Despăgubire. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.120

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010

PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia

JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria

JUDECĂTOR 3: Pokker

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă împotriva sentinței civile nr. 1297/07.09.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Direcția de Sănătate Publică A, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, lipsă pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a dus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurente chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru timbrarea recursului.

Se constată că s-a depus al dosar prin registratura instanței întâmpinare din partea reclamantei intimate, într-un exemplar.

Avocatul depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantei intimate și învederează instanței că înscrisul denumit întâmpinare sunt de fapt concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul reclamantei intimate solicită anularea recursului ca nemotivat, fără cheltuieli de judecată și arată că pe rolul Curți de APEL TIMIȘOARA se află dosarul nr- între aceleași părți, cu un obiect similar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 29.04.2009 reclamanta Direcția de Sănătate Publică a județului Aac hemat în judecată pe pârâta pentru obligarea acesteia la plata despăgubirilor bănești în sumă totală de 23.963,73 lei reprezentând: 17.364, 13 lei contravaloarea carburant justificat în plus, 29,60 penalități ce decurg din avansul de 370lei, 337 lei diferența drepturi salariala februarie 2008, 586 lei diferența drepturi salariale martie 2008, 1749 lei ore suplimentar neevidențiate în foile colective de prezență aferente lunii noiembrie 2008, 3523 lei ore suplimentare neevidențiate în file colective de prezență aferente luni decembrie 2008.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 13.07.2009 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Prin încheierea nr. 1297/7.09.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada luat act de renunțarea reclamantei Direcția de Sănătate Publică a județului A la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta, pentru obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești în sumă totală de 23.963,73 lei, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată prin depunerea chitanței privind plata onorariului avocațial pentru a fi obligată reclamanta la plata acestor, potrivit art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului; modificarea parțiala a încheierii atacate în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecata in prima instanța; cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.

În motivarea recursului pârâta recurentă arată că prin încheierea civilă nr.1296/07.09.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- s-a luat act de cererea de renunțare a reclamantei, că deși prin întâmpinarea formulata, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, acestea nu au fost acordate de prima instanța pe motiv ca nu a fost depusa chitanța privind plata onorariului avocațial. Se arată că in data de 07.09.2009 când prima instanța a rămas in pronunțare, era in perioada protestului magistraților si ca urmare, la începutul ședinței de judecata s-a citit protestul in ședința publica, anunțând-se ca nu se vor prelua acte de nici o natura si nu va rămâne in pronunțare nici o cauză, astfel că nu a putut depune la dosarul prezentei cauzei chitanța justificativa a onorariului.

Recurenta invocă în drept dispozițiile art. 274, 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Reclamanta intimată Direcția de Sănătate Publică a județului Aad epus la dosar întâmpinare, calificată ulterior ca fiind concluzii scrise, prin care solicitat instanței să constate că recurenta - pârâtă nu arată care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă pe care a înțeles să-și întemeieze cererea de recurs; să constate temeinicia și legalitatea încheierii nr. 1.297 din 07 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1692//108/2009; să anuleze sau, după caz, să respingă recursul declarat împotriva încheierii nr. 1.297 din 07 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1692//108/2009, întrucât este nemotivat și neîntemeiat.

În apărare, reclamanta intimată Direcția de Sănătate Publică a județului A arată că prin încheierea nr. 1.297 din 07 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, prima instanță a luat act de cererea de renunțare la judecată, pe care a formulat-o în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) din Codul d e procedură civilă și pe care a depus-o la termenul din 13 iulie 2009.

Recursul declarat împotriva încheierii nr. 1.297 din 07 septembrie 2009, este nemotivat, întrucât recurenta - pârâtă nu arată nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 din Codul d e procedură civilă pe care a înțeles să-și întemeieze această cale de atac extraordinară, astfel că recursul este nul în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) din Codul d e procedură civilă.

Reclamanta intimată mai arată că recurenta - pârâtă pretinde acordarea cheltuielilor de judecată pe care le-ar fi făcut în primă instanță și invocă, în acest scop, prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, fără a observa, însă, că, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din Codul d e procedură civilă, prima instanță o putea obliga la plata acestor cheltuieli numai la cererea recurentei - pârâte.

Se arată că recurenta - pârâtă nu a formulat, la prima instanță, o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată și nici nu a prezentat vreo dovadă în acest sens, astfel că cererea recurentei pentru acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță reprezintă o cerere nouă, formulată, pentru prima dată, la instanța de recurs, ceea ce este inadmisibil.

Din hotărârea judecătorească atacată a rezultat că recurenta - pârâtă nu s-a prezentat la proces nici personal și nici prin reprezentant, astfel că recurenta - pârâtă, a dat dovadă de rea-credintă. Se mai arată că potrivit dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă, în calitate de parte în proces, recurenta - pârâtă a avut obligația ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Reclamanta intimată își întemeiază în drept întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 - 118, art. 129, art. 246 alin. (1), art. 274 alin. (1), art. 302 ind.1 alin. (1) lit. c), art. 303 alin. (1) și alin. (2), art. 304, art. 306 alin. (1) și ale art. 308 Codul d e procedură civilă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, fila 18 dosar, recurenta pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată, fără a depune vreo dovadă a acestora, astfel că în mod corect instanța de fond a luat act de acest lucru și nu le-a acordat.

Recurenta pârâtă arată că in data de 07.09.2009 când prima instanța a rămas in pronunțare, era in perioada protestului magistraților si ca urmare, la începutul ședinței de judecata s-a citit protestul in ședința publica, anunțând-se ca nu se vor prelua acte de nici o natura si nu va rămâne in pronunțare nici o cauză, astfel că nu a putut depune la dosarul cauzei chitanța justificativa a onorariului, apărare ce nu poate fi primită de către C întrucât cauza a suferit 4 amânări, recurenta putea să depună dovada cheltuielilor de judecată prin registratura instanței în oricare altă zi, sau putea trimite această dovadă prin poștă.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă, în calitate de parte în proces, recurenta - pârâtă avea obligația ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Instanța are obligația să se pronunțe asupra probelor și actelor administrate în cauză până în momentul rămânerii în pronunțare cu cauza, însă în speță dovada cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă în fața instanței de fond a fost depusă abia în fața instanței de recurs, astfel că în speță nu există vreun motiv de modificare a hotărârii recurate prev. de art. 304 pct. 6-9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă împotriva sentinței civile nr. 1297/07.09.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Direcția de Sănătate Publică

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Red./12.02.20010

Tehnored. / 15.02.2010/ 2 ex.

Președinte:Dascălu Maria Cornelia
Judecători:Dascălu Maria Cornelia, Belicariu Maria, Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Timisoara