință penală, un raport asupra fondurilor obținute din lichidarea unui terț debit0r).
Prin decizia nr. 2941/14.08.2007 Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Biroul de soluționare a contestațiilor a respins contestația pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale conform art. 187 din Codul d e procedură fiscală.
Posibilitatea de contestare a actelor administrative fiscale este reglementată de Codul d e procedură fiscală prin art. 175 - în redactarea (și numerotarea articolelor) în vigoare la data formulării contestației (după ultima republicare textul având numărul 205). Potrivit alin. (1) teza I contestația se poate formula împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, iar potrivit alin. (3), baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
În cauză, titlul de creanță - definit prin art. 108 alin. (3) din Codul d e procedură fiscală ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii - este reprezentat de decizia de impunere nr. 138/18.05.2007. Faptul că decizia de impunere reprezintă titlu de creanță este prevăzut expres în finalul deciziei de impunere nr. 318/18.05.2007, ca și posibilitatea de contestare a acestuia.
Cu toate că decizia de impunere nr. 138/18.05.2007 conține mențiunile anterior arătate și, în plus, prin adresa nr. 1798/6.07.2007 organele fiscale i-au pus în vedere reclamantei să-și completeze contestația în acord cu dispozițiile din Codul d e procedură fiscală referitoare la posibilitatea de contestare și la obiectul contestației, reclamanta nu a făcut completările necesare, completări care ar fi îngăduit organului de soluționare a contestației să se pronunțe asupra fondului acesteia.
În aceste condiții, Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a făcut în mod corect aplicarea art. 187 alin. (1) din Codul d e procedură fiscală, potrivit căruia dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, reclamanta Oaf ormulat prezenta contestație în anulare întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă, contestatoarea apreciind că dezlegarea dată pricinii de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. În susținerea contestației, societatea contestatoare a arătat următoarele:
Instanța de recurs a omis să analizeze un element esențial al cauzei care era de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată, respectiv problema prescripției obligațiilor fiscale.
Instanța a reținut corecta aplicare de către organul fiscal a dispozițiilor art. 187 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, însă, în mod legal, trebuia avută în vedere împrejurarea că, față de obligațiile fiscale stabilite, a invocat excepția prescripției, toată baza de impunere calculată de organele fiscale fiind eronată.
Excepția prescripției este o excepție peremptorie și absolută, putând fi invocată în orice stadiu procesual și chiar și de către instanță din oficiu.
Codul d e procedură fiscală se referă la faptul că nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei, deci la probleme de fond, dar nu poate fi blocată invocarea prescripției în fața instanței dacă ea nu a fost invocată pe calea contestației. Faza procedurii administrative nu poate fi mai severă decât faza de judecată; ori, soluția pronunțată de instanța de recurs este tocmai rezultatul acestei erori materiale.
Contestația în anulare nu este fondată.
Este de constatat, în primul rând, că deși, în drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale), în argumentarea contestației s-a sprijinit pe teza omisiunii instanței de recurs de a analiza - nu unul dintre motivele de recurs (art. 318 teza a II-a) - unul dintre motivele acțiunii.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta Oai nvocat, în temeiul art. 89 din Codul d e procedură fiscală, prescripția dreptului de a se stabili obligații fiscale pentru intervalul 2000-2001. Instanța de fond a admis acțiunea nu pentru că a reținut ca întemeiată această excepție, ci a dispus soluționarea în fond a contestației administrative considerând că dispoziția nr. 1343/25.05.2005 este un act administrativ fiscal. Dacă reclamanta considera - astfel cum susține prin contestația în anulare - că excepția prescripției poate fi invocată și analizată în orice stadiu procesual trebuia să formuleze recurs împotriva hotărârii tribunalului care, în loc să procedeze la anularea actelor fiscale conform solicitării reclamantei de a se reține excepția prescripției, a dispus analizareaîn fonda contestației administrative.
Excepția de prescripție nu a fost analizată nici de organul de soluționare a contestației administrative. Această excepție nici nu putea fi analizată întrucât, potrivit art. 183 alin. 5 din Codul d e procedură fiscală (în reglementarea în vigoare la data soluționării contestației) organul de soluționare competent se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai pronunță asupra fondului cauzei. Aceasta înseamnă că mai întâi se impun a fi analizate excepțiile de procedură referitoare la investirea organului fiscal (astfel cum s-a procedat în cauză), iar apoi asupra excepției prescripției, care este o excepție de fond; pentru a se putea pronunța asupra prescripției, care poate suferi o serie de modificări - întrerupere, suspendare - este necesar ca organul de soluționare competent să fi fost procedural investit cu soluționarea contestației. Pe de altă parte, în cauză, prescripția nu viza exercitarea unui drept în legătură cu soluționarea contestației (astfel încât să se pună, în mod real, problema ordinii de soluționare a excepțiilor), ci reprezenta unul dintre motivele pentru care s-ar fi putut anula decizia de impunere (iar nu raportul de inspecție fiscală contestat pe cale administrativă de reclamantă) și care viza termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale.
Așadar, chiar dacă excepția prescripției are un caracter peremptoriu și absolut, nu trebuie nesocotit faptul că este vorba, în același timp, de o excepție de fond a cărei examinare nu poate fi făcută decât dacă se trece peste toate celelalte excepții de procedură care vizează investirea organului fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 692 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la12 februarie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
2 ex. 19 febr. 20009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
