Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1253/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1253
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâtul Primarul Orașului B, împotriva sentinței nr. 634 din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și recurentul pârât Primarul Orașului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și s-a timbrat.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 634 din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul și anulată în parte dispoziția nr. 1788 din 22.05.2008 emisă de Primarul orașului B și actul de impunere nr. 1021 din 26.02.2008, menținând obligația petentului la plata sumei de 794 lei, reprezentând diferență taxă autorizație de construire.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr-, petentul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1788/22.05.2008 emisă de Primarul orașului B, precum și împotriva deciziei de impunere nr. 1021/26.02.2008, solicitând instanței anularea acestora și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu declanșarea acestui proces.
În motivarea cererii se arată că petentul deține autorizație de construire din data de 30.05.2007, pentru construirea unui imobil situat în B, cu termen de valabilitate până la data de 30.05.2008.
La data obținerii autorizației de construire acesta a achitat taxele solicitate de Serviciul de urbanism din cadrul Primăriei B, iar ulterior i-a fost comunicată decizia de impunere nr. 1021 din 26.02.2008, prin care era somat să achite o sumă de 1007 lei din care suma de 794 lei reprezenta diferență taxă de autorizație și suma de 213 lei penalități de întârziere.
Petentul a formulat contestație la această decizie de impunere, care însă i-a fost respinsă prin dispoziția nr. 1788 din 22.05.2008 emisă de Primarul orașului B, ce a fost primită de către petent la data de 24.06.2008.
Consideră petentul că aceste acte sunt nelegale, deoarece taxele privind autorizațiile de construire sunt reglementate de art.64 pct-.1 din codul fiscal iar procedura de regularizare a acestora se face potrivit art. 267 al. 14 din aceiași lege.
Prin normele de aplicare a codului fiscal se stabilește situația în care valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizației, este mai mică decât valoarea impozabilă în condițiile prevăzute de art. 251 cod fiscal, taxa se calculează prin aplicarea cotei de 1% sau reduse cu 50%, după caz asupra valorii impozabile.
Apreciază petentul că numai după compararea valorii reale a lucrărilor de construcție și valoarea impozabilă a clădirii, se poate constata dacă suma plătită la momentul obținerii autorizației este sau nu corect stabilită, în condițiile în care la terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizației de construire are obligația să regularizeze taxa pentru autorizație potrivit art. 36 pct.3 din codul fiscal, cu respectarea celor menționate în procesul verbal de recepție ce reprezintă data finalizării construcției.
Din cele expuse rezultă că regularizarea taxei de autorizație a avut loc mai înainte de recepționarea lucrării, în condițiile în care autorizația de construire expiră abia la data de 30.05.2008.
Se mai arată că este nelegală și obligarea la plata unor penalități de întârziere, deoarece sumele de bani care urmau eventual să fie achitate, ca regularizare a taxei de autorizație, se stabileau la momentul terminării lucrărilor, iar neplata acestora în termenul legal obliga contribuabilul la plata penalităților de întârziere.
Petentul a depus în copie decizia de impunere, cât și dispoziția contestată, iar instanța a solicitat autorității publice, actele care au stat la baza emiterii dispoziției, sens în care s-au înaintat copii de pe raportul de control intermediar din 29.02.2008 al Camerei de Conturi O, referatul din 01.04.2008.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, considerând că sumele stabilite de Primăria B și de Curtea de Conturi cu titlu de taxă autorizație au fost calculate în mod corect, procedându-se conform dispozițiilor legale, atât în ceea ce privește modul de calcul cât și procedura prin care s-a dispus plata acestei taxe. În ceea ce privește modalitatea de calcul a penalităților, acestea sunt stabilite conform Codului d e procedură fiscală.
Din analiza actelor dosarului și a temeiurilor legale invocate,instanța constată că prin raportul de control intermediar din 29.02.2008 încheiat de Camera de Conturi Oaf ost verificată printre altele legalitatea modului în care s-au stabilit, urmărit și încasat în termenele prevăzute de lege taxele pentru emiterea autorizațiilor de construire în perioada anilor 2006 - 2007, ce se fac venit la bugetul local.
Printre autorizațiile verificate este și cea emisă petentului la data de 30.05.2007 cu termen de valabilitate până la 30.05.2008.
