Contestație act administrativ fiscal. Sentința 106/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 11.12.2007
SENTINȚA CIVILĂ NR. 106
Ședința publică din 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea precizată în contencios administrativ, formulată de reclamanta - "- România" SRL T, împotriva pârâților Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor și
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtele Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, consilier juridic, iar, pentru pârâta ANAF, consilier juridic, lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamanta a depus la dosar, prin Registratură, la data de 21.04.2008, concluzii scrise.
Reprezentanta vămii arată că expertul a omis să se pronunțe la obiectivul instanței și solicită acordarea unui termen în acest sens.
Instanța apreciază că, nerespunzând, înseamnă că expertul acceptă modul de calcul al autorității vamale și revine asupra acestui obiectiv.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtelor Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în notele de ședință, pe care le depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei ANAF solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, conform întâmpinării.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin acțiune precizată, reclamanta - "- România" SRL Tac hemat în judecată pe pârâții Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor și, solicitând să se anuleze decizia nr. 10275/5.IV.2007, pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de pârâta I și decizia nr. 221/6.VIII.2007, emisă de pârâta III și să se dispună restituirea sumei de 587.664 lei (RON), încasată de pârâta I cu titlu de TVA și majorări aferente, încasate în temeiul actelor atacate.
În subsidiar, reclamanta a cerut anularea acelorași acte de impunere, pentru suma de 313.347 lei (RON), conform calculelor din Anexa 1 la acțiune și obligarea pârâtei I la restituirea acestei sume încasate în baza actelor contestate.
În motivare, reclamanta - - România SRL T arată că a fost controlată de pârâta Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, la data de 05.04.2007, încheindu-se procesul verbal nr. 10273/5.IV.2007 în temeiul căruia s-a emis decizia nr. 10275/5.IV.2007 de regularizare, privind situația obligațiilor suplimentare, constatându-se că a efectuat operațiuni de perfecționare pasivă în baza în baza autorizațiilor nr. 18PP//2005, cu titlu gratuit a produselor în garanție și nr. 14/PP/T/2005, cu titlu oneros.
S-a reținut că, în baza contractului tehnic de servicii "-in-one", încheiat între reclamantă și unitatea Franța, reclamanta a expediat către aceasta componente în vederea reparării acestora și a înregistrat în contabilitate facturi emise trimestrial sau anual de către partenerul extern, în baza contractului mai susmenționat, reprezentând costul serviciilor de asistență tehnică, suport și reparații.
La momentul efectuării situației de reimport, mărfurile au fost însoțite de documente de expediere, care reprezintă manopera pentru reparații, respectiv o valoare standard și nu valoarea efectivă a reparațiilor. Apreciind că valoarea efectivă a reparațiilor este stabilită la nivel de trimestru și că diferența de valoare este reflectată în facturile emise anual sau trimestrial de către, organele de control au considerat că, pe perioada cuprinsă între aprilie 2002- martie 2007 societatea datorează cu titlu de datorie vamală sumele menționate mai sus.
Reclamanta precizează că, serviciile de reparații prestate de către către România în perioada supusă controlului, se încadrează în ceea ce legislația fiscală românească denumește a fi "servicii prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile corporale". In vederea asigurării reparării componentelor electronice, reclamanta trimitea bunurile menționate în Franța și le primea înapoi de la prestator în cadrul unei operațiuni de perfecționare pasivă.
La data de 11 mai 2007, reclamanta a depus o contestație împotriva deciziei nr. 10275/5.04.2007, contestație ce a fost soluționată de către ANAF prin decizia nr. 221/06.08.2007, în sensul respingerii ca neîntemeiată.
Urmare la somația din dosarul execuțional nr. 2861/2007, a achitat debitul.
Reclamanta consideră nelegală impunerea vamală, pentru că legislația care a definit sfera de aplicare a TVA în cadrul perioadei menționate, prevedea în mod expres poziționarea serviciilor prestate în străinătate asupra bunurilor mobile ca fiind în afara sferei de aplicarea TVA, astfel:
În conformitate cu dispozițiile art. 126 al. 1 lit.b din Codul fiscal aplicabil până la data de 31.12.2006 și a dispozițiilor art. 2 și art.7 alin. 2 din 345/2003, privind TVA, în sfera de aplicare a acestei taxe se cuprind operațiunile care îndeplinesc condiția (printre altele) ca locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor să fie teritoriul României.
