Contestație act administrativ fiscal. Decizia 122/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.122
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent Cabinet Avocat și pârâtul recurent Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1009/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru reclamantul recurent avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei recurente, în 2 exemplare.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantei recurente, chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei, pentru timbrarea recursului și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantului recurent solicită admiterea recursului reclamantei, respingerea recursului pârâtului intimat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 03 iunie 2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A solicitând anularea deciziei nr.4/18 martie 2009, emisă de A și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 5.728 lei, achitată cu chitanța seria - nr.-/11.10.2007 și dobânda legală aferentă sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 14 septembrie 2007 achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Audi tip/variantă A6, an de fabricație 2002, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 5728 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 214 ind.1 și 214 ind.3 Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, a afirmat reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
În motivare pârâta a arătat că începând cu data de 1 07 2007 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24 06 2008, iar conform dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență.
Pârâta a mai arătat cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Prin sentința civilă nr.1009/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta - Cabinet de avocat împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A; a anulat decizia nr. 4/18 martie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i restituie reclamantei suma de 5728 lei, actualizată cu rata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data plății și cea restituirii efective și să-i plătească 39,03 cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut ca întemeiată apărarea formulată de reclamantă în sensul că art. 11 din OG nr. 50/2008 nu este aplicabil situației juridice din litigiul dedus judecății, constatând că dispozițiile art. 214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008.
Prima instanță a reținut că reclamanta, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare la o anumită dată, nu poate fi obligată să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța de fond a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Se arată că art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Tribunalul Arada constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că decizia de respingere a cererii, emisă de Administrația Finanțelor Publice constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța de fond a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
Prin recursul formulat reclamanta recurentă - Cabinet de avocat, a solicitat modificarea sentinței în sensul de a obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 5.728 lei, calculată conform art.124, 120 alin.7, 70 alin.1, Cod procedură fiscală, anume aceea de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data de 25.01.2010 până la data plății efective și integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta recurentă arată că prima instanță a motivat hotărârea potrivit dispozițiilor generale ale art. 1084 și 1082 Cod Civil, dar a ignorat textele speciale ale codului fiscal, deși specialul întotdeauna derogă de la general.
Reclamanta recurentă arată că dobânda legală este cea prevăzută de codul fiscal, de 0,1 lei pe zi de întârziere, până Ia plata efectivă și integrală a sumei, iar data de la care încep să curgă aceste dobânzi se calculează după 45 de zile de la data la care s-a depus cererea de restituire a sumei. Se arată că a fost depusă această cerere la data de 9 decembrie 2008, prin urmare penalitățile curg de la data de 25 ianuarie 2009.
Prin recursul formulat pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Aas olicitat, în principal, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.
Pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect. Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat ca însăși obligația de plata a taxei echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o baza legala, iar in condițiile in care nu exista un "suport material", adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, apare ca fiind inadmisibila.
Pârâta arată că cele doua adrese emise de parata nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, fapt stabilit și de prima instanță, așa cum este definit la art. 41 din cod procedura fiscala, adresele putând fi cel mult asimilate ca documente (înscrisuri) emise în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal, având natura juridică a unui răspuns de informare, fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal.
Pârâta recurentă arată că al doilea aspect al inadmisibilității, are in vedere natura litigiului întrucât, daca nu exista act administrativ sau daca reclamantei i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, nu se poate vorbi de contencios administrativ, potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta recurentă mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, pentru că raportul juridic de drept administrativ se leagă in mod valabil intre autoritatea publica emitenta a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act, iar speță nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ de statul R, astfel că acesta ar avea calitate procesuala pasiva, care este reprezentat in instanța de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, potrivit Hotărâri Guvernului nr. 495/2007.
Se mai arată că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă), nicio lege în vigoare nepermițând unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale, atribuție ce revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale.
Se mai susține că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad nu sunt incidente, întrucât legislația internă prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, astfel existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice A arată că la momentul promovării recursului, era în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Pe de altă parte se susține că în condițiile legislative prezente, acțiunea reclamantei apare ca fiind parțial fără obiect, deoarece la data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, care prevede o procedură de restituire de care reclamanta putea să uzeze și în urma căreia ar fi primit suma ce i se cuvenea.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice A solicitând respingerea recursului ca netemeinic.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamantei este întemeiat iar recursul pârâtei este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Deși prin acțiunea sa reclamanta a solicitat dobânda legală calculată potrivit dispozițiilor art.124, 120 și 70 Cod procedură fiscală, Tribunalul Arada acordat dobânzile prevăzute de dreptul comun în materie civilă, făcând trimitere la dispozițiile art.1084 și 1082 Cod civil.
Fiind un raport juridic de drept fiscal, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.124, 120 și 70 Cod procedură fiscală, motiv pentru care recursul reclamantului urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtei A la plata dobânzilor legale calculate potrivit dispozițiile art. 124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2008 privind Codul d procedură fiscală.
Cât privește recursul pârâtei A, referitor la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracter de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond,Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant suma de 5.728 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a răspuns negativ la această solicitare, prin adresa nr. 24835/ad/03.02.2009.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare lipsa unui act administrativ fiscal ( 17 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare excepția este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât, restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, recursul pârâtei fiind apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art.312 alin 1 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta recurentă, în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul recurent Cabinet Avocat împotriva sentinței civile nr. 1009/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că obligă pârâta A la plata dobânzilor legale calculate potrivit dispozițiile art. 124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2008 privind Codul d procedură fiscală.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta
Obligă pârâta intimată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul recurent în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător: G
Red./18.02.20010
Tehnored. / 24.02.2010/ 2 ex.
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Belicariu Maria, Pokker
