Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1428/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1428
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent - și pârâta Direcția GENERALĂ A Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice I, împotriva sentinței civile nr. 818/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către pârâta recurentă A, note de ședință care se comunică reprezentantului reclamantului recurent.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamantului asupra recursurilor formulate.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului său, respingerea recursului pârâtei A cu acordarea cheltuielilor de judecată și depune în dovedire chitanța nr. 275 din 17.11.2009 în sumă de 1.190 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Tribunalul Arad la data de 07.05.2009, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I, solicitând obligarea acesteia la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare prelevate, în cuantum de 13.383,12 lei sumă actualizată cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.824,3 lei.
Prin sentința civilă nr. 818/25.05.2009, s-a respins excepția prematurității acțiunii și s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI I, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 13.383,12 lei, cu titlu de restituire taxă de primă înmatriculare nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la data de 28.04.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 944 lei cheltuieli de judecată parțiale.
În motivarea hotărârii atacată se arată în esență, următoarele:
Prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/06.02.2008 reclamantul a achitat suma de 13.383,12 lei cu titlu de taxa specială auto la prima înmatriculare în România.
Reclamantul a cumpărat autoturismul marca Mercedes Benz CDI cu nr. de identificare -X-, ce fusese înmatriculat la data de 12.09.2006 în Germania, după cum rezultă din copiile facturii nr. 209/01.10.2007 și a traducerii acesteia (filele 12, 13). După achitarea taxei speciale auto de primă înamtriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantului, astfel cum reiese din copia cărții de identitate a vehiculului eliberată de autoritățile române (fila 11).
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice () I sub nr. 12121/21.04.2009, reclamantul a cerut pârâtei restituirea taxei speciale speciale pentru autoturisme și autovehicule, cererea fiindu-i respinsă, după cum rezultă din adresa nr. 13601/28.04.2009 (filele 9, 10), invocând dispozițiile art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 și legalitatea taxei, precum și adresa nr. 37892/ad/ 13.12.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A prin care se comunica faptul că nu se restituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită benevol, iar nu prin executare silită.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Instanța apreciază că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 alin. 1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale UE și cel al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat ca taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată in România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate in România. Cu toate acestea taxa stabilită de art. 2141din Codul fiscal nu se percepe in cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat in România, dar se percepe in cazul înmatriculării in România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse in România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxa.
Conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978), "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
De asemenea, Ear eținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea Costa/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale.
Astfel s-a decis că "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.
Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.
Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."
Ca urmare a efectului direct a art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 13.383,12 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
În ceea ce privește OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ. Potrivit dispozițiilor art. 11 din această ordonanță de urgență "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Însă, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, astfel cum a concluzionat Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținerea unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. În plus, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, constituindu-se venit la bugetul Fondului pentru mediu și fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar nu de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, prin restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 01.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată (OUG nr. 50/2008) ar conduce la aplicarea pentru trecut a noului act normativ, și astfel taxa specială încasată ilegal ar fi validată prin aplicarea retroactivă a unui act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, astfel că nefiind incidente dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008 privitoare la compensarea sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cea datorată pentru poluare, instanța de fond a respins excepția prematurității, constatând că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, din moment de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 a fost respectată, iar cea prevăzută de art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu este opozabilă reclamantului.
Astfel, văzând că taxa specială auto de primă înmatriculare a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, și anume prin neacordarea preeminenței art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene față de dispozițiile legale interne - art. 2141din Codul fiscal, contrar prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, instanța, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 117 alin. 1 din OG nr. 92/2003, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 13.383,12 lei, cu titlu de restituire taxă (de primă înmatriculare) nedatorată precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală (ce se determină prin raportare la nivelul majorării de întârziere prevăzute de același cod), cu începere de la data de 28.04.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
În privința dobânzilor, instanța de fond a avut în vedere în primul rând prevederile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, ce stabilesc dreptul contribuabililor la dobândă entru p. sumele de restituit sau de rambursat de la buget cu începere din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. În cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 70 alin. 1, ce impun organului fiscal un termen de 45 zile de la înregistrare pentru soluționarea ererilor contribuabililor, iar nu cele ale art. 117 alin. 2 din același cod referitoare la termenul de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere stabilit pentru obligația din oficiu a organelor fiscale de restituire a sumele reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice. Or, prima cerere de restituire a taxei speciale auto a fost depusă de reclamant la data de 21.04.2009, astfel că termenul de 45 de zile pentru soluționare acesteia expira la 06.06.2009. Însă, din moment ce acesta este un termen de recomandare pentru organele fiscale, acestea nefiind obligate să răspundă solicitării contribuabilului doar la împlinirea acestuia, iar în speță pârâta a formulat răspunsul destinat reclamantului la 28.04.2009, instanța apreciază că de la această dată când s-a manifestat expres refuzul pârâtei de a restitui taxa nedatorată, curg dobânzile aferente sumei de 13.383,12 lei.