Astfel, art. 126 alin. 1 lit. b din Legea nr.571/2003, aplicabilă perioadei 01.01.2004-31.12.2006, precizează;
"În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită laart. 127alin. (1);
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute laart. 127alin. (2)."
Art. 1 din Legea nr. 571/2003 cu aplicabilitate de la 01.01.2007 rămâne în esență neschimbat. Modificările aduse, completează forma articolului mai sus menționat și nu fondul său.
Art. 2 din Legea nr.345/2003, prevede:
"Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operațiune asimilată acestora;
b) să fie efectuate de persoane impozabile, astfel cum sunt definite laart. 2alin. (1);
c) să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute laart. 2alin. (2)".
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 345/2003, prevede că prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră a fi în România, se supun regimurilor de impozitare prevăzută în prezenta lege.
Art. 133 din Legea nr.571/2003, prevede:
" Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită.
(2) Prin excepție de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:
d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii: - prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale."
Reclamanta precizează că serviciile de reparații asupra componentelor expediate de către societate, prestate de către, au avut loc pe teritoriul Franței.
În consecință coroborând dispozițiile actelor normative mai sus amintite, rezultă că serviciile de reparații aflate în discuție nu sunt purtătoare de TVA în România, întrucât acestea au fost prestate pe teritoriul Franței.
Se mai arată că legislația vamală nu deroga de la cea fiscală și a încadrat aceste servicii în sfera de aplicare a TVA, pentru că prevederile Codului vamal referitoare la perfecționarea pasivă stipulau că "operațiunea de perfecționare pasivă este definită ca fiind acel procedeu prin care mărfurile românești pot fi exportate temporar de pe teritoriul vamal al României în scopul unor operațiuni de perfecționare, iar produsele rezultate din aceste operațiuni sunt puse în liberă circulație, cu exonerarea totală sau parțială a drepturilor de import".
Operațiunile de perfecționare nominalizate în Codul vamal sunt: prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea și adaptarea lor la alte mărfuri; transformarea mărfurilor; repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea lor.
Art. 173 al Codului vamal stipulează următoarele: "când scopul operațiunii de perfecționare este repararea mărfurilor de export temporar și o astfel de reparare se efectuează cu titlu oneros, exonerarea parțială de drepturi de import prevăzută laart. 165constă în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptării declarației de punere în liberă circulație a produselor respective și luând în considerare ca valoare în vamă o valoare egală cu costurile de reparare, cu condiția ca aceste costuri să reprezinte singura plată efectuată către titularul autorizației și să nu fie influențate de nici o legătură între titular și operator."
Produsele compensatorii la care se face referire sunt, în fapt, serviciile de reparații efectuate în străinătate asupra unor bunuri mobile, a căror încadrare în sfera de aplicare a TVA este reglementată de legislația fiscală. Prevederile fiscale nu fac trimitere la legislația vamală în ceea ce privește stabilirea unor drepturi vamale, iar prevederile Codului vamal, mai sus menționate, nu prevăd explicit aplicarea TVA asupra valorii serviciilor mai sus amintite.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să creeze un regim aparte în ceea ce privește taxarea serviciilor de reparații prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile în cadrul unei operațiuni de perfecționare pasivă, ar fi făcut în cadrul legislației fiscale o astfel de diferențiere (așa cum, de exemplu, era prevăzut ca în cazul importurilor de bunuri în sfera de aplicare a TVA se cuprinde și importul de bunuri (art. 126 par. 2 Cod fiscal).
Reclamanta consideră că în mod eronat autoritatea vamală include în cadrul drepturilor vamale și TVA, atunci când stabilește cuantumul acestor drepturi în cadrul operațiunilor de perfecționare pasivă,aplicând, astfel, în mod eronat TVA asupra serviciilor de reparații prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile.
O dovadă suplimentară că nu aceasta a fost voința legiuitorului este chiar faptul că, începând cu data de 18 iunie 2006, prin modificările aduse Codului vamal, acesta înțelege să excludă din sfera drepturilor de import, definite conform art. 14, taxa pe valoarea adăugată.
În subsidiar, reclamanta susține că și în ipoteza în care ar datora TVA, acesta este calculat eronat de către autoritatea vamală, pentru că, perioada luată în calcul este 17.06.2002-05.04.2007, or, începând cu data de 18 iunie 2006, în Codul vamal nu a mai fost prevăzut cu titlu de drept de import taxa pe valoare adăugată. În consecință, această taxă trebuia să fie aplicată serviciilor prestate până la data de 17.06.2006.
