Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1257/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1257
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială M, împotriva sentinței nr. 1849 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Socială M, intimata reclamantă și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și a fost scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1849/27 octombrie 2008 Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii M și a tardivității formulării contestației invocată de pârâta Direcția de Muncă și protecție Socială
A fost admisă contestația formulată de reclamanta și s-a dispus anularea deciziei de revizuire nr. 212 din 05.07.1999 emisă de DGMPS M - Comisia de Aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990.
În motivare instanța a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii M că este neîntemeiată și a fost respinsă, având în vedere că plata drepturilor acordate potrivit Decretului -Lege nr.118/1990 se face de Casa județeană de pensii.
Nici excepția tardivității formulării contestației nu este întemeiată și va fi respinsă ținând seama că pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială M nu a făcut dovada comunicării deciziei de revizuire către reclamantă.
Pe fond, se reține că, prin hotărârea nr.444 din 19.02.1991, Comisia Județeană M pentru aplicarea Decretului nr.118/1990 s-a stabilit pentru reclamanta calitatea de beneficiar al Decretului Lege nr.118/1990, reținându-se că din certificatul de naștere și adeverința nr.70/1991 eliberată de Primăria comunei a rezultat că aceasta a fost strămutată, împreună cu părinții săi, de la data nașterii, adică 15.10.1953 până la data de 19.01.1956, adică o perioadă de 2 ani, 3 luni și 4 zile.
Ca urmare a sesizării din oficiu, Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială județul M - Comisia de aplicare a Decretului Lege nr.118/1990 procedat la revizuirea hotărârii nr.444 din 19.02.1991 și a emis decizia de revizuire nr. 212 din 05.07.1999 prin care se schimbă încadrarea din persoană strămutată într-o altă localitate, situație prevăzută de art.1 al.1 lit. e din Decretul Lege nr.118/1990 în persoană căreia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, situație prevăzută de art.1 al.1 lit. d din același decret-lege, începând cu 1 iunie 1999.
Decizia de revizuire nr. 212 din 05.07.1999, emisă în temeiul dispozițiilor art. 13 din Decretul Lege nr.118/1990 republicat a fost apreciată ca nelegală pentru motivele ce vor fi expus în continuare.
Părinții reclamantei au fost strămutați în, iar reclamanta s- născut în perioada de strămutare a părinților săi, a locuit împreună cu părinții și s-a aflat în întreținerea lor.
Potrivit art. 100 alin. 1 din Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4/1954 și art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic.
Așadar, domiciliul reclamantei în localitatea în care au fost strămutați părinții săi este o consecință a reglementării privind domiciliul său legal și nu a măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu.
Mai mult în perioada de strămutare a părinților săi, reclamanta fiind minoră, era lipsită de capacitatea de exercițiu, astfel că nu se putea stabili răspunderea sa personală, prin aplicarea unei sancțiuni de natura celui prin care se interzice părăsirea unei anumite localități.
În această situație nu se poate reține că în perioada 15.10.1953-19.01.1956 reclamanta a avut domiciliul obligatoriu din motive politice.
Având în vedere că reclamanta s-a născut în timp ce părinții erau strămutați în și că prin statutul său legal, a locuit în mod statornic cu părinții săi strămutați, suportând aceleași daune materiale și morale, are dreptul să beneficieze de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, pentru categoria persoanelor strămutate într-o altă localitate.
Mai mult, art. 13 al. 1 și 2 din Decretul - Lege nr. 118/1990 (ale cărei dispoziții abilitau direcțiile de muncă și protecție socială ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, să verifice legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestui act normativ până la data publicării G nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României, iar în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale să emită decizia de revizuire) au fost declarate ca neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 55/2000 și nr. 56/2000.
Art. 13 din D-L nr. 118/1990, fiind declarat neconstituțional prin deciziile nr. 55 și 56 din 22.03.2000 ale Curții Constituționale rezultă că reclamantă trebuia să fie repusă în drepturi, conform hotărârii emise în 1991.
Împotriva sentinței a formulat recurs la 19.12.2008 pârâta DMIS
În motivare s-a arătat că, în baza art. 13 din Decretul Lege nr. 118/1990, Comisia de aplicare a prevederilor Decretului - Lege a reexaminat actele existente în dosarul intimatei reclamante și a considerat că acestea dovedeau existența unei alte situații de fapt, aceasta născându-se la 15.10.1953 în, unde fusese strămutată familia sa, apreciindu-se că se încadrează la persoanele cu domiciliu obligatoriu.
S-a mai arătat că decizia nr. 55/2000 a Curții Constituționale nu poate produce efecte retroactiv, respectiv în anul 1999 când a fost emisă noua decizie.
S-a mai arătat că ordonator terțiar de credite este Casa Județeană de Pensii M și că greșit a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de către reclamantă.
În drept au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 și 308 alin. 2 Cod pr. civilă.
La 17.03.2009 intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentei se referă la faptul că, decizia de revizuire nr. 212/05.07.1999 fiind emisă în baza art. 13 din Decretul Lege nr. 118/1990 anterior declarării neconstituționalității acestui articol prin Decizia nr. 55/2000 a Curții Constituționale, Direcția Generală de Muncă și protecție Socială Maf ost îndreptățită să revizuiască din oficiu Hotărârea nr. 444/19.02.1991 a Comisiei Județene M de aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990.
Se observă însă că recurenta nu a făcut dovada, nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de recurs, a comunicării către reclamanta a deciziei nr. 212/05.07.1999.
În consecință, legalitatea ei va fi examinată la data luării la cunoștință de către persoana vizată, în acest moment urmând a fi analizată aplicabilitatea Deciziei nr. 55/2000 a Curții Constituționale. În baza acestei decizii, este evident că decizia de revizuire este nelegală.
Tot datorită faptului că Decizia nr. 212/05.07.1999, nu a fost comunicată reclamantei instanța de fond a reținut corect că nu se poate aprecia ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată, neputându-se stabili cu certitudine data la care reclamanta a luat cunoștință de această decizie.
În ceea ce privește fondul cauzei Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o justă apreciere referitoare la încadrarea reclamantei în categoria persoanelor strămutate și nu în cea a persoanelor cu domiciliu obligatoriu din motive politice, în perioada 15.10.1953 - 19.01.1956, aceasta având sub 3 ani, neputând fi supusă unei constrângeri personale din motive privind activitatea sa politică.
În mod evident reclamanta, locuind împreună cu părinții săi, strămutați în anterior nașterii sale, a suferit aceleași constrângeri ca și aceștia, decurgând din situația lor de persoane strămutate.
În consecință, acțiunea reclamantei este întemeiată și pe fond, astfel încât în mod legal prima instanță a dispus anularea Deciziei de revizuire nr. 212/05.07.1999 emisă de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a Județului M - Comisia de Aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990.
Pentru considerentele expuse Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială M, împotriva sentinței nr. 1849 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
red.Jud.SL
ex.2//21.04.2009
Jud. fond A
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