Potrivit art. 267 alin. 15 din legea nr. 571/2002 privind codul fiscal în cazul autorizației de construire emisă pentru o persoană fizică, valoarea reală lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în conformitate cu art. 251 din aceiași lege. Dispozițiile art.251 Cod fiscal prevăd calculul impozitului pentru persoane fizice pentru clădiri.
În cauza de față, taxa pentru autorizația de construire s-a calculat pe baza valorii declarată de beneficiar, aceasta fiind mai mică decât valoarea impozabilă a construcției.
Apărarea petentului cu privire la regularizarea taxei privind autorizația de construire la terminarea lucrării nu-și găsește aplicabilitate în cauza de față, deoarece în această situație devin incidente alte dispoziții legale reglementate de art. 267 al. 14 din legea nr. 571/2003 când după finalizarea lucrărilor persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție, ocazie cu care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are obligația de stabili taxa datorată pe baza valorii reale a acestor lucrări.
In consecință, organele de control au constatat că nu s-a calculat corect taxa privind autorizația de construire față de proiectul și valoarea impozabilă, depus de către petent în vederea obținerii actului necesar demarării construcției.
Este evident că, culpa în calculul acestei taxe nu aparține petentului, ci autorității actului emitent, petentul putând fi obligat numai la achitarea taxei legale inițiale.
Prin urmare, se va admite în parte contestația formulată de către petent și se va menține obligația de plată din actele contestate numai pentru diferența de taxă de autorizație de 794 lei, înlăturându-se obligarea la plata penalităților de întârziere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul, criticând soluția pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a susținut că, menținerea obligării la plata sumei de 794 lei este nelegală, deoarece nu rezultă modalitatea de calcul a sumelor stabilite ca diferență de taxă, însă din susținerile pârâtei reiese că s-ar fi ținut cont de valoarea reală a construcției, fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Pârâta a susținut în motivele de recurs nelegalitatea hotărârii motivată de faptul că, deși instanța de fond a menținut obligația principală, a înlăturat obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 213 lei, încălcându-se astfel principiul, accesorium sequitur principale,
Curtea, analizând recursurile formulate potrivit art. 3041din Pr. Civ. apreciază că cel formulat de către reclamant este fondat, iar cel formulat de către pârâtă este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Conform art. 267 alin. 3 din Codul Fiscal, Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuință sau anexă la locuință este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții,
În alineatul 14 al aceluiași articol se stabilesc regulile de aplicare astfel:
a) taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea avizului;
b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale;
c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situația finală privind valoarea lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;
d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizația sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administrației publice locale.
Din conținutul acestui text se poate observa că regularizarea taxei se poate face numai la data finalizării lucrărilor de construcție și numai pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție, situație care nu se regăsește în cauza de față, în care s-a procedat la regularizarea taxei înainte de finalizarea construcției, și ca atare fără a fi avută în vedere valoarea reală a lucrărilor.
Numai o interpretare eronată a textului de lege realizată de către Curtea de Conturi a condus la emiterea dispoziției nr. 1788 din 22.05.2008 Primarului orașului B și a deciziei de impunere nr. 1021/26.02.2008 prin care s-au stabilit obligațiile, interpretare ce a fost preluată și de către instanța de fond.
Astfel, alineatul 15 al aceluiași articol pe care și-a întemeiat instanța de fond soluția, și potrivit căruia, În cazul unei autorizații de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 251, nu este aplicabil în cauză, deoarece aplicarea acestuia presupune evaluarea construcției finalizate, operație care așa cum s-a arătat anterior nu a avut loc.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de către recurenta pârâtă și-l va respinge și ca fondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, motiv pentru care în baza art.312 Cod Pr.Civ. va admite acest recurs, va modifica sentința, va admite contestația și va anula dispoziția nr. 1788/22.05.2008 emisă de Primarul orașului B, precum și decizia de impunere nr. 1021/26.02.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de reclamantul.
Modifică sentința.
Admite contestația și anulează dispoziția nr. 1788/22.05.2008 emisă de Primarul orașului B, precum și decizia de impunere nr. 1021/26.02.2008.
Respinge recursul pârâtului Primarul Orașului
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red.jur.-
/2ex./01.06.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