În privința dobânzilor și a penalităților de întârziere la TVA, ambele au fost calculate pe perioada 18.06.2002-31.12.2005, respectiv 18.06.2002-31.12.2005.
Reclamanta menționează că aceste sume nu se datorează în cuantumul stabilit de către autoritatea vamală, respectiv 94.537 lei și 27480 lei, deoarece, chiar dacă societatea ar fi avut obligația de plată a TVA pe perioada menționată, corelativ ar fi avut dreptul de deducere a acestei sume prin decontul de TVA și, în consecință, ar fi plătit mai puțin TVA pentru aceste sume.
Ca urmare, perioada pentru care trebuiau calculate dobânzi și penalități la TVA-ul neachitat este cea cuprinsă între momentul înregistrării facturii și cel al depunerii decontului de TVA (data de 25 lunii următoare).
În privința majorărilor de întârziere la TVA, si acestea trebuiau calculate până la data de 18 iunie 2006. Pentru perioada 01.01.2006-18.06.2006 metoda de calcul este, din nou, greșită. Reclamanta apreciază că, pe această perioadă, chiar dacă ar fi avut obligația de plată a TVA, corelativ ar fi avut dreptul de deducere a acestei sume prin decontul de TVA și,în consecință, ar fi plătit mai puțin TVA pentru aceste sume.
Ca urmare, perioada pentru care trebuiau calculate majorări de întârziere la TVA-ul neachitat este cea cuprinsă între momentul înregistrării facturii și cel al depunerii decontului de TVA (data de 25 lunii următoare).
Pârâta ANAF, prin întâmpinare și pârâta, prin notele de ședință, au cerut respingerea acțiunii ca nefondată, pentru că reclamanta a încheiat contractul tehnic de servicii "-in " cu firma Franța, în care se stipulează că acesta se aplică produselor aflate în garanție, celor ieșite din garanție, furnizate de în baza comenzilor sau contractelor în derulare, fie direct societății România, fie partenerilor comerciali interni cu care România are contracte de întreținere, reparații și suport pentru echipamentele.
Societatea efectuează reparațiile pentru piesele defecte cu obligație de plată în baza contractului încheiat și pentru care partenerul extern emite facturi trimestrial sau anual.
Societatea înregistrează în contabilitate facturile de reparații în cauză. La momentul efectuării operațiunii de reimport, mărfurile sunt însoțite de facturi care, de asemenea, reprezintă manopera pentru reparații, cu mențiunea că aceasta reprezintă o valoare standard și nu valoarea efectivă a reparațiilor. Valoarea efectivă este stabilită la nivel de trimestru sau an, diferența de valoare fiind inclusă în facturile emise trimestrial sau anual. Aceste facturi de regularizare a reparațiilor nu au fost prezentate la autoritatea vamală pentru stabilirea drepturilor vamale.
Neprezentarea la autoritatea vamală a facturilor de reparație, precizate în anexa la decizie și procesul verbal de control nr.10273/5.04.2007 încalcă prevederile art. 305 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal și art. 173 din Codul vamal, coroborat cu art. 165 din același act normativ, în sensul că reimportul mărfurilor putea fi efectuat doar în exonerare parțială de drepturi de import.
Societatea, deși face referire în acțiune la art. 173 din Codul vamal, invocă în interpretarea acestuia prevederile Codului fiscal aprobat prin Legea nr.345/2002 și Legea nr. 571/2003, fără a ține seama de prevederile speciale reglementate de legislația vamală.
Referitor la susținerea societății cu privire la faptul că în speță se aplică cu prioritate dispozițiile Codului fiscal, în special cele legate de teritorialitate și sfera de aplicare a TVA- art.126 și art.7; art. 2 din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 345/2002, respectiv art. 126; art.133 din Legea nr. 571/2003, se consideră că în speță sunt incidente prevederile art.136 din Codul fiscal, potrivit cărora:"În cazul unul import de bunuri taxa pe valoare adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale în vigoare", În consecință, pârâta consideră că organele de control vamale au aplicat corect prevederile art. mai susmenționate, coroborat cu dispozițiile art. 141 din Legea nr. 141/1997, art. 305 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG nr.1114/2001 și art. 173 din Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr. 86/2006, conform căruia: "Când scopul operațiunii de perfecționare este repararea mărfurilor de export temporar și o astfel de reparare se efectuează cu titlu oneros, exonerarea parțială de drepturi de import prevăzută laart. 165constă în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptării declarației de punere în liberă circulație a produselor respective și luând în considerare ca valoare în vamă o valoare egală cu costurile de reparare, cu condiția ca aceste costuri să reprezinte singura plată efectuată către titularul autorizației și să nu fie influențate de nici o legătură între titular și operator".
