Contestație act administrativ fiscal. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 112/2009

Ședința publică de la 12 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 111 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Intimatul-reclamant care se legitimează cu seria - nr. - eliberată de Poliția municipiului P N la data de 24.10.2005 solicită respingerea recursului potrivit motivelor formulate în întâmpinarea depusă în dosar.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.111/CF/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, în sensul că s-a anulat decizia nr. 63775 din 19 iunie 2008, emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3522,05 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme la prima înmatriculare, cu dobânda legală până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a achitat in contul Trezoreriei N suma de 3522,05 lei.

Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a municipiului P N, sub nr.59004/29.05.2008 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu număr 59004 din 04.06.2008 PNa respins cererea de restituire a taxei pe motiv că a fost încasată în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.

Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin Decizia nr.63775din 19.06.2008 (Fila 6), pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe.

Reclamantul a invocat în cauza incidența art.90 alin 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Instanța a apreciat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de EJ. în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența EJ. (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor,

Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

În cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja in România.

Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second - hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.

Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioara, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art.148 al.2, conform cărora; "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".

Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, emițând Decizia nr.63775/19.06.2008 în acest sens, aceasta va fi anulată. Această decizie constituie act administrativ fiscal în sensul art.41 din G nr.92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât este emisă de organul fiscal competent si privește drepturi și obligații fiscale astfel încât este atacabilă pe calea contenciosului administrativ.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, s-a reținut că taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin 3 din G nr.9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, care a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a admis acțiunea, prin soluția dată încălcându-se prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României. Concret, actul normativ ce stabilește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea 571/2003, respectiv art. 214 (1), text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.

Aceasta reglementare, în opinia recurentei, nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât taxa se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state.

Pe de altă parte, restituirea de sume de la buget se face în condițiile art. 117 din nr.OG 92/2003, condiții ce nu sunt îndeplinite de debitor la data cererii.

De asemeni, recurenta invocă faptul că de la data de 01 iulie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, care prevede că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada ianuarie 2007 - 30. iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Pentru aceste motive, recurenta - pârâtă solicită casarea sentinței de fond și menținerea obligației de plată a taxei speciale stabilite în sarcina intimatului - reclamant.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Taxa specială, denumită "taxă de primă înmatriculare" este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea 571/2003, fiind introduse prin Legea 343/2006, modificată prin nr.OUG 110/2006, fiind stabilită în sarcina proprietarilor de mașini "cu ocazia primei înmatriculări în România".

Pe de altă parte, art. 90 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării libertății de circulație a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, regula prevăzută fiind că toate statele membre trebuie să se abțină în a institui, respectiv - sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență, atunci când dă efect direct dispozițiilor comunitare (art. 90 din Tratat), să aplice procedurile naționale de așa manieră, încât drepturile prevăzute în Tratat să fie efectiv și pe deplin protejate.

E s-a pronunțat, în cauza "Ndasdi și " în sensul că o taxă de înmatriculare impusă autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat.

Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second - hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.

În ceea ce privește prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, invocate de recurentă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

În atare situație, intimatul - reclamant a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.

Noua taxă de poluare, prevăzută de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor nr.OUG 50/2008 ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

Ca urmare, reținând ca neîntemeiat și acest argument al recurentei, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge, ca nefondat recursul contencios administrativ declarat de recurenta - pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P, împotriva sentinței civile nr.111/CF din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimații - pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEșiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi,12 februarie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Red.

Tehnored.

2 ex. 25.02.2009

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Bacau