Văzând că pârâta a căzut în pretențiuni, aceasta fiind în culpă procesuală pentru realizarea acestui demers judiciar determinat de refuzul pârâtei de a-i restitui reclamantului taxa specială de primă înmatriculare pe cale amiabilă, dar că, pe de altă parte, procesul a fost de scurtă durată, la fel ca toate celelalte având ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare, iar munca avocatului a constat în formularea cererii de chemare în judecată, depunerea copiilor unor înscrisuri și prezentarea la un termen, astfel că onorariul avocațial de 1.785 lei astfel cum rezultă din factura nr. 291/30.04.2009 eliberată de Cabinet de Avocat depășește echivalentul pecuniar al efortului necesar susținerii acțiunii, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 944 lei cheltuieli de judecată, reprezentând J din onorariul avocațial în și taxele aferente acțiunii în contencios administrativ (39 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în parte a sentinței civile nr. 818/2009, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 7 și 9, cu aplicarea art. 3041. proc. civ. în sensul admiterii în întregime a acțiunii sale, atât în ceea ce privește dobânzile solicitate, cât și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în fața primei instanțe, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului formulat de reclamant se arată că, prin sentința civilă nr. 818/2009, prima instanță a considerat necesar să reducă cuantumul dobânzilor acordate și cel al cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Cât privește dobânzile, Tribunalul a acordat dobânzi doar de la data răspunsului negativ al pârâtei de a restitui taxa (28.04.2009), apreciind că doar de la acea dată reclamantul ar fi fost lipsit de folosul taxei prelevate nelegal.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la aceste capete de cerere, dar mai ales motivele pentru care s-a pronunțat această soluție, apreciază că se află în prezența unei hotărâri parțial nelegale și parțial nemotivate, în privința căreia înțelege să solicite reformarea hotărârii,
Cererea de acordare a dobânzilor pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei și data restituirii efective a fost în mod nelegal admisă doar în parte (art. 304 pct. 9. proc. civ.)
La nivel doctrinar, s-a afirmat constant faptul că există un principiu al îmbogățirii fără justă cauză la nivel comunitar1. S-a spus, în acest context, că dacă îmbogățirea fară justă cauză este un principiu al dreptului care se revendică din echitatea antică și orice persoană care s-a îmbogățit pe nedrept pe averea alteia este obligată a restitui îmbogățirea, atunci regulile sunt aplicabile și relației dintre un particular și autoritățile fiscale.
Principiul îmbogățirii fără justă cauză a fost consacrat fără rezerve de Curtea de Justiție Europeană, fiind frecvent amintit în contextul unor spețe în care impozitele sau taxele prelevate de statele membre erau considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar (De pildă: afacerile reunite C-397/98 and C-410/98, și alții, 2001, p. 1-1727, par. 84; cau2;a C-62/00, &, 2002, I p. -6325, par. 30; afacerea C-147/01, publicată în 2003, I p. -11365, par. 93). In toate aceste cazuri, Curtea a spus răspicat că obligația de restituire a prelevărilor nelegale ce incumbă autorităților fiscale este fundamentată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
De asemenea, solicită să se rețină faptul că restituirea taxelor prelevate trebuie însoțită de despăgubiri adecvate pentru pierderile suferite de contribuabili (în acest sens, afacerea 68/79, Just Ministere danois des impots accises, 1980, p. 501).
Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în acest sens. Astfel, prin hotărârea pronunțată la 9 martie 2006 în cauza Eko- Avee, Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus reprezintă o violare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectul proprietății2.
In fine, mai precizează că întotdeauna incompatibilitatea (constatată de C sau recunoscută de statul membru) dintre o normă națională și o normă comunitară are ca efect lipsirea de efecte juridice a normei naționale de la data intrării ei în vigoare, indiferent de data la care se constată sau se recunoaște acest lucru. Practic, se apreciază că norma națională nu a produs nici un fel de efecte juridice, astfel încât dobânzile se datorează de la data prelevării taxei.
Pârâtele recurente în recursul declarat de acestea solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, parțial ca inadmisibilă, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea recursului declarat de pârâte se arată că, prin Sentința civilă nr. 818/25.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de - și a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de de 13.383,12 lei actualizată cu dobânda calculate conform art 124 din nr.OG 92/2003. până la data restituirii efective cu începere de la data de 28.04.2009, sumă achitată prin chitanța seria - nr. -/06.02.2008 pentru achiziționarea unui autoturism marca Mercedes Benz CDI și nr. de identificare -X-.