Referitor la metoda de calcul a TVA, echipa de control a respectat prevederile art. 305 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr.1114/2001 și anume a luat în considerare ca valoare în vamă pentru mărfurile reimportate după repararea lor, numai cheltuielile de reparație facturate trimestrial sau anual de către furnizorul de servicii și nedeclarate autorității vamale, fiind aplicate întocmai prevederile exonerării parțiale, în sensul că s-a avut în vedere contravaloarea mărfurilor și a prestațiilor cu valoare standard (10 Euro/.), pentru care drepturile de import au fost achitate la importul inițial, respectiv la reimport. Societatea reclamantă, prin declarația pe proprie răspundere depusă în vamă la momentul reimportului, declara cheltuielile de reparație cunoscute în acel moment ca fiind parte a valorii în vamă a mărfurilor ce fac obiectul importului, respectiv a plății drepturilor de import.
Referitor la cererea societății de recalculare a debitului, întrucât în accepțiunea acesteia Codul vamal nu mai prevede cu titlu de drepturi de import, TVA-ul începând cu data de 18.06.2006, pârâta arată că prevederile art. 126, art. 133 din Codul fiscal și art. 177 din OG nr. 92/2003, nu înlătură aplicarea prevederilor art. 136 din Codul fiscal, care face trimitere la prevederile legislației vamale, lege specială care se aplică prioritar față de prevederile legii generale.
În ceea ce privește modul de calcul al TVA, pârâta arată că prevederile art. 139 din Codul fiscala probat prin Legea nr. 571/2003, republicată, definesc baza de calcul pentru drepturile de import, astfel: "Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
Referitor la modul de calcul al accesoriilor, acestea au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 115 din Codul d e procedură fiscală, fiind calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Examinând acțiunea precizată, se constată că este nefondată și se respinge, pentru că:
Prin procesul verbal de control din 5.IV.2007 (fila9) pârâta Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale Tav erificat activitatea reclamantei, legată de contractul tehnic de servicii "-In-", încheiat cu firma Franța, în care s-a stipulat că acesta se aplică produselor aflate în garanție, celor ieșite din garanție, furnizate de în baza comenzilor sau contractelor în derulare, fie direct societății din România, fie partenerilor comerciali interni cu care societatea are contracte de întreținere, reparații și suport pentru echipamentele.
Operațiunile efectuate de reclamantă, în baza contractului, au fost de perfecționare pasivă cu titlu gratuit a produselor în garanție și cu titlu oneros în baza autorizațiilor nr.18PP/T/05/2005 și nr. 14/PP/5/2005, emise de autoritatea vamală.
Perioada verificată a fost cuprinsă între aprilie 2002- martie 2007 și urmare la control s-a emis decizia nr. 10275/5.IV.2007,pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de către pârâta Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, prin care reclamanta a fost impusă la plata sumei de 294.586 lei, cu titlu de TVA și majorări aferente, în sumă de 221.116 lei și penalități de întârziere în valoare de 27.480 lei.
În procedură prealabilă, contestația reclamantei a fost respinsă prin decizia nr. 221/6.VIII.2007, emisă de pârâta ANAF.
Din decizia de impunere vamală, rezultă că, în baza contractului susmenționat, încheiat cu firma din Franța, reclamanta a trimis în această țară produse specifice echipamentelor, aflate în perioada de garanție sau ieșite din garanție, spre a fi reparate și, în baza autorizațiilor de perfecționare activă menționate anterior, mărfurile au fost reparate de firma din Franța, cu titlu oneros.
La momentul expedierii mărfurilor s-au întocmit declarații vamale de export temporar, iar mărfurile reparate au fost reimportate, reclamanta depunând în vamă declarații vamale de reimport, cu exonerare parțială de la plata drepturilor vamale, conform regim 63, reimport de bunuri plasate sub regimul de perfecționare pasivă.
La data depunerii declarațiilor vamale de reimport, mărfurile au fost însoțite de facturi ce conțineau manopera pentru reparații, cu mențiunea că aceasta reprezintă o valoare standard de 10 Euro/. și nu valoarea efectivă a reparațiilor.
Valoarea efectivă a reparațiilor a fost inclusă în facturile emise trimestrial sau anual de firma din Franța, înregistrate în contabilitatea societății, dar care nu au fost prezentate autorității vamale de contestatoare la momentul primirii acestora, în vederea stabilirii drepturilor vamale de import.
