Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1061/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1061
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.762/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat - în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la data de 17.09.2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare. Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale a recurentei.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de respingere a excepției, arătând că recursul a fost formulat în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, fără mandat expres de reprezentare întrucât acea instituție nu are consilier juridic, fiind trimise toate actele către Direcția Generală a Finanțelor Publice A în vederea declarării recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.762/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6.027 lei, achitată cu chitanța fiscală nr. -/16.05.2007, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei și până la restituirea efectivă. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei reprezentând onorar de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reține că reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 6.027 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - nr. -/16.05.2007.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr. 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța de fond înlătură ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța de fond dă astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01. iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța reține și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța de fond reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța apreciază că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de Justiție Europene, instanța reține că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul constată că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismuluisecond-handcumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța de fond constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admite acțiunea reclamantului, în sensul că obligă pârâta să dispună restituirea sumei de 6.027 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Aa J udețului A, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de, parțial ca inadmisibilă și prematur formulată, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea recursului, s-a susținut că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță. (art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă)
1. In ceea ce privește respingerea de către prima instanță a excepției de prematuritate invocată de către pârâtă, se aduc următoarele precizări: începând cu data de 01.07.2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 "Taxa rezultată ca diferență intre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu
de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe. "
Prin urmare, intimata avea obligația de proceda în conformitate cu Normele
Metodologice la care face referire nr.OUG 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17:
"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite
Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
(I) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.
(4) La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța
fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății
acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.
(5) In cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea
de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul pe baza declarației proprii, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, precum și a Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare.
(6) Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
(7) După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării suinei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.
(8) In situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. In acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale - - cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.
(9) In cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/
(10) Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.
(11) Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea
trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.
(12) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
(13) Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
(14) După efectuarea compensării și/sau restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.
(15) După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.
(16) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de la bugetul de stat.
(17) Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării
în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4)."
Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare autoturismului la care face referire, reclamanta trebuie doar să depună cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda Ia restituire în termenul indicat de dispozițiile Cod procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul Fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG 50/2008.
Cu privire la prevederile OUG nr. 50/2008 au fost invocate excepții de neconstituționalitate, care au fost respinse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1344/09.12.2008.
Prima instanță nu face decât să arate că prevederile OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile în speță, întrucât această ordonanță nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Așa cum am arătat mai sus, prevederile OUG nr. 50/2008 au fost atacate cu excepții de neconstituționalitate însă acestea au fost respinse de către Curtea
Constituțională. Tribunalul Arad nu luat în considerare Decizia nr. 1344/09.12.2008
pronunțată de Curtea Constituțională, chiar dacă această hotărâre a fost invocată.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, iar instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului intimat ca prematură, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care recurenta solicită respingerea acțiunii, având în vedere și prevederile art.109 alin. 2 și art. 111 Cod procedură civilă.
2. Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, recurenta precizează că:
Așa cum se arată în expunerea de motive a nr.OUG 50/2008 "In scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.- "
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea nr.OUG 50/2008 a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii deinfringement, tocmai clin cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamanta intimată este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care recurenta solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementa folosința bunuri/or conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau
amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens. Existența taxei de poluare și în alte state comunitare de tradiție, indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Prima instanța apreciază fără temei legal, susține recurenta, că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii atât ca prematur formulată, cât și ca neîntemeiată și nelegală, cu diferențierile arătate.
