Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1251
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 540 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanta și procurator, lipsind intimații pârâți Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosarul cauzei întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru reclamanta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.540 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantei pentru anularea Ordinului nr.276/2008 al Serviciului pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Hotărârii nmr.109/15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că dispozițiile Legii nr.290/2003 și a Normelor de aplicare a acesteia stabilesc că persoanele deposedate de bunurile lor ca urmare a părăsirii forțate a determinate de cel de-al doilea război mondial au dreptul la despăgubiri pentru aceste bunuri în condițiile în care aceștia depun o cerere la comisia județeană a locului de domiciliu în care trebuie să precizeze bunurile de care pretind că au fost deposedați, dovada existenței lor și dovada faptului că sunt succesorii legali ai antecesorilor deposedați.
S-a reținut că reclamanta în cererile și declarațiile formulate la Comisia de aplicare a Legii nr.290/2003 nu a indicat toți moștenitorii defuncților și, indicând numai 2 succesori ai acestora, în timp ce, din constatările comisiei urmare a verificărilor efectuate și a cererilor depuse la comisie pentru acordarea de despăgubiri de către ceilalți moștenitori, și, fila 50 dosar, rezultă că aceștia aveau cinci moștenitori legali, din care unul, respectiv, care are și un fiu a rămas în nepărăsind teritoriul acesteia la acea dată.
Din actele depuse de reclamantă, s-a constatat că nu se face dovada bunurilor deținute de și la data părăsirii de către ei, iar declarațiile martorilor depuse în cauză nu dovedesc susținerile reclamantei, deoarece, un martor era minor și nu putea avea cunoștințe despre bunurile antecesorilor reclamantei la data părăsirii de către aceștia, iar, ale celorlalți doi sunt contradictorii cu privire la componența numerică a familiei antecesorilor și, fiind potrivit constatărilor comisiei și cu domiciliile în alte localități, la mare distanță de localitatea unde se aflau bunurile antecesorilor reclamantei, și, cu aceasta nu a depus înscrisuri eliberate de autoritățile din Republica M privind deținerea lor la data evacuării.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la 19.11.2008 reclamanta.
În motivare, după reluarea expunerii stării de fapt, recurenta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă.
S-a precizat că a fost făcută dovada deținerii bunurilor pentru care se solicită despăgubiri de către autorii reclamantei, iar această dovadă s-a făcut conform dispozițiilor Legii nr.290/2003.
Astfel, în ce privește casa de locuit s-a făcut dovada existenței prin certificat de arhivă, dar și prin declarațiile martorilor. Tot aceștia din urmă au confirmat deținerea celor 40 ha teren agricol.
În consecință, în baza art.312 Cod pr.civilă s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul anulării celor 2 acte administrative și obligarea la plata despăgubirilor sau a compensațiilor cerute.
La dosar au fost depuse, în copie, decizia nr.2117/21 octombrie 2008 Curții de APEL CRAIOVA - Secția CAF și decizia nr.1938 din 25 septembrie 2008 Curții de APEL CRAIOVA - Secția CAF, chitanța nr.4/10 februarie 2009.
La 10.02.209, intimata Bad epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor a fost corect respinsă, deoarece reclamanta nu a indicat faptul că existau mai mulți moștenitori ai martorilor și, deși la Comisia Județeană O pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 au formulat cerere și alți moștenitori, respectiv, și.
De asemenea, mai există un fiu al autorilor, care în prezent locuiește pe teritoriul statului.
Cât privește cererea reclamantei, intimata a arătat că aceasta nu a făcut dovada cu acte certificate de autorități ca dovadă a proprietății bunurilor, conform art.2 alin.4 teza din HG 1120/2006, iar declarațiile martorilor au fost apreciate ca neconcludente, deoarece unul din ei avea doar 3 ani la data refugiului, iar ceilalți doi locuiau la mare distanță de localitatea. În plus, ei nu au confirmat faptul că ar fi existat mai mulți moștenitori.
În drept au fost invocate dispozițiile art.114 Cod pr.civilă, art.696 și urm. Cod civil, Legea nr.290/2003, modificată și HG nr.1120/2006.
A fost anexat, în copie, dosarul nr- al.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată Comisiei Județene O de aplicare a Legii nr.290/2003 din cadrul Prefecturii Județului O, la 21.05.2004, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri sau compensații pentru bunurule rămase în, ca urmare a refugiului în România a autorilor săi, și, bunuri constând în 40 ha teren arabil, casă, 1000 mp teren intravilan și anexe gospodărești.
Prin Hotărârea nr.109 din 15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003 a fost respinsă cererea reclamantei, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar declarațiile sale și ale martorilor nu sunt credibile, deoarece a ascuns faptul că sunt mai mulți moștenitori, dar și deoarece mai există un moștenitor care în prezent locuiește în Republica
Prin Ordinul nr.276/2008 al Serviciului pentru Aplicarea legii nr.290/2003 din cadrul a fost respinsă contestația petenților, împotriva hotărârii nr.109/15.02.2007, adoptată de Comisia Județeană O pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Atât Hotărârea nr.109/2007, cât și ordinul nr.276/2008 sunt nelegale.