Soluția pronunțată este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță - art. 304 pct. 7 și 9 Cod Pr. Civ.
In ceea ce privește respingerea de către prima instanță a excepției de inadmisibilitate, fiind prematur introdusă, invocată de către pârâtă, se arată că ncepând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 " Taxa rezultată ca diferență intre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe. "
Prin urmare, intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17:
Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite
Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
(1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență1a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta recurentă mai arată că, prevederile OUG nr. 50/2008 au fost atacate cu excepții de neconstituționalitate însă acestea au fost respinse de către Curtea Constituțională, însă Tribunalul Arad nu a luat în considerare Decizia nr. 1344/09.12.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, chiar dacă această hotărâre a fost invocată.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, iar instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului intimat ca inadmisibilă, fiind prematur introdusă, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care solicită respingerea acțiunii, având în vedere și prevederile. art.109 alin. 2 și art. 111 Cod procedură civilă.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr.OUG 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Este evident că diferența de taxă achitată de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe < care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Consideră că prima instanța a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
Pentru toate aceste motive, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii parțial ca inadmisibilă, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală, cu diferențierile arătate.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art. 304 pct. 9 din același cod a admis ca fiind întemeiat recursul declarat de reclamantul și a modificat în parte hotărârea recurată în sensul că obligă pârâta P I la plata către reclamant a sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din onorar avocat, menținând în rest hotărârea recurată și a respins ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta A, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, dosarul a fost soluționat de către instanța de fond la primul termen de judecată, insă munca avocatului a constat în formularea cererii de chemare în judecată a pârâtei, în depunerea copiilor unor înscrisuri atașate acțiunii și în prezentarea și susținerea acțiunii, Curtea considerând că totuși onorariul avocațial solicitat de 1.785 lei astfel cum rezultă din factura nr. 291/30.04.2009 eliberată de Cabinet de Avocat nu depășește echivalentul pecuniar al efortului necesar unei astfel de activității, pentru ca instanța să apeleze la disp. art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă,
Potrivit art. 274 alin.3 din Codul d e procedură civilă, judecătorii au dreptul să micșoreze - sau, dimpotrivă, să mărească - onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, în considerarea ui onorariilor minimale, două sunt criteriile de apreciere, anume valoarea pricinii si munca îndeplinită de avocat și în ambele ipoteze onorariul respectiv trebuie să fie nepotrivit de mic sau de mare, ori în speța dedusă judecății onorariul avocatului nu este nepotrivit de mare, pentru a se apela la dispozițiile legale arătate mai sus.
Critica reclamantului recurent adusă hotărârii recurate sub aspectul neacordării dobânzilor de la data încasării taxei nedatorate nu poate fi primită de către C, întrucât temeiul de drept al acordării acestor dobânzi este art. 124 alin. 1 din OG92/2003 privind Codul d e produră fiscală, ce reglementează, în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget și care stipulează (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Art. 70 din același cod, ce reglementează, Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, prevede că, (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare .
Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente în condițiile reglementate de Codul d e procedură fiscală în articolul 124, este legală numai în acest fel putând fi reparat integral prejudiciul suferit de către reclamant.
Curtea nu poate primi apărarea reprezentantului reclamantului, conform căreia în perioada celor 45 de zile prevăzute de art. 70 alin. 1. pr. Civilă să se acorde dobânzile legale prevăzute de disp. nr.OG 9/2001, întrucât cele doua dobânzi nu pot fi cumulate, iar dispozițiile codului d e procedură fiscală sunt speciale în raport cu dispozițiile nr.OG 2/2001.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, excepție invocată de către recurenta A în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice I, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.- din 06.02.2008 eliberată de Trezoreria I (fila 8 dosar fond), atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul Ias umei de 13.383,12 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul second hand, importat din Germania, an fabricație 2006.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurenta pârâtă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 Just I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului pârâtei și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, nefiind incidente astfel motivele de modificare prev. De art. 304 pct. 7 și 9. pr. Civilă.
Admi țând recursul reclamantului, Curtea va obliga recurenta A în reprezentarea I, aflată în culpă procesuală la plata către reclamantul a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs, compuse din onorariu avocat conform chitanței nr. 275 din 17.11.2009, aflată la fila 24 din dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta A împotriva sentinței civile nr. 818/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimații P I și.
Admite recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 818/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimații P I și
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că obligă pârâta I la plata către reclamant a sumei de 1785 lei reprezentând onorariu avocat.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Obligă recurenta A în reprezentarea I la plata către reclamantul a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./26.11.2009
Tehnodact / 2 ex./26.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