În drept invocă - art. 304 pct 7 și 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 11 din nr.OUG 50/2008; Normele Metodologice la care face referire nr.OUG 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17; art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; art. 117 alin. 1 din nr.OG 92/2003; art. 1088 din codul civil, art. 109, art. 111 și art. 115 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat în principal, respingerea recursului declarat ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului declarat ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, prin sentința civilă nr. 762/2009, Tribunalul Arada admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 6.027 RON.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la 4.06.2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cu titlu preliminar, reclamantul intimat invocă excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale a Finanțelor Publice Așa cum se poate observa cu ușurință din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de instanța de fond, în acest litigiu a fost chemată în judecată Administrația Finanțelor Publice. După comunicarea hotărârii, pârâta Administrația Finanțelor Publice nu a declarat recurs în termenul legal, motiv pentru care hotărârea instanței de fond devenit irevocabilă în ceea ce privește acest organ fiscal. In schimb, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care nu a fost și nu este parte în prezentul litigiu. Pe cale de consecință, recursul acestui organ fiscal trebuie privit ca fiind introdus de o persoană fără legitimare procesuală activă și respins ca atare.
De asemenea, reclamantul intimat apreciază că recursul nu poate fi declarat de A "în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice ", întrucât acest din urmă organ fiscal are personalitate juridică și organe de conducere proprii, fiind în măsură să declare el însuși recurs, dacă ar fi dorit acest lucru.
II. În subsidiar, dacă excepția va fi considerată ca neîntemeiată, reclamantul intimat solicită respingerea recursului declarat ca nefondat, pentru următoarele motive:
1.Dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu. Conform art. 14 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este în vigoare cu începere de la 1 iulie 2008. Pe cale de consecință, în lumina art. 15 alin. 2 din Constituția României "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", această taxă poate fi percepută doar persoanelor care solicită înmatricularea în România, pentru prima dată, a unui autovehicul dintre cele pentru care se datorează taxa, după data de 1 iulie 2008. Printr-o interpretareper a contrario, nicio persoană care și-a înmatriculat autovehiculul anterior datei de 1 iulie 2008 nu datorează taxa de poluare.
Așa cum spunea Curtea de Apel Cluj, dacă s-ar admite aplicarea noului act
normativ și pentru trecut, " taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României" (decizia civilă nr. 1145/2008, dosar nr-).
Cu alte cuvinte, art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat în prezentul litigiu întrucât:
- s-ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție;
- s-ar încălca principiul comunitar al securității juridice, în considerarea căruia o măsură trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează; așa cum a observat Curtea de Justiție Europeană, asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli;
- nu poate opera o "compensare" între sumele achitate anterior în contul bugetului statului taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate în temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciză, respectiv taxă de mediu) și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu).
2.Organul fiscal confundă tratatele comunitare și Curtea de Justiție Europeană (organ al Comunităților Europene) cu Convenția Europeană Drepturilor Omului și Curtea Europeană Drepturilor Omului (organ al Consiliului Europei), atunci când invocă aplicabilitatea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența fiscală comunitară. Prezenta cauză se află în principiu sub imperiul normelor de drept comunitar art. 90 par. 1 din Tratatul CE) și nu sub imperiul normelor convenționale menționate.
Oricum, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu conferă dreptul organelor fiscale de a releva o taxă sau un impozit cu încălcarea dreptului comunitar.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale a recurentei DGFP A, excepție invocată de reclamant prin reprezentant, instanța în raport de dispozițiile art. 67 alin. 1 și art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă o va admite ca fiind întemeiată și va respinge astfel recursul declarat, ca fiind formulat de o persoană fără a avea calitatea de reprezentant, pentru următoarele considerente:
Din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de către instanța de fond, reiese că în acest litigiu a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice.
Comunicarea hotărârii s-a făcut acestei pârâte, conform dovezii de comunicare de la fila 32 dosar fond, însă recurs în cauză în numele acestei pârâte a declarat A, fără ca această instituție să depună mandatul din partea de exercitare a cererii de recurs și de reprezentare, conform dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că pârâta nu are consilier juridic nu este de natură să acopere procura cerută de lege pentru justificarea calității de reprezentant a recurentei, cu atât mai mult cu cât Administrației Finanțelor Publice ", are personalitate juridică și organe de conducere proprii, fiind în măsură să exercite calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A împotriva sentinței civile nr.762/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./14.10.2009
Tehnored. /2 ex./14.10.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Maria Belicariu