Conform Capitolului I, art.2 alin.4 și 5 din Anexa la HG 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, "Cererile sunt însoțite de acte doveditoare certificate de autorități. În situația imposibilității dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declarația autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate, pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz"
Toate aceste dispoziții legale au fost respectate de reclamantă.
Astfel, în ce privește casa de locuit, la fila 123 dosar fond este depusă "adeverință de arhivă", prin care se certifică faptul că în evidențele primăriei orașului din Județul figurează, care a posedat o casă pe- între anii 1933 - 1938, plătindu-și impozitele comunale corespunzătoare.
Totodată se arată că nu există date referitoare la vânzarea acestei case, înainte de august 1944 sau despre despăgubirea acestuia sau a urmașilor, în urma pierderii proprietății.
Pentru celelalte bunuri solicitate, respectiv 1000 mp teren intravilan, anexe gospodărești și 40 ha teren agricol nu există certificate sau adeverințe de arhivă, însă recurenta, așa cum arată normele metodologice, a făcut dovada încercării de a obține astfel de dovezi prin corespondența purtată cu Consulatul General al României din, Consiliul raional - Serviciul raional de Arhivă, MAI - Instituția Prefectului Județul O, Consiliul Local al Municipiului S, Arhiva de Stat a Raionului - Ucraina, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, Arhiva Națională a M( filele 62 - 102 și 114,119-125 dosar fond).
În aceste condiții, recurenta a făcut dovada bunurilor deținute de autorii săi, conform dispozițiilor art.2 alin.4 din HG 1120/2006, respectiv prin declarațiile sale și încă trei martori, autentificate (filele 58,59, 71 și 72 dosar fond).
Raportat la aceste probe, pârâtele erau obligate să recunoască dreptul moștenitorilor la obținerea de măsuri reparatorii conform Legii nr.290/2003.
Refuzul autorităților, în acest caz, apare ca nejustificat, iar referirile privind veridicitatea declarațiilor martorilor nu pot fi contestate formal, atâta timp cât au fost autentificate de un notar public.
În cazul în care autoritățile române aveau dubii cu privire la declarațiile autentice ale martorilor, aveau posibilitatea să le conteste legal, făcând proba contrară.
Pe de altă parte, chiar dacă martorii și au locuit la mare distanță de Orașul, acest lucru nu reprezintă un argument pentru a nu cunoaște bunurile deținute de autorii reclamantei.
Martora, chiar dacă era minoră la data refugiului, putea avea cunoștință de bunurile solicitate, deoarece legea nu distinge, în sensul existenței unor mărturii directe, ci doar cere ca martorii să poată declara cu privire la existența bunurilor.
Un alt argument al pârâților intimați referitor la respingerea cererii reclamantei îl reprezintă faptul că aceasta nu a indicat toți moștenitorii legali ai autorilor și.
Din cuprinsul Legii nr.290/2003 și a Normelor metodologice se observă că, deși se specifică faptul că solicitantul trebuie să precizeze toți moștenitorii legali, nu este stabilită nicio sancțiune pentru neprecizarea acestora. În consecință, pârâții nu puteau, în lipsa unei dispoziții legale exprese, să respingă cererea reclamantei pentru acest motiv.
Un alt argument al pârâților îl reprezintă faptul că mai există un moștenitor, fiul lui, care locuiește în Republica
Nici aceste susțineri nu au relevanță, deoarece, conform dispozițiilor art.9 din Legea nr.290/2003 "în cazul în care atribuirile în natură, despăgubirile sau compensațiile, după caz, sunt solicitate de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă și rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocație succesorală, conform art.5 alin.1 și 2, raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluționează potrivit dreptului comun".
În consecință, modul în care se vor distribui despăgubirile între moștenitori reprezintă o problemă ulterioară recunoașterii dreptului la obținerea de despăgubiri sau compensații, nu o cauză de respingere a cererii de stabilire a acestor drepturi.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, astfel încât, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod pr.civilă, va admite recursul reclamantei și va fi modificată sentința instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii.
Vor fi anulate Hotărârea nr.109/15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și a Legii nr.290/2003 și Ordinul nr.276/07.02.2008 al Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
În baza art.11 din Legea nr.290/2003 modificată va fi obligat pârâtul - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 să emită Ordin privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele compuse din casă de locuit, 1000 mp teren intravilan și anexe gospodărești și pentru 40 ha teren arabil, persoanelor îndreptățite.
În baza art.274 Cod pr.civilă, pârâții intimații vor fi obligați la plata către recurentă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.4/10 februarie 2009 (fila 18 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 540 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județului O pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Modifică sentința, în sensul că admite acțiunea.
Anulează Hotărârea nr.109/15.02.2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și a Legii nr.290/2003 și Ordinul nr.276/07.02.2008 al Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Obligă pârâtul - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 să emită Ordin privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele compuse din casă de locuit, 1000 mp teren intravilan și anexe gospodărești și pentru 40 ha teren arabil, persoanelor îndreptățite.
Obligă pârâții intimați la 300 lei, către recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 3 ex/15.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