Art.123 al.1 din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal, în vigoare pentru perioada aprilie 2002-18.VI.2006, a prevăzut că regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri românești în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de prelucrare și, ulterior, a importului produselor astfel obținute, cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import.
Art. 165 din noul Cod vamal în vigoare cu data de 19.VI.2006 conține aceeași prevedere legală și, întrucât reclamanta a efectuat operațiuni de perfecționare pasivă cu titlu oneros, conform contractului, devin aplicabile, pentru perioada aprilie 2002- 18 iunie 2006, prevederile art. 305 din Regulamentul de aplicare al Codului vamal, aprobat prin HG nr. 1114/2001, care dispune că, dacă operațiunea de perfecționare pasivă are ca obiect repararea de mărfuri de export temporar, cu titlu oneros, importul produselor compensatoare se efectuează cu exonerarea parțială a taxelor vamale și a altor drepturi de import. Cuantumul acestora se determină pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data înregistrării declarației vamale de import a acestor produse, luându-se în considerare ca valoare în vamă numai cheltuielile de reparație.
Începând cu 19.VI.2006, prevederile art. 173 al. 1 din noul Cod vamal, stipulează că, atunci când scopul operațiunii de perfecționare este repararea mărfurilor de export temporar și o astfel de reparare se efectuează cu titlu oneros, exonerarea parțială de drepturi de import prevăzută la art. 165 constă în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptării declarației de punere în liberă circulație a produselor respective și, luând în considerare ca valoare în vamă o valoare egală cu costurile de reparare, cu condiția ca aceste costuri să reprezinte singura plată efectuată de către titularul autorizației și nu să fie influențate de nici o legătură între titular și operator.
Autoritatea vamală a aplicat modul de calcul al TVA, prevăzut în cele două dispoziții legale suscitate, constatând că reclamanta a înregistrat în contabilitate facturile de reparații emise de partenerul extern și, la momentul efectuării operațiunii de reimport, produsele au fost însoțite de facturi care au conținut manopera pentru reparații, însă aceasta a reprezentat numai o valoare standard de 10 Euro/bucată și nu valoarea efectivă a reparațiilor, această din urmă valoare fiind stabilită la nivel trimestrial sau anual.
Potrivit procesului verbal încheiat de pârâta Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, reclamanta nu a mai prezentat autorității vamale aceste facturi emise la trimestru sau anual, prin care s-au regularizat reparațiile, în vederea stabilirii drepturilor vamale.
Prin acțiune, reclamanta nu a contestat omisiunea de a prezenta în vamă facturile emise pentru regularizarea reparațiilor, însă consideră că nu poate fi impusă la plata TVA de către autoritatea vamală, pentru că această taxă este reglementată de legislația fiscală, respectiv de Legea nr. 345/2002 și Codul fiscal și, pentru că locul prestării reparațiilor a fost în Franța, nu datorează TVA.
Art. 3 lit.l din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, în vigoare pe perioada martie 2002- 18 iunie 2006 definit noțiunea de datorie vamală ca pe obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export, iar art. 3 lit. i din același cod a prevăzut că, prin drepturi de import se înțeleg taxele vamale, TVA, accize și orice alte sume care se cuvin stabilirii la importul de mărfuri.
Prevederi identice se găsesc și în cuprinsul art. 4 pct.13 și pct. 14 din noul Cod vamal al României.
Cum legislația vamală constituie o reglementare specială în raport cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 345/2002 privind TVA sau în Codul fiscal reprezentat de Legea nr. 571/2003, au aplicare prioritară în raport cu legislația fiscală.
Așa fiind, impunerea în litigiu a fost stabilită în mod legal de autoritatea vamală și, drept consecință, acțiunea se respinge ca nefondată și sub aspectul cererii subsidiare, pentru că art.136 din Codul fiscal prevede că, în cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale în vigoare.
Cum concluziile expertizei contabile efectuate sunt contrare dispozițiilor legale incidente litigiului, instanța a înlăturat-o, ca pe o probă neconcludentă litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta - România SRL T împotriva pârâților Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor și
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.IV.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Se comunică:
- reclamantei - România SRL T-str. -. -, nr. 9, jud. T
- pârâtei Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale T--,.45D, jud.
- pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor- B,-, sector 1
- pârâtei ANAF- B,-, sector 5
Emis 4 com.
Red. - 30.04.2008;
Tehnored. - 15.05.2008; 6 ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru
