Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1413
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 793/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intmate Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în substituirea avocatului în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus de către pârâtele intimate, întâmpinări care se comunică reprezentantului reclamantului recurent.
Nemaifiind formulate cereri instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în subsidiar casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.08.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și a cerut anularea Deciziei nr.144/06.03.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.6302/03.01.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice
La termenul de judecată din 10.12.2008 Tribunalul a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, expertiză al cărui raport a fost întocmit de expert și se află la filele 110-123 din dosar, unde în concluziile sale prevede că totalul majorărilor de întârziere datorate de către reclamant se ridică la suma de 8736 lei.
Prin sentința civilă nr. 793/13.05.2009 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice A, pentru anularea Deciziei nr.144/06.03.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.6302/03.01.1007 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul Arada reținut în motivarea hotărârii că prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.6302/03.01.2008, în temeiul art.88 lit. c și art.119 Cod procedură civilă, au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații accesorii reprezentând majorări de întârziere în sumă de 8.736 lei calculate pentru perioada 19.03.2005-31.12.2007 pentru neplata la termenul legal a impozitului pe venitul global, a plăților anticipate și a impozitului aferent veniturilor din profesii liberale și comerciale cu scadențe cuprinse între 15.12.2001-05.02.2007.
Întrucât aceste obligații principale provin din sume de plată (datorate) aferente unor ani diferiți - cuprinse în decizii de impunere anuală sau impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activități independente diferite - deci cu scadențe diferite, iar în cadrul aceleiași scadențe, cu aplicarea corespunzătoare a procentelor legale de majorări de întârziere în perioadele respective, stabilirea accesoriilor s-a făcut prin mai multe decizii distincte, respectiv nr.---/03.01.2008 care au fost cuprinse ca și componente ale unei decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Tribunalul a reținut că DECIZIILE CU ---/03.01.2008 nu există în formă separată ci așa cum a fost concepută Decizia nr.6302/03.01.2008, pentru motivele menționate mai sus.
Titlurile de creanță pentru care s-au calculat accesorii identificate conform mențiunilor din Decizia nr.6302/31.01.2005 sunt cele aflate la filele 70-81 și au fost comunicate reclamantului, unele prin semnătură de primire, iar altele prin poștă (filele 175-176).
Mai mult, prin neplata obligațiilor fiscale la termen, titlurile de creanță au devenit titluri executorii conform art.141 (2) (fost 137 înainte de republicare) Cod procedură fiscală, care au fost atacate pe calea contestației la executare (filele 83-94, 42-50) și menținute de instanțele de judecată.
Expertul desemnat în cauză a verificat titlurile de creanță conform datelor de identificare din decizie și modul de calcul al accesoriilor și a stabilit că raportat la titlul de creanță, organul fiscal a calculat corect accesorii de natura majorărilor de întârziere în sumă de 8.736 lei.
Instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză fără a lua în considerare variantele cerute de reclamant prin obiecțiuni, apreciindu-le ca nerelevante.
Ca urmare, în condițiile în care reclamantul nu a achitat în termen obligațiile fiscale cu scadență în perioada 15.12.2001-05.02.2007, Tribunalul a reținut că reclamantul datorează conform art.119 Cod procedură civilă majorări în sumă de 8.736 lei calculate pentru perioada 19.03.2005-31.12.2007, apreciind astfel că atât Decizia nr.6302/31.01.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A cât și Decizia nr.144/2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A sunt temeinice și legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, în principal modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7.pr.civ.
Prin sentința recurată, prima instanță a ingorat motivele de nelegalitate dezvoltate pe parcursul judecării în fond a cauzei. Deși formal o serie de argumente sunt contrazise, nu se poate desluși considerentul concret care a condus la soluția instanței.
În ciuda faptului că a argumentat extins nulitatea actului administrativ fiscal pentru lipsa motivării, prima instanță a arătat că "pe lângă faptul că lipsa motivării în fapt a actului administrativ fiscal nu atrage nulitatea actului", fără a infirma în vreun fel trimiterea la literatura de specialitate, la practica internă dar și jurisprudența europeană, care toate contrazic flagrant o astfel de susținere.
Motivarea sentinței este și contradictoriu, întrucât se arată că denumirea bazei de impozitare echivalează cu o motivare în fapt.
Din analiza considerentelor hotărârii atacate se desprinde în mod inechivoc următoarea concluzie: instanța de fond absolutizează valoarea susținerilor pârâtelor, și prin aceasta încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, din mai multe puncte de vedere.
și limitele unei motivări corespunzătoare au fost conturate prin jurisprudența în materia protecției europene a drepturilor omului. Curtea CEDO a arătat, în cauza Hadjianastassiou Greciei, că dreptul la un proces echitabil presupune posibilitatea justițiabililor de a se convinge că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. Conform interpretării constant oferite de C, art. 6 al Convenției implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților. cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a confirmat întru totul jurisprundența conform cîreia nemotivarea hotărârilor judecătorești încalcă dreptul la un proces echitabil, prin Hotărârea din 28.04.2005 asupra Cererii nr. 57/808/00, cauza Albina. Împotriva României, publicată în nr. 1049/25.11.2005 punctul 30:"Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6.1 din Convenție include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, cu drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate" adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al. mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Din perspectiva acestor interpretări, nu poate fi contestat că menținerea în speță a hotărârii recurate ar avea drept consecință încălcarea dreptului subscrisului la un proces echitabil.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut fr art. 304 punctul 9.pr.civ.
Consecința inexistenței unei motivări corespunzătoare este caracterul vădit nelegal al sentinței recurate, din mai multe puncte de vedere.
În ceea ce privește nulitatea actelor pentru lipsa motivării, respectiv pentru imposibilitatea obiectivă de identificare a obligațiilor principale care au generat emiterea actului atacat.
În motivare prima instanță a susținut că "actele administrative fiscale nu pot fi încheiate într-o formă rudimentară pentru a fi pe înțelesul tuturor" Din această afirmație rezultă fără îndoială părtinirea instanței de fond pentru intimate, întrucât conduce la concluzia potrivit cărora actele fiscale nu sunt supuse nici unei exigențe, întrucât ele nu trebuie înțelese de către destinatarii lor.
Relevanța motivării acțiunii introductive nu a fost aceea că nu a înțeles care este obligația fiscală principală la care au fost calculate accesoriile, ci aceea că nu se poate înțelege aspectul indicat, fapt confirmat chiar de raportul de expertiză pe care instanța de fond și-a întemeiat concluziile, și chiar de considerentele sentinței.
În soluționarea contestației, se arată faptul că deciziile respective au fost comunicate. Ceea ce s-a comunicat însă este doar decizia menționată în petitul acțiunii care în conținutul său menționează mai multe numere de decizii, despre a căror existență separată nu are cunoștință. Justificarea pentru emiterea unui act format din mai multe acte distincte, fiecare purtând un alt număr, este greu de înțeles, aspect care singur ar fi suficient pentru admiterea acțiunii.
Referitor la fondul cauzei se arată că părtinirea primei instanțe, dovedită deja prin afirmația potrivit căreia actele administrativ fiscale nu trebuie să conțină garanții care să permită înțelegerea lor de către destinatari, rezultă și din modul în care a gestionat administrarea probatoriului.
Conform acestora, deși pentru început s-a indicat punctual deciziile de impunere la care se pretinde că au fost calculate accesoriile, chiar dacă nu s-ar fi luat în considerare o parte dintre acestea, suma ar fi rămas neschimbată.
În condițiile în care mai multe decizii de impunere au generat obligații accesorii, Este de presupus că mai puține decizii de impunere ar genera obligații accesorii mai scăzute. Tocmai acesta este considerentul pentru care a solicitat efectuarea unei expertize contrare, pentru a lămuri contradicția evidentă din conținutul raportului inițial.
În concluzie, în subsidiar, pentru ipoteza cu totul excepțională în care se vor însuși concluziile primei instanțe, potrivit cărora actele administrativ fiscale nu trebuie înțelese de altcineva în afară de emitentul lor, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru efectuarea unei expertize contrare, care să lămurească toate aspectele de fond.
În drept, recurentul a invocat disp. Art. 304 pct. 7 și 9. pr. Civilă.
La dosar pârâtele intimate au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
Aaa rătat că prima instanță în motivarea hotărârii atacate a apreciat corect raportul de drept material și fiscal dedus judecății, mai ales că a dispus și o expertizare făcută de un consultant fiscal, de notorietate în domeniu, concluziile acestei expertizări fiind în concordanță cu acțiunile și procedurile inițiate de către organul fiscal, fiind confirmat debitul datorat bugetului general consolidat, în sumă de 8.736 lei.
Potrivit practicii și doctrinei art. 304 punctul 7.pr.civ. consacră ideea că o hotărâre ar putea fi modificată dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a hotărât instanța.
Din practică rezultă că "judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
La finalul considerentelor sentinței se apreciază corect raportul de expertiză efectuat în cauză, expertiza fiind efectuată de o persoană autorizată în domeniul specializat al fiscalității, respingând pe cale de consecință ca neîntemeiată acțiunea formulată de contestator.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată Aas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării formulată de A se arată că referitor la motivele de recurs prin care reclamantul recurent susține că din conținutul actului administrativ nu se poate identifica obligația principală iar prima instanță ar fi ignorat motivele de nelegalitate când s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale precizează faptul că prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 6302/03.01.2008 au fost calculate în sarcina reclamantului recurent accesorii reprezentând majorări de întârziere calculate în perioada 19.03.2005 - 31.12.2007 în sumă totală de 8.736 lei pentru neplata la termenul legal a impozitului pe venitul global, a plăților anticipate și a impozitului aferent veniturilor din profesii libere și comerciale cu scadențe cuprinse între 15.12.2001 - 05.02.2007.
Prin Deciziile nr. - - - emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la data de 03.01.2008 au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata la termen a debitelor reprezentând impozit pe venitul global, plăți anticipate și impozit pe venituri din profesii libere și comerciale fiecare decizie cuprinzând documentul prin care s-au individualizat sumele de plată cu scadențele de plată aferente, perioada pentru care au fost calculate majorările de întârziere, debitul care nu a fost achitat în termenul legal de plată și pentru care s-au calculat accesoriile, numărul de zile și cota de calcul a majorărilor de întârziere precum și cuantumul majorărilor de întârziere calculate prin decizia respectivă.
Termenele prevăzute la art. 91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.
Termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale."
Față de prevederile legale arată că termenul de prescripție a dreptului organelor de inspecție fiscală de a stabili obligații fiscale pe anul 2001 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală - respectiv 1 ianuarie 2002; astfel, termenul de 5 ani privind dreptul organelor de control de a stabili obligații fiscale suplimentare se împlinea la data de 31.12.2006.
Din documentele existente a rezultat că împotriva reclamantului a fost pornită executarea silită în 14.09.2006 prin somația nr. - și titlurile executorii nr. - și nr. - comunicate acestuia la data de 17.10.2006, termenul de prescripție de 5 ani fiind întrerupt, astfel încât arată că dreptul organelor de inspecție de a stabili accesorii nu era prescris la data emiterii Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 6302/03.01.2008.
Referitor la susținerea reclamantului că "Decizia atacată este nemotivată", arată următoarele:
În analiza documentelor existente a rezultat ca, prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 6302/03.01.2008 au fosta calculate în sarcina reclamantului accesorii reprezentând majorări de întârziere în sumă de 8.736 lei pentru neplata la termenul legal a plăților anticipate și a impozitului aferent veniturilor din profesii libere și comerciale cu scadențe cuprinse între 19.03.2005 - 31.12.2007, în cuprinsul acesteia fiind invocate ca temeiuri legale, prevederile art. 88 litera c și art. 119 din nr.OG 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la afirmația reclamantului recurent că "Orice act administrativ fiscal nemotivat este lovit de nulitate" arată că legiuitorul referitor la nulitatea actului administrativ fiscal dispune la art. 46 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală că:
"Nulitatea actului administrativ fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art.43 alin. 3, atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu", astfel că lipsa elementului prevăzut la art. 43 aliniatul 2 litera f temeiul de drept nu conduce la nulitatea actului administrativ atacat.
Învederează că prima instanță, având în vedere considerentele expuse în întâmpinare, în mod corect "a apreciat că actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr. 6302/03.01.2008 cuprinde toate elementele cerute de art. 43 (2) Cod procedură civilă și a căror lipsă ar atrage nulitatea actului, instanța a reținut că Decizia nr. 6302/2008 cuprinde obiectul actului - majorări de întârziere, dar și motivele de fapt din care rezultă creanța fiscală pentru care au fost calculate respectiv venituri din profesii libere și comerciale, regularizarea și documentul prin care s-au individualizat sumele de plată.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins pe acest considerent, după cum urmează:
Recurentul arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7.pr.civ. că prima instanță a ignorat motivele de nelegalitate dezvoltate pe parcursul judecării în fond a cauzei, întrucât nu se poate desluși considerentul concret care a condus la soluția instanței, că motivarea sentinței este contradictorie, și prin aceasta se încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, motive ce nu pot fi primite de către C întrucât hotărârea pronunțată este în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, fiind astfel temeinică și legală.
Judecătorul are obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din O instanțelor naționale de a-și motiva deciziile, insă aceasta nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (HotărâreaPerez, paragraful 81; HotărâreaVan der, p. 20, paragraful 61; HotărâreaRuiz, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Deciziași împotriva Franței,Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX),
Tribunalul a reținut în mod corect că lipsa motivării sau motivarea insuficientă în fapt a actului administrativ fiscal nu atrage nulitatea actului, deși în speță nu se poate vorbi de o lipsă de motivare.
Reclamantul arată că din conținutul acestor acte nu se poate identifica obligația principală, însă în decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, aflată la fila 5 din dosar fond se face trimitere la 10 decizii emise la 03.01.2008, iar instanța de fond în virtutea rolului activ a dispus efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate care să lămurească din punct de vedere fiscal aspectele deduse judecății.
Prin Deciziile nr. - - - emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la data de 03.01.2008 au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata la termen a debitelor reprezentând impozit pe venitul global, plăți anticipate și impozit pe venituri din profesii libere și comerciale fiecare decizie cuprinzând documentul prin care s-au individualizat sumele de plată cu scadențele de plată aferente, perioada pentru care au fost calculate majorările de întârziere, debitul care nu a fost achitat în termenul legal de plată și pentru care s-au calculat accesoriile, numărul de zile și cota de calcul a majorărilor de întârziere precum și cuantumul majorărilor de întârziere calculate prin decizia respectivă, astfel că nu se poate reține că aceste acte fiscale, ce fac corp comun cu decizia nr. 6302/03.01.2008 sunt lipsite de motivare.
Expertul a arătat că majorările stabilite în sarcina reclamantului au fost calculate la scadența titlurilor de creanță care sunt declarațiile de impunere proprii ale contribuabilului și care se depun personal la organele fiscale, în baza acestor declarații anuale, privind venituri din activități independente, se emit decizii de impunere și care se comunică prin poștă cu confirmare de primire, se pot ridica pe bază de semnătură direct de la organul fiscal, iar în cazul refuzului de ridicare, se publică pe site-ul ministerului d e finanțe.
Toate aceste decizii au fost comunicate legal reclamantului dar nu au fost achitate la termenele scadente, fapt generator de penalități și majorări de întârziere în cuantum de 8736 lei.
La raportul de expertiză contabilă reclamantul a formulat obiecțiuni (fila 183 dosar fond), obiecțiunii ce au fost soluționate de același expert prin răspunsul aflat la filele 187-206 dosar fond, concluziile acestuia fiind aceleași.
La termenul de judecată din 13 mai 2009 instanța de fond respinge cererea reclamantului privind efectuarea unei noi expertize pe considerentul că cea efectuată în cauză nu beneficiază de o aparență de veridicitate, soluție legală, întrucât nu existau motive care să conducă la înlăturarea expertizei efectuate și dispunerea efectuării unei noi expertize care să aibă aceleași obiective.
Expertiza de specialitate este principalul considerent ce a condus la soluția instanței de fond, iar motivarea sentinței nu este contradictorie, Tribunalul însușindu-și în totalitate concluziile expertului de specialitate.
Tocmai pentru faptul că instanța de fond a administrat toate probele necesare unui astfel de proces, recurgând și la părerea unui specialist care nu este parte în proces, s-a respectat dreptul la un proces echitabil, ceea ce presupune examinarea în mod real a problemelor esențiale deduse judecății (HotărâreaHelle împotriva Finlandei,din 19 decembrie 1997, de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
Conform interpretării constant oferite de C, art. 6 al Convenției implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nu se poate imputa instanței de fond faptul că a limitat probatoriu și că nu a examinat probele administrate.
În speță nu se impune suplimentarea probatoriului și nici nu sunt incidente motivele de modificarea a hotărârii prev. De art. 304 pct. 7 și 9. pr. Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 793/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații A și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /14.12.2009
Tehnodact / 2 ex./17.12.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
