Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1177/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1177
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 640/06.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Primăria Municipiului T - Direcția Fiscală, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, pentru pârâta se prezintă consilier juridic, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, care se comunică și cu reclamantul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului pentru motivele din întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-,reclamanții și au contestat modul de stabilire a impozitului pe clădiri aferent anului 2007 stabilit în sarcina domniilor lor de Direcția Fiscală a Municipiului
Prin sentința civilă nr.8189/18.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-,a fost declinată judecarea cauzei formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului T, în favoarea Tribunalului Timiș -secția Comercială și de Contencios Administrativ, constatându-se că obiectul dedus judecății este supus dispozițiilor Legii nr.554/2004- lege a contenciosului administrativ.
Conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, atunci când au mers să plătească impozitul pe clădire pentru anul 2008, cei de la Direcția Fiscală T nu au dorit să primească suma de 107 lei până nu plătesc suma de 1567 lei, sumă pe care contestatorii nu știu de unde provine.
Mai arată, că în urma adreselor efectuate au primit răspuns de la Direcția Fiscală T, în sensul că suma de 1597 lei reprezintă impozit pe clădiri și accesorii din anul 2007 care, conform legislației fiscale trebuie achitat înaintea debitului pe anul 2008. Contestatorii mai arată că au plătit impozitul pe clădiri în anul 2007 și solicită anularea sumei de 1597 lei.
Prin sentința civilă nr.640/6.08.2008, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Fiscală, reținând că prima instanță a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile potrivit prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Față de faptul că reclamanții nu au depus la dosar dovada privind îndeplinirea procedurii prealabile potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr.554/2004, s-a reținut în cauză pronunțarea pe excepție.
Deliberând asupra excepției invocate potrivit prevederilor art.109 alin.2 și art.137 Cod procedură civilă raportat la art.7 alin.1 și art.28 din Legea nr.- se constată că este întemeiată excepția, sens în care s-a respins acțiunea pe excepție.
Conform prevederilor art.109 alin.2 Cod procedură civilă" oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.
În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de aceea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Potrivit prevederilor art.52 alin.1 din Constituția României, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Art.52 alin.2 din Constituția României prevede însă, următoarele: "Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică".
Acțiunea de față a fost înregistrată la instanța de contencios administrativ, așa încât legea organică aplicabilă este Legea nr.554/2004- Legea contenciosului administrativ.
Această din urmă lege reglementează la Capitolul 2 ce poartă și această denumire, "Procedura de soluționare a cererilor în contencios administrativ", prin art.7 intitulat "procedura prealabilă", un fine de neprimire imperativ faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice eminente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
Constatând neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamanți, s-a respins cererea reclamanților pe excepție.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții și au declarat recurs, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
În motivare, recurenții arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, reținând că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. În susținerea acestei au depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, mai arată că motivul pentru care nu a făcut dovada în fața instanței de fond a fost aceea că nu avea studii juridice și nu a înțeles dispoziția instanței.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamații și au contestat modul de stabilire a impozitului pe clădiri aferent anului 2007 stabilit în sarcina domniilor lor de Direcția Fiscală a Municipiului
Instanța de fond - Tribunalul Timiș - a respins acțiunea reclamanților pe considerentul că aceștia nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ.
Cu privire la dispozițiile legale incidente în această privință, Curtea reține că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Totodată, conform art. 109 alin. 2 Cod de Procedură Civilă,"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Examinând starea de fapt din prezenta cauză, Curtea reține că, potrivit înscrisului atașat la fila nr. 4 din dosarul Curții de Apel Timișoara, reclamanții au înregistrat, la data de 23.04.2008, o plângere adresată Direcția Fiscală a Municipiului T, în care învederau caracterul nelegal al stabilirii în sarcina lor a unui impozit pe clădiri suplimentar de 1572 lei pentru anul 2007.
Abia după înregistrarea acestei plângeri, reclamanții au sesizat instanțele judecătorești cu plângerea respectivă, inițial înregistrând acțiunea la Judecătoria Timișoara, la data de 23.05.2008, cauza fiind declinată ulterior la Tribunalul Timiș.
În consecință, Curtea apreciază că în mod nelegal s-a reținut că reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere"când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile nr. sentinței civile nr. 640/CA/6.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării acesteia pe fond, având în vedere că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, ca urmare a admiterii excepției neîndeplinirii plângerii prealabile administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamații și împotriva sentinței civile nr. 640/CA/6.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. -9.12.2008
tehnored. - 12.12.2008; 2 ex.
prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru